Timebox (2018)
Secțiunea: Work In Progress
Regia: Nora Catrina Agapi
Distribuitor: Manifest Film
”Linia e filosofie”, spune Ioan Matei Agapi la începutul documentarului Timebox, din care a fost proiectată prima parte în cadrul festivalului de film documentar One World Romania 11. Filmul este încadrat la secțiunea work-in-progress, Nora Agapi, prezentă la proiecție, spunând că încă mai are multe de așezat la el. Ordinea filmărilor s-a modificat de câteva ori și, cel mai probabil, se va mai modifica până la finalizare. Vor contribui și spectatorii, care au furnizat feedback după vizionare.
Nora Catrina Agapi a decis să realizeze un film despre arhiva tatălui său, fascinată fiind de acesta, și ulterior și despre apartamentul în care au locuit, unde pare că timpul este ținut pe loc. Timebox nu este numai despre conservarea timpului însă, este și despre omul Ioan Matei Agapi, despre relația Norei cu el și poate și despre moștenirea pe care o va lăsa omul de lângă ea. Filmul conține mai multe straturi, care nu sunt perfect delimitate, dar pe care un privitor atent le va sesiza fără dificultate.
Apartamentul din Palatul Braunstein din Iași nu este doar un spațiu de locuit, este spațiul în care s-au întâmplat multe evenimente importante din viața familiei Agapi, iar locuirea funcționează în ambele sensuri. Adică și el locuiește în inimile Norei și ale lui Ioan, acestora fiindu-le foarte greu, mai ales la început, să conceapă ideea de mutare. În partea care a fost proiectată până acum nu se înțelege motivul pentru care Ioan Matei Agapi trebuie să plece, ci doar că nu pleacă de bunăvoie. Nora a mărturisit la sesiunea interactivă de după proiecție că acest lucru va fi lămurit în versiunea finală a filmului. De asemenea, prezența ei în film a venit după începerea proiectului, pentru că și-a dat seama că este parte din poveste și pentru că a fost alături de tatăl său nu numai ca fiică, ci și ca învățăcel, asistent și apoi colaborator, dar și pentru că astfel se creează o intimitate pe care nimeni altcineva nu ar putea să o reda pe peliculă.
Ceea ce uimește spectatorul în primă instanță este ”haosul ordonat” care domnește în casa Agapi. Cutii de toate formele și mărimile sunt depozitate peste tot și stau martori ai trecerii timpului care s-a scurs de când Ioan Matei a adunat de la șuruburi, la fotografii din 1890, aparate foto vechi, fotografii personale, role de film și multe alte lucruri în care s-a impregnat o parte din omul care le-a colecționat. Există în film o scenă emoționantă în care Ioan Matei Agapi ”scoate de la cutie” un costum de Moș Crăciun, pe care obișnuia să îl îmbrace când fetele erau mici și reface oarecum bucata aceea de timp. De asemenea, există o filmare de când Nora este iese din maternitate în brațele părinților ei și alte câteva bucăți de film în care fetele lui Agapi erau destul de mici, ceea ce dă un farmec aparte întregului documentar, mai ales pentru că, pe vremea aceea, posibilitatea de a filma astfel de momente era destul de rară. Memoria oamenilor și a locurilor capătă astfel o dimensiune care traversează timpul real, rămânând martor tăcut la purtător mult după ce oamenii nu mai sunt, iar lucrurile au dispărut.
Nora a mărturisit, la finalul proiecției, că inițial documentarul trebuia să fie doar despre arhiva lui Ioan Matei Agapi, însă obligativitatea mutării a oferit noi perspective și a modificat cursul și conținutul filmului. Poate într-un sens bun, aș adăuga, pentru că apartamentul în care s-au petrecut ani buni din viața familiei este un spațiu deosebit, care își merită cu prisosință locul în Timebox.
Ioan Matei Agapi nu a iubit regimul comunist, însă a filmat pentru acesta o mulțime de evenimente, oameni și locuri, reușind să păstreze arhiva, să facă rost de peliculă pentru alte proiecte ale sale și să consemneze pe film o parte din istoria gri a României. Având dosar și fiind cercetat de Securitate, Agapi nici nu ar fi putut refuza fără urmări nefaste proiectele cerute de Partid.
Pasionat de lumină, Agapi a insuflat această pasiune nu numai Norei, ci și multor studenți care au participat la cursurile sale, pe care pe vremuri le ținea chiar în apartamentul său, și, probabil, și celor care l-au admirat tăcut, fără a-l cunoaște personal. Modestia l-a împiedicat să își aroge titlul de fotograf, însă viața, fotografiile și colecțiile sale constituie dovada incontestabilă. Nora spune în Timebox că tehnologia modernă a îndepărtat studenții, iar cursurile tatălui său nu au mai avut aceeași căutare.
Batjocorit de autoritățile din Iași timp de aproape patru ani, reușește în final să se mute și spune că totul a revenit încet la ordinea știută. Povestea aceasta urmează să fie explicată în versiunea finală a documentarului Timebox. Ordinea obiectelor însă este știută doar de Agapi, la fel și înțelesul. În lipsa celui care le poate explica semnificația, ele sunt ”anonime”. Timebox este nu numai povestea unor cutii care păstrează obiecte, ci și timp. Odată deschise, ele readuc la viață obiectele prin lumină, căpătând sensuri noi, care se adaugă celor inițiale. Agapi nu și-ar putea imagina viața fără fotografie.
„Am făcut peste 400 de documentare, scurtmetraje şi reportaje. Colecţia este arhivată. Negativele sunt strânse. Toate sunt în cutii, la locul lor. Eu sunt de o ordine, cum nu vă puteţi imagina! Nu aş fi putut să fac atâtea, dacă nu eram ordonat […] Pentru mine, fotografia este această exprimare a gândului, a sentimentului şi a stărilor de bine, deşi uneori fotografiezi lucrurile rele, dar tot în ideea găsirii formelor de bine. Datorită mamei, am partea asta ezoterică”, spunea Ioan Matei Agapi într-un interviu acordat unei publicații locale în 2015.
