Tirez sur le pianiste (1960)
Regia: François Truffaut
Distribuția: Charles Aznavour, Marie Dubois, Nicole Berger
Realizat în 1960, ‘Tirez sur le pianiste’ este al doilea film al lui Francois Truffaut, lansat după formidabilul său debut cu ‘Les quatre cent coups’. Sursa principala de inspirație este și aici genul de filme ‘noir’ americane și, la fel ca în filmul precedent, eroul principal este un fel de alter-ego al regizorului însuși. Ceea ce este diferit în ‘Tirez sur le pianiste’ este faptul că Truffaut, încurajat probabil și de succesul filmului de debut, experimentează cu îndrăzneală din punct de vedere cinematografic și face un adevărat slalom intre genuri combinând comedia cu melodrama, filmul cu gangsteri cu poveștile de dragoste.
În numai 81 de minute el reușește să aducă pe ecran numeroase citate din filmele și genurile pe care le admiră, dar și invenții cinematografice care fac din ‘Tirez sur le pianiste’ un film de referință, cu statut de film-cult în rândul multor generații de cineaști (este, de exemplu, unul dintre filmele preferate ale lui Tarantino). În plus, fapt admirabil, este un film alert, combinând umorul cu acțiunea, fară ezitări în a căuta să fie un film de divertisment care să câștige atenția și să placă spectatorilor. În concepția lui Truffaut cinematografia de calitate nu este niciodată plictisitoare.
Eroul filmului este Charlie Kohler (Charles Aznavour), pianist într-o formație care cântă jazz într-un mic bar în care se și dansează. Seară de seară își delectează clienții cu muzica sa, cu o țigară în colțul gurii, cu un sfert de zâmbet timid pe buze. Personajul său, aparent banal, ascunde însă un trecut tumultos, o carieră de pianist de concerte abandonată după o tragedie personala, o familie cu doi frați gangsteri care îl vor reimplica în lumea crimei, încă un frate mai tânăr aflat în grija sa pe care Charlie încearcă să-l salveze de la un destin asemănător. În jurul său roiesc femeile, dar norocul pare să-l ocolească. Tocmai când poate că și-a găsit salvarea în persoana tinerei și frumoasei Lena (Marie Dubois) reîncep încurcăturile.
Truffaut construiește întreaga poveste în jurul lui Charlie și a iubirilor sale. Personajul său introvertit are un magnetism incontestabil amplificat de muzica de jazz care reprezintă și ea o parte din masca abordată de pianistul genial care fuge de trecutul său. Charles Aznavour este perfect în acest rol și ne face să regretăm că nu și-a dedicat mai mult timp în cariera sa cinematografului. Dintre femeile din jurul său (în trecut și în prezent) iese în evidență prezența luminoasă a lui Marie Dubois. Ritmul poveștii este alert și toate personajele sunt schițate cu precizie, lăsând impresie chiar dacă apar fiecare pentru scurt timp pe ecran. Sunt scene care încep în comedie și se termină în film noir, altele care alunecă în horror cu invenții vizuale și elemente de recuzită care amintesc de filmele lui Hitchcock, idolul ultimativ al lui Truffaut. Spectatorii nu au timp să se pliciteasca în niciun moment. Chiar și atunci când acțiunea nu este teribil de originală apar gag-uri sau unghiuri cinematografice sau elemente de bandă sonoră care asigură continuitate și conferă filmului un aspect vizual și muzical unic. La 60 de ani după realizare ‘Tirez sur le pianiste’ continuă să atragă și pe bună dreptate.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://avengers-in-time.blogspot.com/)
