-Magda Mihaescu relateaza de la Festivalul de Film de la Venetia pentru ‘Baabel’: ‘Mostra del cinema (titlul inițial al celui mai vechi festival de film din lume) cu numărul 76 a început cu un scandal și era cât pe aci să se termine cu un altul. În ceea ce privește primul incident, cu deosebire nefericit, directorul Alberto Barbera și-a făcut-o, ca să spun așa, cu mâna lui. Omul (critic de film de meserie) care, în timpul mandatului său, adică în ultimii patru ani, a ridicat festivalul de la Veneția cu câteva clase, devenind astăzi invidiat, fățiș sau mai pe ascuns, a fost criticat de protagonistele diferitelor mișcări feministe atât de la modă, astăzi, pentru slabul său atașament pentru genul feminin existent pe harta cinematografică a lumii. Mai exact, pentru că în selecția sa oficială, cu precădere Competiția, coloana vertebrală a unei ediții, numărul femeilor -regizor nu acoperă nici pe departe degetele unei mâini. Degeaba a detaliat el situația de fapt a raportului autor-autoare din lume, dacă ținem seama de criteriul suprem, calitatea. După opinia lui – și nu văd cum ar putea fi contrazis – a include peliculele femeilor-regizor în competiție doar de dragul egalității între sexe, ar fi o jignire adusă doamnelor. Dacă nu trebuie să le atingi nici cu o floare, de ce să le ofensezi cu un loc în program obținut în virtutea unei defectuoase înțelegeri a democrației. Pentru a se spăla de păcatele sale, directorul a ales, anul acesta, două nume feminine în competiție dar, mai ales, a numit în fruntea juriului internațional un președinte-femeie, și încă una cu orientare sexuală diferită, pentru a-și afirma totala sa open minded, pe Lucrecia Martel, copleșită cu laude. Alberto Barbera (pentru care, nu ascund, am o afecțiune specială, cimentată de preocupări profesionale comune, a scris o carte despre Truffaut) nu bănuia că și-a băgat pe dracul în casă. Argentinianca, altfel regizoare de reală anvergură, s-a dovedit a fi Doamna de fier a festivalului. Încă din prima zi, cu câteva ore înaintea deschiderii, a anunțat, în timpul tradiționalei conferințe de presă a juriului, că nu va onora cu prezența sa premiera filmului lui Polanski J’accuse, întrucât “Nu vreau să mă ridic în picioare și să aplaud. Mă gândesc la femeile mele din Argentina care s-ar simți jignite”. Greu de crezut, la câteva decenii de la cunoscutele evenimente pentru care Polanski a plătit cu vârf și îndesat…’
-Razvan Mirica a creat pentru ‘cinemap’ o lista cu 10 filme horror de neratat. Iata filmul clasat pe locul 10: ‘The Uninvited este un horror psihologic, regizat de frații Guard (Charles și Thomas), cu Emily Browning, Elizabeth Banks, Arielle Kebbel și David Strathairn în rolurile principale. Filmul este un remake al K-Horror-ului A Tale of Two Sisters, adaptarea unei povești din folclorul coreean, Janghwa Hongryeon jeon. Filmul urmărește o pacientă de la o instituție psihiatrică, care se întoarce acasă împreună cu sora acesteia, unde vor avea loc întâmplări din ce în ce mai bizare, aruncând personajul principal într-o confuzie fără margini.’
-Cristian Caloian scrie la ‘liternet’ despre ‘Arest’ al lui Andrei Cohn: ‘Cei care doresc (încă) o condamnare a comunismului vor fi dezamăgiţi de simplitatea filmului. Arest nu are accente moralizatoare, nu contextualizează şi nu ridică osanale disidenţilor. Filmul lui Andrei Cohn ridică o întrebare simplă, tristă şi dureroasă: cât ar fi putut rezista un om obişnuit violenţei comuniste? Răspunsul este pesimist.’
-Adriana Gionea de la ‘PostModern’ scrie despre ‘La Gomera’ lui Porumboiu: ‘La Gomera este un film românesc despre care poţi spune că nu pare deloc unul românesc. Este filmat în locuri exotice (unul dintre ele mai puţin exoplorat). Are nuanţe vii, contraste elegante şi eficiente între lumini şi umbre, demne de un crime thriller stilizat, o intensitate bine dozată şi acea turnură palpitantă susţinută de nişte calităţi vizuale ce pompează enigmatic stranietatea în scenele de suspans….La Gomera va rămâne în mintea spectatorului genul de film greu de caracterizat. Este precum un puzzle în care piesele nu trebuie să respecte o anumită ordine, ci doar să întreţină un joc ameţitor şi greu descifrabil al aparenţelor date peste cap în fiecare scenă. La Gomera este un film în care toate certitudinile – de la cele privind tipologia personajelor la naraţiune şi genul cinematografic – sunt înlăturate exploziv sau evaziv în scena următoare. Stranietatea pe care o degajă acest amestec derutant, vecin cu lipsa de coerenţă narativă (dar una asumată şi bine calculată), se înfige în spectator şi rămâne la nivelul inconştientului, de unde provin multe stări inexplicabile.’
–Emil Calinescu de la ‘CinEmil’ a vazut ‘Rambo – Ultima lupta’: ‘Calitativ, filmul nu mi se pare nici mai bun, nici mai slab decat celelalte. Este un film la nivelul tuturor celorlalte filme Rambo. E drept, tocmai pentru a dovedi ca e in continuare un film old-school, s-a preferat sa nu se apeleze la tehnologia 3D, desi eu unul mi-as fi dorit sa-l vad pe Rambo in 3D. Povestea poate e cea mai seaca, poate acolo sta mai slab decat restul, insa cine se duce sa vada Rambo pentru o poveste geniala? Ori pentru suspans… Ori pentru un mesaj moralizator care sa te dea pe spate … La Rambo: Ultima Lupta – Rambo: Last blood te duci pentru actiune si pentru a vedea diverse modalitati de a omori oameni rai. Musai rai. Musai oameni care merita sa moara. Mergeti sa vedeti Rambo: Ultima Lupta – Rambo: Last blood daca sunteti fani ai seriei. Mie mi-a placut, aveam asteptari mai mici de la el. Nu am incredere cumva din principiu in ciorbe reincalzite, in francize vechi resuscitate. Puteti intelege filmul chiar si daca n-ati vazut precedentele, insa dati-mi voie sa spun ca desi il veti pricepe, nu-l veti putea SAVURA la adevarata sa valoare.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Arest” (2019)
–”Parasite” (2019)
(Sursă fotografii: Impawards.com, Movienews.ro, Cinefil.ro)
