In Time (2011) – 2

In Time (2011)

Regia: Andrew Niccol
Scenariul: Andrew Niccol
Muzica: Craig Armstrong
Distribuția: Justin Timberlake, Amanda Seyfried, Cillian Murphy

Aflasem de intriga acestui film printr-un prieten, însă i-am aflat numele abia recent. Urmărind trailerul, mi s-a părut foarte interesant atât conceptul, cât și cinematografia, și aveam speranțe mari.

De la începuturile timpurilor, am fost învățați: Nu știți când veți muri. Acest film ne pune întrebarea: Dacă ai ști când vei muri, ce-ai face? O lume în care, odată ajuns la 25 de ani, nu mai îmbătrânești și primești un an. Un Singur an. Timp în care trebuie să câștigi mai mult timp, altfel mori. Majoritatea oamenilor trăiesc de pe o zi pe alta (la propriu), în timp ce bogații pot trăi și mii de ani. O premisă promițătoare, nu? Păcat însă de scenariu.  

Plasat într-un univers distopian,  Will Salas (Timberlake) primește cadou de la un străin bogat 116 ani, însă nu reușește să îi împartă cu mama sa, care moare în fața lui. Pentru a se răzbuna, el pleacă în New Greenwich, cartierul celor superbogați. Graba sa, bizară într-un mini-univers unde aveai mii de ani la dispoziție, atrage atenția Silviei Weis (Seyfried), fiica celui mai bogat om, Phillip Weis, despre care se zvonea ca ar deține un milion de ani. Will il bate la un joc de poker, unde castiga o mie de ani, si este invitat la o petrecere, nestiind ca este urmarit de „cronometrul” Raymond Leon (Murphy), un polițist al timpului.

Totul indica un potențial film de geniu. Timpul putea fi o metafora grozava pentru obsesia noastră pentru bani și chiar se pun câteva probleme bune legate de viață, printre care Din toți anii pe care i-ai petrecut, ai trăit măcar o zi? și Merită să moară milioane pentru a lăsa să trăiască  câțiva nemuritori?Actorii au fost în regulă, Justin Timberlake chiar surprinzător, deși cel mai bun a fost cu siguranță Cillian Murphy, cunoscutul actor-partener al lui Christopher Nolan. Toate acestea însă nu au fost deloc ajutate de replicile plate, stereotipurile feminine și acțiunea adeseori previzibilă. Exact ca și Time Traveler’s Wife, ideea de bază se pierde, de data asta în priviri inexpresive, pistoale cu rezerve infinite de gloanțe și fuga pe tocuri de 15 cm.

Mulțumiri însă marelui Craig Armstrong pentru muzica sa expresivă, care salvează cel puțin substratul emoțional al filmului, dacă nu și imaginea de ansamblu.

Overall, e bun pentru o sâmbătă cu filme de acțiune și fără pretenții la filozofie, însă mi-a părut rău că o idee atât de originală s-a pierdut în comercialismul pieței americane.

Nota: 7,5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=efNzhEKm3w4′]