Arest (2019)
Regia: Andrei Cohn
Scenariul: Andrei Cohn, Alexandru Negoescu
Producător: Anca Puiu
Cu: Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociș, Marian Alexoaia
În 2015 Andrei Cohn realiza lungmetrajul “Acasă la tata”, iar în decide să realizeze “Arest”, o poveste similară pe alocuri cu cea a cazului Ursu, de care însă de detașează rapid. După cum însuși regizorul spunea, cazul menționat l-a urmărit ani de zile, i-a fost în minte și la realizarea acesui film, însă diferențele sunt substanțiale, aici avem o cu totul altă poveste. Filmul îi are îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, alături de András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociș și Marian Alexoaia.
Care este pe scurt povestea: în vara lui 1983, arhitectul Dinu Neagu (Papadopol) este ridicat de securiști de pe o plajă de nudiști de pe litoralul românesc, unde era în concediu împreună cu soția și cei doi copii. Filmul se desfășoară apoi integral în arestul Miliției, unde Dinu Neagu se află alături de Vali (Postelnicu), deținut de drept comun, plantat acolo pentru a stoarce de la Dinu informații despre un presuspus complot împotriva sistemului, fiind acuzat de activități reacționare precum ascultarea posturilor interzise, Europa liberă, citirea cărților care nu se găseau în librării (spre exemplu Maireyi, de Eliade) etc. folosit ca torționar de către Securitate în schimbul unor favoruri. Lucrurile capătă o întorsătură din ce în ce mai absurdă de la o zi la alta, cum era de presupus încă de la început.
De la Dinu nu se poate scoate nimic. Un intelectual clasic, fără pretenții și fără avere, care încerca să își trăiască viața alături de familie într-o perioadă destul de sumbră. Mai mult decât atât, este un fricos, dispus să colaboreze și să mărturisească toate întâlnirile cu rudele pe care le-a avut la reședința sa, considerând că nu are ce să își reproșeze. În ciuda acestei dorințe de a nu se opune sistemului, viața sa atârnă de un fir subțire, fiind la mâna unui infractor-torționar lipsit de scrupule, orice urmă de educație sa sau umanitate, care, la limita nebuniei, îi va face ultimele zile din viață un iad. Deși inițial suportă cu stoicism toate caznele la care este suspus, ulterior Dinu se va degrada încet, până la căderea finală. Cade și Vali, deși inițail își propusese altceva și aproape uneori ai impresia că cei doi au ajuns la un soi de înțelegere, vorbind despre tot felul de nimicuri, despre viața, câtă este, de dincolo de ziduri. Aici este un elemente cheie, locul și oamenii ar putea fi oricare, oricine, nu era nevoie atunci de nimic special. Plasa se întindea rapid, fără niciun fel de selecție.
”Arestul e acest loc neacoperit prea bine de cadrul juridic și în care se poate întâmpla orice. Este o manieră universală, nu e numai a comunismului, se practică și astăzi. E un moment tranzitoriu în care trebuie să obții de la om tot felul de lucruri fără ca neapărat să te lovești de rigorile unui cadru legal. Asta face că în acea perioadă, mai mult decât oricând, arestul putea arăta oricum. Putea să fie într-o fostă școală veche, într-o casă boierească sau în cine știe ce subsol de bloc.” Andrei Cohn
Vali este un infractor mărunt, pe care miliția îl folosește în diverse situații de maltratare a deținuților. La rândul său este abuzat fizic și psihic de către aceștia, deși totdeauna i se promit niște favouri în schimbul serviciilor sale. De fapt, este și el o victimă a sistemului, din care este destul de clar că nu va scăpa niciodată. Postelniciu face un rol excelent în Arest, intră perfect în pielea personajului, reușește să prindă spectatorul în jocul său minimalist și reușește să dărâme un intelectual cu mijloace mai mult decât rudimentare. Acolo unde Dinu nu vede niciun scop, nicio finalitate, el imaginează tot felul de scopuri murdare, ascunse, pe care le detaliază cu ajutorul unui vocabular preluat de la milițieni. Erijandu-se într-un ”intelectual” al străzii, care cunoaște nu numai muzică, autori, oameni de tot felul, ci mai ales strada, locul unde s-a și format, consideră că este mai presus de toți și va reuși să obțină ce își dorește cel mai mult, odată ce termină misiunea încredințată de securiști. Libertatea. Aceasta însă este foarte departe și e destul de clar că el nu o mai ajunge niciodată din urmă.
Într-un decor auster și minimalist, Arest exemplifică situația clasică în care mâna unor oameni a depins nu numai de securiștii abrutizați ai sistemului comunist, dar de micii infractori de drept comun, cărora li se dădea putere asupra destinelor unor oameni nevinovați, pe care îi maltratau mai ales pentru condiția lor de intelectuali, la care ei nu avuseseră acces niciodată și pe care îi considerau privilegiați. Odată ce puterea este în mâinile unui prost, acesta devine mult mai periculos, aproape că nu mai ține seamă de nicio opreliște, iar finalul este prevăzut încă din start. Drumul pe care ponește Dinu odată ce urcă în mașina miliției nu mai are cale de întoarcere.
Andrei Cohn reușește un film de excepție cu un minim de resurse. Și nu numai scenele din Arest sunt impecabil realizate, ci și insinuarea sistemului opresiv, doar prin câteva vorbe și micile incursiuni ale milițienilor în celulă. Deși povestea aceasta a mai fost scrisă sau filmată sub alte forme de-a lungul timpului, surprinde totuși prin autenticitate și prin discursul coerent al ambelor părți, deși, paradoxal, eronat în ceea ce îl privește pe Vali. O altă caracteristică interesantă este faptul că în discursul celor și apar subtil inserate toate elementele specifice perioadei în care este plasată acțiunea, un anumit tip de povești, un anumit tip de activități…
Filmul nu are niciun fel de muzică, însă de afară se aude cântând mereu un cuc, semn și simbol al libertății în cazul de aici, simbol al unui afară”, unde nu nu trebuie să răspunzi la întrebări și să dai raportul de n ori pe zi. Vali și Dinu sunt deopotrivă victime ale sistemului, chiar dacă în mod diferit, iar Arest este un film fără eroi. Eroi au fost puțini, cei mai mulți au fost oameni ca oricare dintre noi, ridicați de securitate și uciși fără nicio motivație. O privire sau o vorbă aiurea îți puteau face viața un calvar. Și așa au fost multe. Aici este miza peliculei lui Andrei Cohn, cum a fost pentru cei mai mulți comunismul și ce putem să învățăm din asta. Să nu mai ajungem niciodată în astfel de situații.
„Toate filmele despre perioada comunistă ne înfățișează ca victime, niște victime aproape eroi, victime ușor de îndrăgit însă eu nu-mi amintesc să fi fost așa. Am fost doar victime, dar nu ca cele din filmele de la Hollywood. Am fost genul acela de victimă de care ai putea să te rușinezi” spune Andrei Cohn într-unul din interviurile recente. „Am făcut filmul mai mult pentru mine, dintr-o anume furie față de mine. Nu e un film despre fapte istorice, ci mai mult despre sentimentele mele despre trecut. Cred că singurul mod de a merge mai departe este să ne recunoaștem trecutul așa cum a fost și să sperăm că următoarea dată vom fi mai buni.”, Andrei Cohn
Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Societății Române de Televiziune, filmul Arest este produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa. Din 20 septembrie va rula în cinematografe.
Nota: 10/10
(Sursă fotografii: Variety.com, pagina de Facebook ArestFilmul)
