Filme Filme europene

La rădăcinile germane ale imaginilor mișcătoare: Die Gebrüder Skladanowsky (1995)

Die Gebrüder Skladanowsky (1995)
Regia: Wim Wenders
Distribuția: Stefan Barber, Wiebke Bayer, Nadine Büttner  

‘Die Gebrüder Skladanowsky’ a început ca un proiect de cercetare și producție al lui Wim Wenders și al studenților săi despre începuturile cinematografiei în Germania. Rezultatul a fost destul de interesant pentru a deveni un documentar de (aproape) lung metraj. În cinematografia lui Wim Wenders, presărată cu multe experimente de tematică și formate, filmul se încadrează fără probleme.

Evenimentele cheie descrise în documentar s-au petrecut în anul 1895, care poate fi considerat Anul Zero al industriei cinematografice. Invenția ‘imaginilor mișcătoare’ și aplicarea sa în teatre în scopuri de divertisment plutea în aer de câțiva ani, și inventatori din diferite țări erau angajați într-o competiție pentru a o aduce primii în fața publicului. Între ei se aflau cei trei frați Skladanowsky din Berlin, o familie de ‘entertainers’ care dădeau spectacole pe care astăzi le-am numi ‘multimedia’ combinând dansul, circul, pantomima, muzica și imaginile proiectate.

Pregătind invenția pe care o numeau ‘bioscop’, ei au realizat cu ajutorul tehnicii inventate de ei, scurte filme de circa 15 secunde, pe care le-au proiectat public la 1 noiembrie 1895, cu câteva săptămâni înainte de primele proiecții ale fraților Lumiere la Paris. Au fost primii, dar nu și cei mai buni. Metoda lor avea multe limitări, în special în ceea ce privește lungimea filmelor, așa încât invenția francezilor le-a dat acestora câștig în cursa care a pus bazele cinematografului. A fost o înfrângere care nu i-a descurajat pe frații Skladanowsky, ei preluând metoda franceză și realizând cu ajutorul ei în anii următori filme scurte care au pus bazele industriei cinematografice germane. Documentarul lui Wenders le preia povestea și o face cunoscută, cu respect și duioșie, publicului larg german și din toată lumea.

Documentarul combină câteva metode cinematografice. Fiica cea mai mică a fraților Skladanowsky împărtășește cu Wenders și echipa sa amintiri despre familie. Deși născută la peste un deceniu după 1895, ea avea încă, atunci când a fost filmată, destule informații interesante despre perioada respectivă, care sunt combinate cu secvențe din primele filme realizate cu ‘bioscopul’ fraților Skladanowsky. Secvențele din interviu sunt intercalate cu pasaje de docu-dramă în care cei trei frați și fiica mai mare a inventatorului principal apar întruchipați de actori, povestind peste timp aventura începuturilor cinematografului în stilul comediilor din primele decenii ale secolului 20. Combinația funcționează destul de bine, fiind completată și de fragmente din filme de epoca care redau atmosfera Berlinului și a Parisului de la sfârșitul secolului 19. Realizat exact la un secol de la proiectarea primelor imagini mișcătoare, ‘Die Gebrüder Skladanowsky’ aduce spectatorului de astăzi informații interesante și puțin cunoscute, și reprezintă un omagiu duios și respectuos adus pionierilor artei a șaptea.

Nota: 7/10

Articole similare

Sitcom with Amelie… Emilie: De vrais mensonges (2010)

Dan Romascanu

Fritz Lang îl aduce pe Émile Zola pe marile ecrane: Human Desire (1954)

Dan Romascanu

Neorealismul se întâlnește cu catolicismul într-o operă timpurie a lui Pasolini: Mamma Roma (1962)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult