Operatiunea „Monstrul” (1976)

Operatiunea „Monstrul” (1976)
Regia: Manole Marcus
Distributia: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru

Dupa articolul nostru colectiv din 1 aprilie, am fost „mustruluit” ca nu imi duceam aminte de acest film, pe care este destul de probabil sa il fi vazut in tineretile mele (nu prea indepartate, de altfel) si despre care nu imi aduceam aminte nici amanunte, nici planul general. Asa ca am decis sa il vad, iar acum, in timp ce fac recenzia, chiar se deruleaza cateva imagini in fata mea: un Toma Caragiu intrasigent, serios, calculat si principial; un Octavian Cotescu perfect pus in plan, ca si in celelalte filme si piese de teatru, adica strengar, distant si cu zambetul pe buze; un Marin Moraru timid, subordonat si cu un simt al umorului bine pronuntat.

E normal ca personajul interpretat de Toma Caragiu se da mai important decat este. Este seful expeditiei, este Stie-tot si nu uita acest lucru nici macar atunci cand se afla in dificultate. Exemplul tipic este momentul in care trebuie sa lanseze barcile pe apa: toata lumea se chinuie, el da indicativul „mai liniste, ca speriem pestii”, desi chinuiala lui (de fapt, a tuturor) este in zadar. In momentul in care omul Deltei lanseaza barcile in doar doua miscari, el isi dezvaluie „superioritatea”: „v-am spus eu ca e usor”, iar partea inteligenta din ele isi da seama ca localnicul trebuie folosit si introdus in echipa, macar pentru a-l sustine pe el.

Sunt sigur ca unui pescar amator (sau chiar profesionist) acest film ii este pe plac: o plimbare prin Delta dupa pestele cel mare, o intalnire cu un localnic ce stie toate secretele, un schimb profitabil pentru ambele parti (mult peste contra unei sticle de rachiu), o captura impresionanta chiar daca nu este si meritata (sau, dupa cum spun bancurile cu si despre pescari, cumparata de la magazinul din colt). Nu lipsesc nici pozele cu exemplarele „prinse”, fotografii de fala peste multi ani.

Daca am perceput acest film drept una dintre cele mai bune comedii vazute vreodata? Nu, dupa parerea mea. Ca orice film romanesc din perioada comunista, a imbatranit prea mult dupa cei peste 30 de ani. Chiar daca sunt lucruri moderne pentru acei ani (sau cel putin pentru cinematografia romaneasca a acelor ani) si anume muzica noua si occidentala, un oarecare mesaj filosofic, o anumita indrazneala in conturarea unor personaje nonconformiste, nu este genul de umor debordant, care sa ne faca sa radem in hohote (poate cu exceptia scenei din cort, extrem de amuzanta). In orice caz, interesant si recomandat.

Nota: 7/10