Omcâine (2022)
Regia: Stefan Constantinescu
Distribuția: Nicu Banea, Ana Ciontea, Bogdan Dumitrache, Ofelia Popii, Dan Nuțu
‘Omcâine’ (2022 – titlul în distribuirea engleză este ‘Man and Dog’) este debutul ambițios al unui regizor care face târziu în cariera sa artistică primul sau film de lungmetraj. Ștefan Constantinescu nu este însă un novice în cinematografie, este artist vizual și a creat până acum scurt-metraje și un foarte interesant documentar despre evoluția României văzută prin prisma automobilelor Dacia. Stabilit în Suedia de peste un deceniu, Constantinescu a lucrat timp de mai mulți ani la scenariul acestui film împreună cu doi co-scenariști: unul român și unul suedez. A intervenit pandemia, dar cineaștii și producătorii nu s-au lăsat descurajați de greutățile și provocările perioadei, dimpotrivă, adăugând restricțiile pandemiei și integrându-le foarte iscusit în narațiune. A rezultat o dramă psihologică destul de specială și diferită în peisajul filmului românesc, puțin onirică, puțin distopică, cu multe elemente cinematografice interesante. Lansarea filmului spre sfârșitul pandemiei, la concurență cu o mulțime de alte filme care așteptau în toamna lui 2022 să intre în cinematografe, a fost dificilă și am impresia că nemeritat de puțină lume a auzit despre acest film și l-a văzut în săli.
Acțiunea se petrece în 2020. Căderea Cortinei de Fier și deschiderea granițelor după 1989 a creat o imensă diaspora românească în Europa de Vest. Printre milioanele de români plecați în căutarea unor condiții materiale mai bune se află și Doru, eroul principal al filmului. Plecat în Suedia cu o echipa de tehnicieni romani, primește la telefon un mesaj text anonim care îl informează că Nicoleta, soția sa, l-ar înșela cu un alt bărbat. Copleșit de gelozie, Doru se întoarce. Totul arată normal acasă, unde Nicoleta și fiica lor adolescentă par a-și vedea de viața lor obișnuită. Doru anchetează, devine obsesiv. Prietenii reacționează întâi amuzați, apoi intrigați, încearcă să-l domolească. Este ceva adevărat în bănuielile sale? Obsesia se amplifică și totul se petrece în zilele în care frontierele Europei se închid din cauza pandemiei. Pare o poveste gen Othello și Desdemona – trebuie că sfârșitul să fie neapărat tragic?
Multe dintre ideile cinematografice ale lui Ștefan Constantinescu sunt o continuare a direcției de artist video din filmele scurte precedente. Doru are un câine, lăsat în grija mamei sale, pe care într-o primă scenă din film, poate în vis, îl caută într-o pădure, pentru ca apoi, în intriga reală, să joace un rol important – prieten fară condiții al eroului, ca orice câine, dar și sensor al legăturii cu realitatea a eroului. Apoi, autobuzul din Suedia cu care călătorește Doru intră într-o ceață densă și în următoarea scenă eroul este … la periferia Constanței. Doru și Nicoleta comunică greu, nu stiu să-și explice în cuvinte sentimentele sau să tranșeze direct și sincer neînțelegerile în viața de cuplu. Doua scene principale sunt jucate una fără cuvinte (cea a dansului), cealaltă contra cuvintelor. În ea, femeia obosită de presiunea soțului îi relatează cu detalii obscene o presupusă legătură extra-maritala. Auzim însă numai vocea ei, căci aparatul de filmat este fixat pe el, pe reacțiile și felul în care înțelege adevărul din șirul de neadevăruri pe care-l aude. O scenă formidabilă. În rolurile principale apar și joacă foarte bine Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii, care demonstrează și pe ecran ce actriță mare este. Îl revedem pentru prea puțin timp și pe Dan Nuțu, marea vedetă a filmului românesc din anii ’60 și ’70, care de când a plecat din țară la începutul anilor ’80 a jucat în exact patru filme. Poate că cineaștii români îi vor da ocazia de a renaște spre final de carieră. ‘Omcâine’ este un film puțin paradoxal. Are multe idei frumoase și interesante, dar ele nu sunt legate într-un întreg coerent. Poate că tocmai aici se simte faptul că Ștefan Constantinescu este totuși un debutant. Aștept continuarea.
Nota: 6/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
