Zerkalo (1975) – Oglinda
Regia: Andrei Tarkovsky
Distribuția: Margarita Terekhova, Filipp Yankovskiy, Ignat Daniltsev
Cred că am atins astăzi ceea ce se numește în termeni metaforici ‘plafonul de sticlă’ al înțelegerii mele cinematografice. Cumva, am pierdut în tinerețea mea ocazia de a viziona ‘Oglinda’ (titlul în limba rusă este ‘Zerkalo’), filmul din 1975 al lui Andrei Tarkovski. Am mers să-l văd acum, la jumătate de secol de la filmare, cu speranțe enorme. Cred că Tarkovski este unul dintre cei mai mari cineaști ai căror filme le-am văzut vreodată. Două dintre filmele sale sunt pentru mine capodopere, referințe, filme de nota 10. Este vorba despre ‘Solaris’ și ‘Călăuza (Stalker)’. ‘Oglinda’ însă m-a buimăcit la vizionare și confuz am rămas și după ce a apărut inscripția atât de familiară pentru mine în tinerețe – ‘Sfârșitul filmului’ în limba rusă – și s-au aprins luminile. Da, este un film frumos și interesant, un film cum nu am văzut și nu voi mai vedea. Pentru mine a fost însă o experiență artistică și intelectuală dificilă, filmul nu m-a emoționat și nici nu mi-a spus mai multe nici despre omul care l-a făcut, nici despre timpurile sale și nici despre mine.
Cred că cel mai bun mod de a defini ‘Oglinda’ este ca pe un poem în imagini și uneori și în cuvinte combinat cu o colecție de amintiri și de vise. Câțiva dintre comentatorii pe care i-am citit vorbesc despre amintirile unui poet aflat pe patul de moarte. Să fiu sincer, nu am găsit în film aproape nimic care să-mi sugereze această interpretare. Aici ne apropriem probabil de miezul problemei mele cu ‘Oglinda’ – lipsa oricărei structuri narative și, de fapt, chiar mai mult – absenta oricărei intenții de a spune o poveste cinematografică. Suntem martorii unei succesiuni de secvențe – unele din trecut, altele din prezentul anilor ’70, legate de persoana povestitorului care este surprins la vârsta copilăriei și adolescenței, de amintirile despre mama sa (în special) și despre tatăl său mai mult absent, plecat la război, apoi despărțit de familie (cred). Unele secvențe sunt filmate în alb-negru, altele în color. Scenele de ficțiune sau de vis sunt intercalate cu secvențe documentare despre conflictele mjlocului de secol 20, începând cu războiul civil din Spania, al doilea război mondial, revoluția din China. Banda sonoră este vorbită de marele actor Innokenti Smoktunosvski și de tatăl cineastului, poet reputat care-și citește din poemele sale. Muzica include fragmente ale unor compoziții clasice ale unor compozitori precum Bach sau Purcell.
Sunt multe momente de o mare frumusețe în ‘Oglinda’. Filmul pare compus dintr-o țesătură de metafore. Am rezonat cu unele dintre ele: oglinzile, amprenta care se șterge, simbolul crucii care se înserează în decorul unei lumi fără icoane. Altele nu le-am putut descifra, de exemplu scena levitației. Aceeași formidabila actriță pe nume Margarita Terekhova intepreteaza și rolul mamei și al femeii (soției?) cu care povestitorul își împarte viața la maturitate. Despre lumea din jur, Tarkovski povestește în limitele celor care se putea spune într-un film sovietic în anii ’70. Într-una dintre scenele care se petrec în anii terorii staliniste mama trăiește un atac de panică temându-se că a făcut o greșeală în corectura unor materiale tipărite la tipografia unde lucra. Un imigrant refugiat din Spania nu se poate întoarce în țara sa de cealaltă parte a Cortinei de Fier și lovit de nostalgie povestește înflăcărat în spaniolă despre coride. Anii refugiului sunt marcați de lipsuri, dar și de viața într-o natură care copleșește prin dimensiuni umanul. Scena care deschide filmul pare aparent complet detașată de restul povestirii, dar sugerează ceva, poate, despre controlul mental prin hipnoză. Filmul este foarte personal, au participat la realizare și tatăl și sora regizorului. Visele nu respectă reguli narative sau de coerență, ele sunt de multe ori porți între lumea reală și lumi imaginare. Atunci când sunt împărtășite ele au nevoie de multe ori de chei pentru a fi descifrate și a crea rezonanță. Mie, la vizionarea acestui film, multe dintre aceste chei spre lumea lui Tarkovski mi-au lipsit.
Nota: 5/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
