Naked Lunch (1991) – Halucinația
Regia: David Cronenberg
Distribuția: Peter Weller, Judy Davis, Ian Holm
‚,Naked Lunch’’ este de o scârboșenie amuzantă pe alocuri. O bizarerie ficțională care i-ar face mândri pe marii psihanaliști ai secolului trecut, în timp ce tu te întrebi sincer dacă inventarea unui ,,dubioșenio-metru’’ ar fi de folos la măsurarea dubioșeniei înglobate în imaginația nepământeană a lui Cronenberg și William Burrough (autorul cărții pe care este bazat filmul). Pe de altă parte, povestea urmează dogmele generației Beat, o mișcare social-literară din contra-cultura americană a anilor 50, care își propunea respingerea firului narativ tradițional și a materialismului economic, în timp ce punea accentul pe explorarea religiilor estice/nativ-americane, eliberarea sexuală și experimentarea cu drogurile psihedelice. Ce-i drept, viața generației Beat a fost de scurtă durată, fiind înlocuită la scurt timp după de subcultura hippie, însă Naked Lunch rămâne și astăzi un exemplu reprezentativ al mișcării.
Filmul începe cu William Lee (Peter Weller), un exterminator și fost-scriitor care a rămas fără praful galben necesar uciderii gândacilor deoarece – după cum o să aflăm mai târziu – soția lui și l-a injectat în sâni pentru a-i simți efectul ,,plăcut’’. În curând, descoperim faptul că praful este un adevărat drog halucinogen, când un cărăbuș gigant îi spune lui William despre o organizație secretă numită Interzone Incorporated, care îl însărcinează pe bărbat cu misiunea de a-și ucide soția, pe Joan (Judy Davis). William refuză, dar în seara zilei respective o ucide din greșeală într-un joc pueril de periculos de ,,țintește paharul de pe capul meu’’ (partea aceasta este reală de fapt, William Burrough chiar și-a ucis din greșeală prietena într-un astfel de joc, în timp ce era beat la o petrecere din Mexico City; ulterior a recunoscut că moartea lui Joan l-a determinat să își înceapă cariera literară și să scrie Naked Lunch).
Începând din acest moment, mintea deteriorată a lui William dezlănțuie o serie de evenimente menite să-l conducă către șeful organizației Interzone, Doctorul Benway (Roy Scheider din ,,Fălci’’). Câteva din evenimentele acestea includ: o conversație despre cum o anumită parte rușinoasă a corpului nostru preia adesea controlul, metamorfoza unei mașini de scris într-un gândac sau cap de extraterestru, un extraterestru dorit pentru sperma sa de Mugwump (o inovație pe piața drogurilor), niște homosexuali perverși și alte câteva forme de body horror pentru care nu mă simt calificat din punct de vedere medical, în cazul în care aș dori să continui lista de ciudățenii suprarealiste.
Mă așteptam să aflu că ,,Naked Lunch’’ a fost un eșec în termen de încasări (a reușit să strângă doar 2,6 milioane de dolari cu un buget de 17-18 milioane), fiind un film îndrăzneț, care nu se limitează la a-i hrăni spectatorului răspunsuri cu lingurița, ci îl lasă să observe, să caute și astfel căutând să se distreze pe parcurs, prin sondarea nebuniei și neverosimilității întâmplărilor. În schimb, ceea ce m-a surprins a fost faptul că filmul a devenit un film cult/film idol, adunând o ceată solidă de fani devotați și critici binevoitori, aidoma unor filme precum Pulp Fiction, Donnie Darko sau Mulholland Drive. Este ciudat, îndeajuns de ciudat pentru a nu putea deveni mainstream, dar parcă nu găsește o balanță între seriozitate/satiră/umor negru și umor infantil. Râzi ce râzi, te mai strâmbi puțin, distribuția e una potrivită, dar asta e tot. Nicio revelație superioară, niciun adevăr mai profund decât ,,drogurile fac rău’’ și ,,uite ce se poate afla pe subconștientul unui om’’. Divertisment? Sigur. Merită vizionat? Da. Vreo capodoperă? Nu cred.
Nota: 7,5/10
(Sursă fotografii: https://www.criterion.com/current/posts/6806-double-extremity-judy-davis-in-naked-lunch)
