Pozitia copilului (2013)

Pozitia copilului (2013)

Regia: Calin Peter Netzer
Scenariul: Razvan Radulescu, Calin Peter Netzer
Distributia: Luminita Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Vlad Ivanov
Productie Parada Film & Hai Hui Entertainment

DA! Pozitia copilului este un film bun! Poate – cumva, este prea cristal, prea rece, prea lipsit de sentiment, prea pragmatic… Dar tot asa este si o radiografie, un RMN, o lectie de anatomie… Pentru ca acest film este un fel de RMN, o imagistica prin rezonanta magnetica… unde spectatorul este cel care va rezona cu problematica, in functie de gradul personal de receptie. Problematica nu este inedita, “n” productii cinematografice au prezentat-o, din diverse unghiuri si din puncte de vedere diferite – ale personajelor principale, ale victimelor directe sau colaterale si ale societatii… Problematica nu este inedita, pentru ca este universala si, din acest punct de vedere, fiecare noua abordare reprezinta o noua piesa din puzzle-ul din care se compune generalitatea. Prin urmare, Pozitia copilului se conecteaza la universalitate, cu un specific romanesc, mai precis spus – sud-est european. De ce spun romanesc – sud-est european, dar si universal… pentru ca familia, rudele, societatea, ambientul… reflecta caracteristici antropologice si etnografice specifice spatiului.geografic edificat, dar si umanitatii, in general.

Intotdeauna si oriunde in lumea au existat si exista familii dezechilibrate prin dominarea unuia dintre soti in fata perechii sale, familii in care maternitatea lupta cu dintii sa mentina la modul patologic un cordon psihologic-ombilical asupra progeniturii ajunsa la maturitate, controland fizic-mental-social viata “copilului” pana in cele mai intime coltisoare ale ei. Problema unui astfel de film precum “Pozitia copilului” este cum reuseste sa castige intelegerea si adeziunea publicului vizavi de prezentarea starii de fapt, a conflictelor dintre personaje, a desfasurarii intrigii pana la explozia punctului culminant si a rezolvarii logice a finalului deschis spectatorului. Producatorii si echipa artistica si-au asumat aceasta sarcina dificila… cu un rezultat remarcabil.

Un film pe care vi-l recomand cu caldura. Nu insist asupra povestii… probabil ca fiecare s-a informat  zilele acestea, glorioase pentru “Pozitia copilului”, accesand multimea de informatii din media.

Ce vreau sa subliniez aici este un lucru putin sesizat si comentat pe toate canalele care analizeaza acest film…

Pretutindeni se vorbeste despre faptul ca familia arhitectei Cornelia si a sotului ei, doctorul Fagarasanu, laolalta cu ceilalti – rude, prieteni, fac parte din high-life-ul contemporan. Asa este, insa aici am sesizat eu o oarece critica sociala ascutita. Ce este acest high-life? Ce valoare morala, intelectuala si estetica prezinta el?

Casa sotilor Fagarasanu arata ca un cavou opulent si lipsit total de bun gust, dar la “mare standard social”: zugraveli triste si pretentioase in calcio-vecchio, semineu masiv si probabil nefunctional – menit sa trezeasca doar invidii musafirilor, pardoseli reci de gresie cu inspiratie antica – cu truda si atentie lustruite, multe – ah – prea multe tablouri  mari si intunecate etalate pe pereti… Si, atentie, avem de-a face cu o arhitecta/scenografa … in activitate … Profesionalism? Bun gust? Nada!

Cornelia si cumnata sa Guta etaleaza cateva randuri de haine de blana… Guta gafaie sub greutatea colanelor si a inelelor de metal nobil… High-life? Poate doar la suprafata … Daca zgarii putin cu unghia lustrul, dai de cocleala…

Sertarele scrinurilor Corneliei adapostesc teancuri de lei romanesti, de dolari americani si de euroi europeni …:) Teancuri numarate si aranjate la nevoie in plicuri cu dedicatie spagilor cu care practica ii indica sa actioneze in cazuri critice… Teancuri acumulate din exercitarea fara etica a profesiunilor celor doi soti (medic/arhitect). O arhitecta amestecata in nereguli si malversatiuni legate de birocratia si legalitatea unor aprobari in domeniul constructiilor vilelor protipendadei…

Cornelia jongleaza la marea snobeala cu nume precum Herta Muller sau Orhan Pamuk, de parca ar pomeni niste vecini de pe strada sa :). Intelectuala? Haida de :). Personajele aduc in discutie cu dezinvoltura si acelasi snobism, nume de firme sau de personaje cu rezonanta la urechea societatii noastre contemporane: Marmosin, avocat Teodosiu, doctor Erdogan :). Si aceleasi pesronaje isi mentin cu orice ocazie tonusul psihic si fizic apeland la o suita de calmante sau energizante de ultima ora :).

Cornelia si acolitii ei utilizeaza precum furculita si cutitul zilnic, instrumentele persuasiunii apasate, puse in slujba coruperii. Si ies la socoteala mereu in favoarea lor, pentru ca de cele mai multe ori, vai, de cele mai multe ori, calea intransigentei si corectitudinii, ajunge sa fie deviata prin intermediul plicurilor burdusite plasate cu ajutorul unei increngaturi de relatii si telefoane bine orchestrate.

“Ia-ma, du-ma, cumpara-mi!!!” … “Pozitia copilului” in relatia cu parintii, pana cand aceste cereri zilnice se transforma in “Proasta, idioata … te f…t in gura… si pe tine si pe tine …”. Conflict intre generatii? Nu, este mai mult decat atata, este compromiterea jenanta, lasa si bolnavicioasa a ambelor generatii …

Mai exista sperante de reconciliere, de intelegere, de schimbare? Personajele par – fiecare in parte – sa-si asume vina si sa se aleaga cu cate ceva intelepciune din tragedia in care sunt implicate … Eu nu cred … Naravul din fire nu are leac …Final deschis …

Dialoguri bine conduse, cateva confruntari dramatice intre personaje (vezi Cornelia / Carmen = cu cartile pe fata; vezi Cornelia / Dinu Laurentiu = cobra si vipera; vezi Cornelia / familia Angheliu = parinti si parinti; vezi Barbu / Angheliu = o magnifica reflexie in oglinda masinii a scenei mute a celor doua maini stranse cu durere).

Si o panoplie de actori de zile mari, cu roluri slefuite pana la fibra cea mai profunda. Actori alesi cum mai bine nici nu vad cum s-ar fi putut. Un rol oferit in dar Luminitei Gheorghiu de catre scenaristi/regizor, intors de actrita in dar catre spectatori. Spectatori care stiu sa aprecieze creatia atat de cursiv-credibila a Luminitei. Vlad Ivanov lucreaza portretul bine articulat al onctuoasei cobre-specimen-reprezentativ – Dinu Laurentiu, Ilinca Goia este sobra, retinuta, amara, defulandu-si cu ritm si bogatie de  joc intregul vulcan acumulat, Natasa Raab (“coana Guta” as spune chiar), rece, manipulatoare si impunatoare, Florin Zamfirescu – marele doctor – exact “carpa de sters pe jos” …si “copilul” Bogdan Dumitrache care isi joaca “pozitia” jenant-grotesca de mecanism defect psihologic, cu incrancenare interiorizata … Cu totii sub mana ferma a lui Netzer, riguros, precis si hotarat sa ne spuna tot ce are de spus. Doar-doar, om intelege si om invata ceva despre noi si despre lumea in care traim si adeseori .. o stricam alergand in van dupa o “medalie de onoare” pe care nu o meritam.

Un Urs de Aur meritat si probabil o cariera internationala frumoasa pentru acest film.

Nota: 9/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=ZtoCo9pJ2yU’]

https://filme-carti.ro/wp-content/uploads/2013/03/Pozitia_Copilului_AfisRO.jpg