Hannah Arendt (2012)

Hannah Arendt (2012)

Regia: Margarethe von Trotta
Scenariul: Pam Katz, Margarethe von Trotta
Distributia: Barbara Sukowa, Axel Milberg, Janet McTeer

Mai intai de toate cine a fost Johanna „Hannah” Arendt,  nascuta in 14 octombrie  1906, in Linden, intr-o familie evreiasca si sfarsita din viata la 4 decembrie 1975. Este extrem de necesara lectura datelor sale biografice si profesionale de pe „mama wiki”, pentru o corecta intelegere a filmului de fata.

Studiind filozofia in Germania, profesand mai apoi in Statele Unite unde a fost naturalizata in anul 1950 si largindu-si aria cercetarii teoretice in domeniul politicului, ganditoarea Hannah Arendt a purtat in adancul ei doua curente filozofice aparent contradictorii, pe baza carora si-a dezvoltat personalitatea. Pe de o parte s-a scolit sub orientarea lui Martin Heidegger (printre altele – un sprijinitor al partidului nazist), cu care a avut extra-curriculum, o legatura sentimentala, pe de alta parte s-a apropiat de filozofia si curentele marxiste, recasatorinduse in anul 1940 (mai fusese casatorita inainte cu Gunther Stern, de care divortase in 1937) cu poetul si filozoful german Heinrich Blucher, unul dintre membrii de baza ai partidului comunist german. Scapand printr-o evadare din lagarul de la Gurs din Franta, dupa cateva saptamani de capturare, in 1941 reuseste sa plece impreuna cu sotul si mama sa in State, intr-un lot de evrei refugiati dirijati de diplomatul american Hiram Bingham IV si cu calatoria platita de un alt american, Varian Fry (vezi si The Rescuers – 2011)

Dupa Razboi, Hannah Arendt a lucrat o vreme in Germania, pentru o organizatie sionista, Youth Aliya, care plasa in Palestina copii evrei salvati din Holocaust. Prietenia ei cu Mary McCarthy, scriitoare si activist polititic american (personaj in filmul de fata) s-a injghebat in aceasta perioada.

Hanna Arendt a activat ca visiting profesor la Univeritatea din California, la Berkley, la Princeton, la Notyhwestern University, a predat la Universitatea din Chicago, la Yale si la Wesleyan University si a fost membra a American Academy of Arts and Letters.

Prin urmare, o cariera universitara prodigioasa. Insa episodul tratat in filmul de fata a starnit oprobiul international a unui numar mare de personalitati in privinta modului in care Hannah Arendt si-a dezvoltat opiniile si liniile filozofice, care s-au concretizat in final in teoria numita “banalitatea raului”.

Filmul Hannah Arendt este o productie documentar-artistica, pentru ca prezinta intr-o maniera caracteristica documentarului, o perioada din viata acestei ganditoare, anii desfasurarii procesului lui Adolf Eichman la Ierusalim, in Israel.

Condamnat la moarte – in contumacie (pentru ca reusise sa fuga pe filiera sud-americana) – in Procesul de la  Nurnberg, Eichman este capturat de catre Mossad la Buenos Aires, rapit si transportat in Israel, pentru a fi judecat pentru contributia sa la punerea in opera a Shoahului.

Angajata de William Shawn, Directorul The New Yorker sa prezinte in calitate de reporter la acest proces, Hannah Arendt a participat in direct, in sala de sedinta la toata desfasurarea etapelor judecarii nazistului Adolf Eichman: rechizitorii, marturii, comcluzii. Si Hannah Arendt s-a tramsformat in aparatoarea acuzatului, Descopera in comentariile si in luarile de cuvant ale lui Eichman, un om subdezvoltat intelectual, un robot de tip teutonic, un executant intocmai al ordinelor – lipsit de propriul liber arbitru, de propria judecata a asupra acestor ordine, un birocrat cu manecute care se face vinovat doar de faptul ca si-a indeplinit perfect misiile – organizarea si coordonarea transporturilor feroviare si a convoaielor de camioane cu evrei (si nu numai), catre a o destinatie bine stabilita si in virtutea unui scop despre a carui finalitate nu stia mai nimic. Nazistul renumit si indelung vanat este considerat de catre Hanah Arendt, marea ganditoare, marea filozoafa, marea experta in politica, totalitarism si alte “isme”, un biet functionar banal, o simpla unealta executanta a ordinelor superiorilor, descopera in omul din cusca blindata germenele teoriei sale privind “banalitatea raului”, de parca toti aceia care s-au aparat invocand obligativitatea indeplinirii sarcinilor Reichului, au fost in prealabil lobotomizati. O “banalizare a raului”.

Si mai descopera si expune public faptul ca Israelul nu avea dreptul sa aduca in boxa acuzatului, in Tribunalul national, un urmarit international, de parca cele sase milioane de victime evrei nu isi meritau, ca evrei  macar, aceasta rascumparare a mortii lor tragice, judecarea lui Eichman in Tara Sfanta. Israelul nu are dreptul sacru de a-si judeca criminalii!. Toate acestea in fata acelor supravietuitori care depuneau marturii zguduitoare, la care fata stearsa a criminalului stramba dispretuitor doar nasul si gura. “Nu este cum mi-l imaginam … e ca o fantoma putin racita”, declara Hannah Arendt in fata prietenilor sai, in salonul placut si intim din New York.

Faptele acelui om sunt considerate de catre Arendt treburi banale, rupte de contextul istoric. O slujba bine indeplinita, un respect fata de ierarhie, o disciplina severa nemteasca. “El nu avea nimic impotriva evreilor, el doar transporta oameni, el era un birocrat.”

Si daca nu este destul, americanca-germana de origine evreiasca isi expune si teoria conform careia conducatorii evrei ai comunitatilor din tarile europene cotropite s-ar fi facut vinovati de colaborare cu nazistii, si-ar fi tradat coreligionarii si au contribuit in felul acesta la multiplicarea numarului victimelor. Poate ca au existat cazuri in care unii conducatori au crezut orbeste in promisiunile oficialitatilor (nationale si germane), au platit preturile uriase cerute pentru protectie, pentru salvare, s-au lasat inselati sperand sa-si scape obstile, dar de aici si pana la colaborare/cooperare – distanta este uriasa si orice insinuare de acest fel devine blasfemie. Mai ales de la un evreu, oricat de orbit ar fi acesta de “singuratatea procesului de gandire” (via Heidegger). “Colaps moral asupra Europei … nu doar asupra calailor, ci si asupra victimelor”, cam aceasta este “constructia filozofica” a Hannei Arendt.

Eu una am intepenit in fotoliu urmarind ditirambele si frustrarile infricosatoare ale acestei “ganditoare/filozoafe”, rece si stearpa … care … nu-si iubeste poporul, “de ce i-as iubi pe evrei, eu imi iubesc doar prietenii” spune Hannah Arendt vechiului ei prieten Kurt  Blumenfeld care ii intoarce spatele de pe patul sau de moarte.

Fereste-ma Doamne de filozofi, ca de restul ma feresc singura!

“Faptele cutremuratoare ale unui mediocru” precum Eichman nu au nimic de a face cu procesul gandirii superioare, filozofice. Ci cu posibilitatea naturala a oamenilor de a discerne intre bine si rau, intre a rationa elementar impotriva raului si a participa activ si constient la executarea raului.

Nu am pregatirea necesara ca sa inteleg ce anume din structura acestei femei a condus-o catre aceste convingeri, pe care le transmite studentilor sai “Care nu sunt blocati in doctrine si subiectivisme”. “A incerca sa intelegi nu este acelasi lucru cu a ierta” – declara Arendt! Totalitarismul naste monstri. Monstri – executanti si monstri – prizonieri ai propriei lor “gandiri”,  incapabili sa priveasca larg, dincolo de zidul-model filozofic de care s-au inconjurat.

Indelung documentat  “regizoarea a apelat la Steven Spielberg Jewish Film Archive si la Universitatea Ebraică din Ierusalim, pentru a folosi inregistrari originale de la procesul lui Eichmann”,  “filmat chiar in cladirea unde avusese loc in 1961 procesul impotriva lui Eichman ( Este vorba de un centru cultural, care indeplinise de pe atunci acelasi scop, fiind folosit doar în acel caz ca sala pentru proces)”, filmul Margarethei von Trotta  ne face sa gandim! Asupra „banalitatii raului”, dar si asupra arogantei periculoase a neintelegerii naturii raului si a nepedpsirii vinovatilor faptuitori.

Si cum spuneam, o face intr-o maniera artistica documentara, pentru ca filmul este static si desfasurat pe baza indelungatelor intalniri si discutii in grupul de prieteni si colaboratori, in salonul familiei sau la diferite alte intalniri. Nelipsita tigara din mana Hannei Arendt (viciu stimulativ al gandirii?), nelipsitul sot ce o secondeaza devotat si dincolo de repudierea multora dintre prieteni, desele momente de singuratate in fata ferestrei, sau intinsa pe divan, sau la masa de lucru in fata masinii de scris … spectatorul asista la rigiditatea glaciala a acestei femei. Intr-o epoca moderna ca cea pe care o traim si in care mijloacele de comunicare intre oameni sunt atat de dezvoltate, probabil ca modelele de gandire ale Hannei Arendt, atacate prompt si motivat, dezbatute si lamurite, ar fi suferit o limpezire si o transparenta mai putin rigida si contorsionata. Aceasta este doar parerea mea de nespecialista :), care nu i-am citit si cercetat scrierile si opera intreaga. Numai contactul cu acest film mi-au generat aceste impresii.

In „postura de femeie, amanta, sotie si prietena”, Barbara Sukowa o intruchipeaza pe Hannah Arendt cu mare talent si daruire in a o intelege si a ne transmite acele momente complexe din viata personajului. Si aflam <<ca regizoarea a pus conditia ca Hannah Arendt sa fie jucata de actrita Barbara Sukowa, pentru ca aceasta „este singura actrita la care imi puteam imagina ca imi poate arata asta: cum cineva gandeste”>>

Mi-a facut multa placere sa o revad pe Janet McTeer (Albert Nobbs), o pata de culoare si dinamism american, intr-o distributie coplesitor germana 🙂

Din Mapa de Presa primita de la Asociatia Macondo, am aflat ca regizoarea a considerat important ca „In film este vorba despre viata ei (a Hannei) in New York, viata  cu prietenii, iubirea ei pentru Martin Heidegger – chiar daca eram convinsi ca Heinrich Blucher a fost o persoana  mult mai importanta in viata ei. L-a numit pe heinrich cele <patru ziduri> ale sale, care simbolizeaza adevarata ei <casa>. Heidegger a fost primma iubire a Hannei si a pastrat legatura cu el in ciuda faptului ca era afiliat cu nazistii. La inceputul cercetarilor mele, Lotte Kohler, singura prietena inca in viata a Hannei Arendt mi-a dat cartea cu corespondentele publicate dintre Heidegger si Arendt. Dar s-a asigurat sa faca inteles faptul ca Arendt tinea toate scrisorile lui in sertarul de langa pat. Intr-o privire retrospectiva o aratam pe Arendt intalnindu-se cu Heidegger in timpul unei vizite in Germania. Aceasta intalnire a avut cu adevart, desi cu doar cateva saptamani inainte sa se intalneasca i-a scris o scrisoare prietenului si mentorului ei, Karl Japers, in care l-a numit pe Heidegger un criminal. Nepoata lui Arendt a spus ca matusa ei a explicat relatia ei continua cu Heidegger insistand ca <unele lucruri sunt mai puternice decat o fiinta umana>”.

Complexa figura! Complicate vremuri!

Un film interesant, decent si care m-a facut sa ma revolt, prin urmare … sa gandesc!

Poate un film putin prea nemtesc, mai ales ca factura de exprimare aleasa.

Nota: 7/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=KDO5u2YSbm0′]