Life as We Know It (2010) – Viata asa cum e ea
Regia: Greg Berlanti
Scenariul: Ian Deitchman, Kristin Risk Robinson
Distributia: Katherine Heigl, Josh Duhamel, Josh Lucas
Producatorul Barry Josephson, scenaristii si regizorul Greg Berlanti au iubit povestea si ideea realizarii acestui film romantic si simpatia acestora, impreuna cu placerea actorilor de a interpreta story-ul, au condus la o productie curata, placuta, care ajunge la spectator. Nimic original in aceasta poveste, dar cate altele de gen se pot lauda cu originalitate…tema a fost indelung stoarsa din trecut si pana astazi. In aceasta situatie, laudabil este faptul ca desi stim totul despre “viata asa cum e ea”, desi remarcam chiar si o privire usor superficiala asupra problematicii tratate, desi suntem constienti de substratul tragic al “vietii asa cum…”, totul este imbracat in hainuta unei comedii romantice plina de umanitate, de caldura si de optimism. Si in consecinta filmul se digera usor, lasa in urma un zambet si o stare de bine. Pana la urma, inteligenta realizatorilor deriva din faptul ca impart cu noi o felie de viata credibila, pe care ne-o prezinta cu buna credinta artistica cat pot ei mai bine, chiar daca nu perfect si care peste lacrima inerenta povestii, are si umor si speranta in bine.
Iar in navala inflationista a productiilor supertehnologizate, care dau pe dinafara de efecte video si de lupte pline de cruzime si cinism pentru supravietuire, filmul acesta ne linisteste si ne reumanizeaza.
Ca si in alte povesti din viata si povesti de pe ecran, o EA, Holly Berenson pe nume, este tanara, frumoasa si isteata, dedicata realizarii profesionale (are o cafenea in care se implica direct – gateste, vinde, serveste la tejghea), are o foarte apropiata prietena Alison pe cale de a se casatori cu Peter Novak, dar EA este singura, proaspat despartita de ultima ei legatura sentimentala. El, Eric Messer, motociclist fatos, mare cuceritor pe banda – relatii pasagere si superficiale, limitate la cate o cina si cate un exercitiu la orizontala, tehnician de platou la un canal TV pentru emisiuni sportive si nutrind speranta ca in viitor sa ajunga regizor, este cel mai bun priten al al lui Peter Novak.
Asa ca EL si EA, sub bunele intentii ale prietenilor lor, sunt impinsi unul spre celalalt la o intalnire/iesire intr-o seara a anului 2007 – o cina in oras – poate si mai mult decat asta – insa nimic nu functioneaza intre cei doi. Un fiasco total. Nu se plac, nu se potrivesc, insa incep sa se tot intalneasca si sa suporte social, cu ocazia momentelor deosebite din viata prietenilor lor comuni. Ba la nunta acestora (EA-domnisoara de onoare – EL – cavalerul de onoare – si o premonitie este momentul cand cei doi se supun traditiei nuntase – EA in brate cu buchetul miresei – EL in mana cu jartiera miresei – si fac o poza spre amintire), ba cu ocazia nasterii micutei lor fine Sophie, ba la aniversarea primului an de viata al fetitei. Momente in care dincolo de aparentele superficiale ale lui Messer razbat si calitatile pentru care este placut si apreciat de prietenii lui: dragostea pentru Sophie, placerea cu care se apropie de copil, loialitatea fata de grup. Momente in care dincolo de aparenta multumire si echilibru a lui Holly, transpare nemultumirea singuratatii. Singuratate care promite sa se risipeasca in viitor, pentru ca la cafenea ii cade cu tronc un simpatic client fidel – Sam, de care este posibil sa se apropie, pentru ca si el o place.
Insa „viata asa cum e ea” decide intempestiv – plina de cruzime! Decide asupra vietii si soartei celor 5, ba chiar 6 personaje principale pe care le-am cunoscut pana in acest moment.
Cei doi tineri Novak isi pierd viata intr-un tragic accident auto si surpriza este, ca in conformitate cu testamentul acestora, cei desemnati sa preia tutela fetitei sunt cei doi prieteni ai disparutilor, EA si EL, Holly si Messer. Ar mai exista ceva rude im viata, insa bolnave, decrepite, sau insuficient capabile. Intr-o „lume asa cum e ea”, plina de neprevazut, este de inteles atitudinea prevazatoare si responsabila a tinerei perechi Novak, pentru ca testamentul este un act pe care orice persoana realista si serioasa, cu picioarele pe pamant, trebuie sa il incheie – indiferent de varsta si de avere, din respect pentru aceia care le raman in urma.
Si din momentul in care cele doua personaje iau la cunostinta de dispozitiile testamentare, vietile lor sunt date peste cap si asistam la o cavalcada de experiente inedite si amuzante privind atat activitatile de puericultura cat si cele de convietuire, presarate atat cu interventiile pline de solicitudine ale vecinilor de cartier, cat si cu cele ale inspectoarei desemnate din partea autoritatii tutelare sa monitorizeze bunul mers al integrarii. Pare a functiona coabitarea, par ca cei doi se umanizeaza, se acomodeaza, isi impartasesc aspiratiile profesionale, chiar se sprijina psihologic si financiar intru realizarea lor, chiar isi suporta comportamentele sentimentale (EL continua sa zburde din floricica in floricica, EA reuseste sa aiba intalnirea mult visata cu simpaticul medic pediatru – vechiul client al cafenelei), micuta Sophie face primii pasi in admiratie si entuziasmul parintilor „adoptivi”…
Insa fiecare dintre protagonisti are aspiratii puternice catre implinirea profesionala si derapajele intampinate declanseaza o criza puternica; pare ca tot ceea ce cladisera cei doi pana in acel moment, cu efort si frustrari, sta sa se prabuseasca: Holly pune intre paranteze dezvoltarea afacerii ei, Messer – avansat in mult ravnita pozitie de regizor – o da in bara din cauza sarcinilor de „parinte”. Ruptura pare inevitabila, mai ales ca Holly se cantoneaza intr-o relatie calduta si multumitoare cu doctorul Sam. Sunt momente de tensiune dramatica puternica; EL accepta postul pe care si-l dorea, insa in Phoenix! Cartile sunt date pe fata la cea de-a doua aniversare a fetitei! Insa sunt in acelasi timp – momentele in care, fiecare dintre cei doi „parinti”, realizeaza ce inseamna unul pentru celalalt, ce legatura s-a format intre ei, avand-o alaturi pe Sophie, crescand-o si avatand sa se cunoasca, sa se tolereze reciproc si pana la urma sa se iubeasca. In timp ce Holly alearga impreuna cu simpatica inspectoare de la Autoritatea Tutelara, sa il prinda pe Messer la aeroport inainte de decolarea avionului catre Phoenix – si Messer are indoielile lui in ceea ce priveste plecarea, astfel, ca asa dupa cum numai sub auspiciile unei soarte favorabile se intampla in viata, cei doi se reintalnesc acasa (EL renuntand sa mai plece, EA – amarata ca a ajuns cu intarziere la aeroport si convinsa ca l-a piedut pe Messer). Si amandoi inteleg ca prietenii lor disparuti, Alison si Peter – i-au ales pentru ca formeaza o familie! Familie pe care o revedem cu placere peste inca un an, la sarbatorirea Sophiei, in mijlocul vecinilor si prietenilor. Multa duiosie, dar si mult realism si naturalete.
Sa fie oare copilul (de fapt copiii, caci este vorba despre micutele triplete Alexis, Brynn si Brooke Claqett) care coaguleaza ingeniozitatea si naturaletea cursului povestii? Sa fie sufeletele celor care au concurat la realizarea acestui film? Toate impreuna au dus la o poveste de un tragism acceptat, de un romantism suportabil si de un umor fin plin de umanism.
Cei trei actori principali (dar nu numai acestia) s-au cantonat extrem de bine in roluri, ei par chiar din „acea viata asa cum e ea”. Katherine Heigl este frumoasa, plina de naturalete, are o voce plina prin care comunica cu multa usurinta starile prin care o tavaleste viata si are mult umor bine temperat – mai ales in scenele de gen. Josh Duhamel este un tip cu mult charm (figura lui imi aminteste puternic de aceea a unui talentat dansator si actor roman – sa vedem daca ghiciti despre cine este vorba 🙂 ), care are in dotare o paleta larga de mijloace artistice pe care le-a pus la bataie pentru a realiza un personaj complex, care evolueaza cu fiecare scena, ajungand sa isi limpezeasca optiunile de viata (l-am vazut de curand in pelicula „When in Rome”). Alaturi de celalalt Josh din distributie, Joshua Lucas Easy Dent Maurer – pe numele sau complet :), charismatic, relaxat si cu un zambet sfios si irezistibil, Heigl si Duhamel formeaza o echipa de actori tineri, frumosi si talentati, care reuseste sa ne intre « sub piele ». Apropo de inflatia de Josh din aceasta pelicula, iata cateva cuvinte extrase din Mapa de Presa: <<În filmul ăsta sunt mai mulţi de Josh,” spune regizorul, referindu-se atât la cele două personaje masculine cât şi la soţul lui Heigl, Josh Kelly, care a venit în vizită pe platouri. “Dacă aruncai cu o piatră precis nimereai un Josh,” glumeşte Berlanti.>>
Mi-a placut mult si coloana sonora a filmului, muzica originala Blake Neely si piese splendide ale lui Amy Whine house, Roberta Flack si altii, pe care le puteti asculta la linkul, iar la pagina oficiala veti putea urmari atat trailerul filmului cat si multe informatii amuzante.
