Le roi de coeur (1966) – Regele de inimă roșie
Regia: Philippe de Broca
Distribuția: Pierre Brasseur, Jean-Claude Brialy, Geneviève Bujold, Adolfo Celi
‘Le roi de coeur’ pleacă de la o idee formidabilă și sfârșește prin a miza prea mult pe ea. În filmografia regizorului Philippe de Broca filmul ocupă un loc aparte, fiind considerat unul dintre filmele sale cele mai ‘serioase’ în ceea ce privește mesajul și raportat la majoritatea celorlalte creații ale sale care țintesc divertismentul pur. Personajele din ‘Le roi de coeur’ sunt fie soldați, fie pacienți într-un azil de nebuni. Soldații, germani și britanici sau mai exact scoțieni, se măcelăresc unii pe ceilalți în lunile finale ale primului război mondial. Nebunii trăiesc în nostalgia unui trecut regal și princiar și devin stăpânii orașului părăsit vremelnic și de populație și de ocupanții în retragere. Când lumea este cuprinsă de nebunie, sunt bolnavii mintali cu diagnostic mai raționali decât cei dinafară? Ce este sănătatea psihică și unde poate fi ea găsită? ‘Le roi de coeur’ abordează această temă în contextul unui emfatic mesaj anti-războinic. În anii ’60 filmul s-a bucurat de succes și a căpătat statutul de ‘film de cult’. O parte din strălucire a început să pălească odată cu trecerea timpului, dar ceea ce a rămas este totuși destul de consistent și de interesant.
Scenariștii nu ezită să se joace cu simboluri cât se poate de explicite. Eroul principal este un soldat ornitolog, care are grijă de porumbeii unui regiment scoțian. Porumbeii, deveniți simbol al păcii mult mai târziu, erau folosiți în timpul Primului Război Mondial pentru transmisia de mesaje peste tranșeele inamice. Soldatul Charles Plumpick are ghinionul să fie singurul care știe limba franceză din tot regimentul și este trimis în misiune pentru a preveni aruncarea în aer a orașului minat de germanii în retragere. Ajuns în oraș și fugărit de germani se refugiază la azilul de nebuni unde se declară a fi ‘regele de cupă’. Când orașul minat este părăsit și de nemți și de locuitori, nebunii ies pe porțile rămase deschise ale azilului și pun stăpânire pe el. O fac cu farmec și cu imaginație, cum numai nebunii știu să o facă. Au la dispoziție mâncarea, băutura și îmbrăcămintea întregului oraș. Războiul dinafară nu va lăsa însă pentru multă vreme să continue reprezentația colorată care pare să semene cu un circ fellinian.
Metafora care se ascunde în spatele întrebării ‘unde este nebunia adevărată?’ funcționează până la un anumit punct, dar nu poate susține un întreg film. ‘Le roi de coeur’ arată foarte bine vizual. Exista o scena formidabila, cea a celor doua regimente – britanic și german – care intră și defilează în piața orașului fară a se observa unul pe celalalt. Comedia pură, Philippe de Broca de antologie. Metafora istorică este însă prea departe de istorie. Personajele, cu excepția eroului principal, sunt lipsite de orice profunzime. Militarii – și cei germani și cei englezi – sunt portretizați pe bază de stereotipuri. Arată că într-un vodevil, uniformele lor sunt impecabile și muzicile de fanfară și de cimpoi răsună chiar după mai bine de patru ani de război sângeros. Nici galeria nebunilor nu reușește să creeze personaje memorabile sau măcar diferențiate unul de celalalt ca tipologie și caracter. Actori extrem de dotați ca Pierre Brasseur sau Jean-Claude Brialy au roluri în care aproape că nu pot fi recunoscuți și pe care le uităm imediat. Pe Genevieve Bujold, într-unul dintre primele ei roluri importante ne-o vom aminti poate doar pentru prezența fizică. Excepția notabilă este Alan Bates, care era deja un actor cunoscut, și care realizează un rol memorabil, mai sensibil și mai luminos decât majoritatea celorlalte apariții ale sale pe ecrane în acea perioadă. Imaginea regelui încoronat de nebuni, asumându-și cu reticență coroana pentru a descoperi încetul cu încetul unde poate fi găsită nebunia mai mica, este cea care vă rămâne cred în amintire.
Iubitorul de film educat mai are de înfruntat o problemă. Este foarte greu să apreciezi filme despre aziluri de nebuni după ce ai vizionat ‘Zbor deasupra unui cuib de cuci’, care avea să fie realizat nouă ani mai târziu. Orice comparație este defavorabilă. Asta se întâmplă și cu ‘Le roi de coeur’, care nu este poate nici filmul-cult care a fost considerat pentru o vreme. Și totuși, sunt multe motive pentru care acest film merită să fie vizionat și astăzi.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.cinematerial.com/movies/roi-de-coeur-le-i60908/p/gcvigwmi)
