Joyride (2022)
Regia: Emer Reynolds
Distribuția: Olivia Colman, Charlie Reid, Lochlann O’Mearáin
Mă gândeam zilele trecute cât de dificil e să mai găsești acum un film care să-ți „hrănească” mintea. Nu doar să ți-o umple cu diferite efecte speciale, cu idei ieșite din comun, ci să îți amintească despre veridicitatea vieții, cu bune și cu rele, exact așa cum o trăim fiecare dintre noi. Asta am văzut în pelicula „Joyride” a regizoarei irlandeze Emer Reynolds, un amestec neobișnuit de emoții care reflectă o existență din care nu lipsesc păcatele.
Un băiat, pe nume Mully, cu clare probleme comportamentale și cu un tată care-l folosește pe post de hoț în micile sale afaceri ilegale, fuge cu o sumă bunicică de bani și cu o mașină de taxi în care, surpriză!, doarme dusă o mamă și un nou născut.
Cine este această femeie și de ce doarme într-un taxi? Lucrurile devin mai clare când femeia se trezește și descoperă că se deplasează înspre o destinație total necunoscută, iar un adolescent pare să se descurce mult mai bine cu propriul ei copil. Joy, o femeie trecută de 40 de ani, devenită mamă în mod surprinzător, e decisă să-și dăruiască bebelușul. Mully, rămas fără mamă, și Joy, o mamă care vrea să rămână fără copil. Ce coincidență aproape providențială, nu?
Dar să revenim asupra realizării tehnice a filmului, care, din punctul meu de vedere, a fost aproape perfectă. Olivia Colman, în rolul lui Joy, a surprins perfect trăirile și emoțiile primei perioade post-natale, a ilustrat de minune insecuritatea, fricile și anxietatea pe care o mamă le traversează în primele momente de conexiune cu un bebeluș. Charlie Reid, în rolul lui Mully, ne-a demonstrat, cu o abilitate de invidiat, ce înseamnă o preadolescență plină de emoții și cât de greu îi este unui copil pe jumătate orfan (mama lui murise de cancer). Acest tandem bizar iau calea spre necunoscut și de la premisele unei comedii ajungem încet, structurat, la o adevărată dramă.
Este oare Joy o insensibilă? Sau Mully un aventurier nesăbuit? Deși aceste idei îți pot trece prin cap la începutul filmului, abandonează-le. Nimic nu pare să fie așa. În spatele fiecărei acțiuni pe care aceștia o fac se ascund traume fără tratament și o constantă nevoie de empatie și de validare.
Dincolo de scenariul bine construit, de răsturnările de situații, de jocul actorilor, trebuie să mai subliniez și imaginea filmului. Un adevărat deliciu și un orgasm vizual! Mie mi-a reamintit de frumusețea Irlandei, acel colț de verdeață care în zilele cu soare pare a fi o mică bucată din Vechiul Paradis promis omenirii.
Și apropo, cred că este unul dintre primele filme irlandeze pe care le văd. Emer Reynolds mai are câteva producții notabile: „I Went Down” (1997), „The Eclipse” (2009) și „My Brothers” (2010). De asemenea, a lucrat la mai multe documentare, precum „Here Was Cuba” (2013), „The Farthest” (2017) și „The 34th” (2017).
Pe lângă munca de montaj, care predomină în portofoliul ei, Emer Reynolds și-a făcut debutul regizoral cu filmul documentar „The Farthest” în 2017. Filmul explorează misiunea spațială Voyager, care a trimis două nave spațiale, Voyager 1 și Voyager 2, într-o călătorie incredibilă prin sistemul nostru solar.
Emer Reynolds este cunoscută pentru atenția ei meticuloasă la detalii, abilitățile de a povesti și capacitatea de a crea narațiuni convingătoare, precum este cea din „Joyride”.
Disponibil pe HBO Max.
