Mommy (2014)

Mommy (2014) – Mami

Regia: Xavier Dolan
Scenariul: Xavier Nolan
Distributia: Anne Dorval (Diane – Die – Després), Antoine-Olivier Pilon (Steve Després), Suzanne Clément (Kyla)

Un film zguduitor, atat prin tema pe care o abordeaza, cat si prin modul in care este pus in opera prin intermediul unei echipe extraordinare.

Xavier Dolan este numele regizorului-scenarist al acestei pelicule – incredibil de tanar – in prag de 26 de ani in martie 2015. Scenarist, actor, regizor, cunoscut pentru J’ai tué ma mère (2009), Les amours imaginaires (2010) si Tom à la ferme (2013), Dolan se dovedeste a fi un surprinzator de complex cunoscator al firii omenesti, al universului adolescentin si al sperantelor salvatoare. Dotat cu sensibilitate emotionala si creativa concentrata pe surprinderea si evidentierea trairilor umane de mare finete psihologica, Dolan construieste o poveste tragica (cu atat mai tragica pentru mine, care ma aflu – real – in proximitatea unei astfel de istorii), poveste pornind de la ipoteza fictiva a unei masuri legislative in Canada anului 2015, masura nu indeajuns de bine cantarita, careia ii putem intelege – in finalul filmului – urmarile nefaste.

Sindromul ADHD – Attention Deficit Hyperactivity Disorder – este o tulburare comportamentala, intens studiata din punct de vedere psihiatric si psihologic, datorita numarului mare de cazuri, care imbraca diferite prezentari, aspecte, manifestari, de unde si cai necesar-personalizate privind abordarea si tratamentul. Si trebuie spus ca, in general, persoanele atinse de aceasta tulburare sunt superior dotate ca inteligenta – fapt care in timp si odata cu avansarea in varsta, sub supraveghere psihologica si medicamentoasa – ii ajuta sa ajunga la un nivel de control multumitor al atentiei si impulsurilor vrajmase.

Povestea lui Steve – adolescentul deja trecut ca manifestari, dincolo de nivelul tolerantei societatii (cu o tulburare ADHD acuta, agravata poate si de pierderea cu trei ani in urma a pilonului patern al familiei si abia eliberat dintr-o institutie psihiatrica), dar dulce si carismatic si a mamei sale – Diane – Die (aparent libertina in infatisare si comportament, dar in profunzime, serioasa, cinstita, luptatoare si iubitoare) – carora li se alatura Kyla – vecina de vizavi si profesoara (tarata si ea psihic ca urmare a unei pierderi in familie – extrem de discret sugerata in arhitectura filmului, dar suficient de clara pentru ca noi sa intelegem), se imbina intr-o singura voce intensa, emotionanta si plina de speranta. Exista un viitor posibil. Trei nefericiri se pot sprijini una pe cealalta pentru a schimba viitorul. O echipa!

Dureroase, violente uneori, pline de umor alteori, iluminate de adevaruri tragice (“un copil bolnav nu este un vehicul mutat de colo-colo”, “dragostea nu este totul, dragostea nu rezolva problemele”, “asuma-ti viitorul, uita-ti trecutul”, “I don’t believe in anybody” , “Speranta e o iluzie!”, “lumea e plina de oameni care spera, altfel nu duce nicaieri!”), scenele acestui film sunt emotionante lectii de viata si de empatie!

Iar aceasta maniera de filmare 1:1, aceasta gaselnita de imagine cinematografica incadrata strict in forma strans-patrata, conduce spectatorul catre proportia de 100% a esentei transmisa direct ochiului, sufletului si mintii. Nimic altceva nu distrage atentia spectatorului, care se concentreaza, ghidat de ochiul magic al camerei, asupra trairilor personajelor povestii. (cinematografia André Turpin).

Sunt in acest film – in afara chipurilor indelung si indeaproape urmarite si analizate – cateva scene largi, de mare frumusete cinematografica, edificatoare pentru intelegerea noastra, cum ar fi dezlantuirea lui Steve intr-un dans-alergare nebuna-dezlantuire-de-energie, cu carutul de alimente in parcarea unui mall sau pe o sosea in plina circulatie, sau momentele dezlantuirii-abandon, a fugii finale.

“O mama isi adora zilnic copiii, dar copilul o iubeste din ce in ce mai putin!” Cata durere si intelepciune amara razbate din aceasta replica a lui Mommy.

Trei actori care ridica nivelul interpretarii la cel mai penetrant si inalt nivel al intelegerii spectatorului. Am vazut secvente fotografice in care Xavier Dolan lucreaza indeaproape cu actorii sai si implicarea sa este totala. Impresia pe care mi-au lasat-o actorii este de neuitat, personajele lor sunt deopotriva tragice, profund tragice, dar si luminoase in acelasi timp si transmit idee verticalitatii si insanatosirii prin rabdare si speranta!

Foarte frumoasa si inspirata coloana sonora a acestui film, pe care se regasesc piese superbe, care subliniaza actiunea si incarcatura emotionala a povestii si merita sa mentionez aici cateva dintre aceste melodii si interpretii lor:

• Celine Dion – On ne change pas
• Lana del Rey – Born to Die
• Lana del Rey – Young and Beautiful
• Sarah McLachlan – Building a Mistery
• Craig Armstrong – Childhood

Si iata si un moment emotionant:

“Xavier Dolan pleure à la fin de la projection de Mommy – Zapping Cannois”

Canada se dovedeste o cinematografie proaspata, valoroasa si cu un viitor cladit de un prezent concret. Premiul juriului la Cannes 2014, nominalizarea la sectiunea filme straine – Oscar 2015 – reprezinta doar doua dintre multele recunoasteri ale concursurilor si festivalurilor internationale de film.

Un film pe care vi-l recomand calduros, pentru a intelege ceva in plus despre viata, dragoste si speranta!

Nota: 9/10

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=d7rtSqI0ZeA’]