The Zookeeper’s Wife (2017)
Regia: Niki Caro
Distribuția: Jessica Chastain, Johan Heldenbergh, Daniel Brühl
Nu este ușor să faci un film bun de ficțiune despre Holocaust. Povestea a fost spusă de multe ori din diferite perspective, are un final bine cunoscut și un set clar de victime tragice și de personaje malefice. Deși numărul de filme realizate anual în genul acesta nu pare să scadă, în ultimele decenii au existat doar câteva care au reușit să prezinte o nouă perspectivă, o abordare complexă și o dimensiune umană care transformă tragedia istorică într-o operă artistică: „Viața este frumoasă”, „Lista lui Schindler”, „Pianistul„, „Defiance”. Din nefericire, „The Zookeeper’s Wife”, în regia lui Niki Caro, este departe de această ligă.
Povestea exemplară a lui Jan și Antonina Zabinski merită să fie spusă și a fost deja descrisă în cărți și articole de istorie. Jan Zabinski a fost directorul grădinii zoologice din Varșovia, institutie cunoscută în anii de dinainte de al doilea război mondial, atât ca un loc de divertisment, cât și ca un loc de cercetare și conservare a unor specii rare de animale. Odată cu izbucnirea războiului și ocupația Poloniei, grădina zoologică a fost închisă, iar unele dintre cele mai prețioase animale au fost transferate în Germania. Jan a fost membru al rezistenței poloneze și s-a angajat într-o activitate foarte riscantă de salvare a evreilor din ghetoul din Varșovia, adăpostirea lor în grădina zoologică și în casa sa, procurarea de documente false de identitate și transferarea evreilor în locuri sigure. Cei doi au făcut acest lucru cu riscuri imense pentru viața lor și a familiei. Sute de persoane au fost salvate de cuplu. Pentru faptele lor, Jan și Antonina au primit titluri de Drepți între popoare din partea institutiei Yad VaShem din Israel.
Antonina Zabinska a scris un jurnal care a fost uitat timp de multe decenii, iar scriitoarea american Diane Ackerman a publicat o carte bazată pe el. Din păcate, filmul de ficțiune, deși folosește unele din materialele factuale din carte, nu construiește o poveste suficient de interesantă, nu adaugă nimic, ci doar simplifică și romantizează într-o oarecare măsură personajele fără a adăuga o dimensiune motivantă. Cea mai bună parte a filmului este cea care descrie mediul aproape idilic al animalelor din grădina zoologică, care se confruntă cu realitățile brutale ale izbucnirii războiului. Cele mai crude scene despre ravagiile războiului sunt cele cu animalele moarte, în timp ce ororile vieții din ghetou si miile de victime pierite acolo de foame, frig sau in revolta din 1943 sunt mai degrabă sugerate.
Deciziile cuplului nu au motivare, trebuie doar să acceptăm că sunt oameni minunați, învățăm târziu și incidental despre implicarea lor în rezistența poloneză, dar, pe de altă parte, se insistă prea mult în opinia mea asupra relației ambigue dintre Antonina (joc excelent al lui Jessica Chastain) si zoologul german care răspundea de grădina zoologică. „The Zookeeper’s Wife” transformă o pagină excelentă de istorie într-un film de rutină despre Holocaust, plin de clișeuri și melodramă. Povestea adevarată și eroii ei ar fi meritat un documentar bun sau un film mai bun.