If I Stay (2014) – Dacă aș rămâne
Regia: R.J. Cutler
Distribuția: Chloë Grace Moretz, Mireille Enos, Jamie Blackley
Ecranizare a romanului bestseller al lui Gayle Forman, ” If I Stay – Daca as ramane” regizat de R.J. Cutler este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe 12 septembrie 2014. Dupa vizionarea de ieri, in drum spre casa, n-am facut decat sa observ adolescentii intalniti in cale si sa ma intreb cati dintre ei se vor regasi in poveste, cati o vor aprecia, o vor simti si-i vor intelege mesajele si cati vor considera povestea melodramatica, depasita, idealista si fortata.
„Daca as ramane” imbina in proportii echilibrate ingrediente specifice, incercand sa surprinda, emotional, afectiv, auditiv si vizual spectatorul adolescent caruia i se adreseaza. Privim, traim, simtim o poveste de iubire frumoasa, romantica, cu suflete pereche si tot tacamul, muzica, si ce muzica, pentru toate gusturile, pentru toti carcotasii, clasica, rock si un melanj ce nu-l voi uita prea curand, si situatii de viata si moarte – la propriu si a figurat – si framantari, si cautari si analize dificile inainte de a lua decizii cu greutate.
Veti zice ca este o pelicula plina de clisee si probabil aveti dreptate, insa interpretarea eroinei principale, muzica si umorul condimenteaza povestea oferindu-i farmecul, caldura si intensitatea necesara cuceriiri inimilor.
Chloe Grace Moretz interpreteaza rolul Miei Hall, o adolescenta tacuta, pasionata de violoncel, visand la o cariera de mare muziciana. Parintii Miei, interpretati de Mireille Enos si Joshua Leonard, sunt cei mai nonconformisti parinti posibili, visul oricarui adolescent, tatal fost baterist intr-o formatie rock, mama iubitoare a vietii de trupa, prin baruri sau mereu pe drumuri spre concerte, convertiti la o existenta conventionala de aparitia celui de-al doilea copil. Fratele Miei, Teddy (Jakob Davies), este de asemenea fratele perfect, inteligent, spiritual, pasionat de baterie si de Iggy Pop. Familia Hall cultiva independenta si simtul artistic, sustine pasiunea Miei pentru muzica clasica si violoncel, incurajand si, uneori, fortand-o sa accepte provocarile specifice varstei, sa-si gaseasca locul sau in viata sa.
Una din provocari se numeste Adam (Jamie Blackley) si se intampla sa fie solistul talentat al unei trupe de rock locale. Adam o remarca pe Mia, intra in lumea ei si povestea de dragoste isi tese itele in jurul protagonistilor ajutata de prieteni, de frati si mai ales de parinti. Ca in orice relatie, momentele de fericire deplina alterneaza cu certuri si despartiri percepute ca adevarate tragedii, insa nefericirea isi face cu adevarat loc in viata Miei intr-o zi de iarna. Un oribil accident de masina o lasa pe eroina noastra mai intai fara parinti, apoi fara frate, cufundata intr-o coma profunda in lumea reala, iar in imaginar bantuind pe culuarele spitalului incercand sa asimileze evenimentele prin care trece.
„Intalnirile” cu prietenii si bunicii prilejuiesc momente de rememorare in flashback a vietii traite pana atunci, a inceputurilor marilor iubiri – muzica si Adam – si astfel se naste marea intrebare si dificila decizie: ce durere e mai mica si mai suportabila, intoarcerea la o viata alaturi de iubit, insa lipsita de prezenta parintilor sau renuntarea la tot, abandonarea si trecerea in lumea de dincolo?
Din primul pana in ultimul moment al filmului, Mia trebuie sa ia decizii de o importanta mai mica sau mai mare si am apreciat interpretarea framantarilor si chinului interior cu care Chloe Grace Moretz da greutate si stralucire personajului sau. Fiecare pas inseamna o decizie si fiecare alegere reprezinta un pas catre maturitate. Si-n film ca si in viata persoanjele au de ales daca traiesc pentru ele insele sau renunta pentru a se conforma dorintelor celor de langa ei.
Nici pentru Jamie Blackley, provocarea nu a fost usoara. Adam este prietenul perfect, un „bad boy” pasionat de muzica, dar cu un suflet mare, profund, emotiv si spontan. Si e foarte usor sa devii caraghios cu toate aceste trasaturi. Insa Blackley a gasit resurse sa-i confere personajului sau autenticitate, realism ajutat fiind si de chimia ce il leaga de Moretz. Daca scenele de cuplu sunt autentice, reale, din viata, e doar „vina” celor doi. Stacy Keach, bunicul iubitor, lovit de tragedie, insa capabil de si mai mult sacrificiu, atinge inimile spectatorilor cu monologul demn, insa plin de iubire, de la capataiul nepoatei.
Trebuie sa vorbim putin si despre muzica din film, muzica pe care regizorul o considera „o metafora pentru pasiunile noastre din viata” si care da consistenta vietii eroilor principali. Asa cum se mentioneaza in caietul de prezentare, filmul se deschide cu o Sonata pentru Violoncel de Beethoven, trecand apoi printr-o multitudine de genuri, incluzand: Zoltan Kodaly, Bach, Buzzcocks, Beck, Sonic Youth, Blondie, Iggy Pop sau The Dandy Warhols. „Muzica este un element definitoriu incontestabil in film, creand o oportunitate minunata pentru mine”, afirma regizorul R.J.Cutler. „A spune povesti despre oameni care canta iti permite sa intensifici firul narativ in nenumarate feluri. Te raportezi la continutul versurilor, la natura reprezentatiei, la tonul scenei. Este extraordinar sa combini toate aceste lucruri si sa gasesti muzica potrivita, care le leaga perfect.”
La final, cred ca „Daca as ramane” contine atata drama cat sa-i faca pe cei emotivi sa-si retina cu greu lacrimile, muzica cat sa fixeze macar un ritm in mintea sau inima spectatorului, iubire pentru cei romantici, umor cat sa nu preia tragedia conducerea si sa se transforme totul intr-o mare de lacrimi.
Si mai vorbeste uneori subtil, alteori direct, despre trecerea de la adolescenta la maturitate, despre provocari si decizii si rupturile sau schimbarile dramatice ce se produc in sufletelor tinere nepregatite, despre curajul necesar pentru a alege sa-ti traiesti propria viata, despre taria si forta necesara renuntarii.
Nota: 6/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=D7qMopSMbt4′]
2 comments