Voyage of Time: Life’s Journey (2016)
Regia: Terrence Malick
Narator: Cate Blanchett
Unul dintre filmele anterioare ale lui Terrence Malick, ‘Tree of Life‘ (‘Arborele Vieţii’), a inclus un lung segment despre originile Universului. Când am văzut filmul, nu mi-a fost deloc clar cum era această parte legată de restul povestirii – o saga de familie americană care se dezvoltă în jurul unei relaţii complicate tată-fiu. Regizorul Malick a fost atât de îndrăgostit de acea parte încât a decis să renunţe la orice ficţiune în ultimul sau film şi să se concentreze pe povestea cosmologică. Rezultatul este ‘Voyage of Time: Life’s Journey’, care este catalogat ca un documentar, deşi personal mi-e cam greu să-l plasez şi în acea categorie. Documentarele au că scop educarea sau mesaje despre istorie, societate sau natură. Aici, părem a fi mai aproape de poezie sau de artă video sofisticată. Ceea ce contează în cele din urmă nu este însă categoria, ci rezultatul.
Filmul începe cu imagini de grafică computerizată reprezentând naşterea Universului, combinate cu artă video bazate pe imagini ale celor mai îndepărtate (aşadar cele mai vechi) galaxii fotografiate de Telescopul Spaţial Hubble. Continuă cu imagini care descriu sau reconstituie naşterea Pământului, apariţia apei şi a vieţii, evoluţia plantelor şi a animalelor, evenimentele cosmice (cum ar fi asteroidul care aproape a distrus viaţa pe Pământ şi a pus capăt dominaţiei şi chiar existenţei dinozaurilor), apariţia omenirii şi evoluţia ei spre mega-orăşelele de astăzi, cu mozaicul lor uman şi problemele lor sociale. Majoritatea imaginilor combină filmări spectaculoase (gen National Geographic) cu efecte computerizate şi ele sunt minunate, povestea îşi are logica proprie.
Mi-ar fi plăcut ca filmul să fie bazat în special pe elementele vizuale. Aş fi acceptat şi coloana sonoră, deşi nu sunt un mare fan al muzicii New Age sau al cantatelor gregoriene. Din păcate, Malick a decis să adauge un comentariu vorbit caruia pur şi simplu nu i-am putut găsit sensul. O combinaţie între versete religioase şi întrebări înspăimântate îndreptate către o Mama cosmică (Natura? un Dumnezeu feminin?). Totul repetat de nenumărate ori. Să fie clar, îmi place şi înţeleg poezia, respect sentimentele şi textele religioase, dar comentariul vorbit din acest film nu a fost nimic din acestea. Faptul că Cate Blanchett, o actriţă pentru care am o mare admiraţie şi-a împrumutat vocea să citească acest text, nu a ajutat, mai degrabă m-a deranjat pentru că am avut impresia că talentul ei uriaş a fost irosit aici. Rezultatul este plictisitor şi m-am surprins moţăind, în ciuda frumuseţii pe ecran.
O.K. Deci, Terrence Malick a vrut să facă un film despre istoria Universului. Un film despre Tot. Filmul despre Tot. Acum că l-aţi făcut, vă rog, domnule Malick, reveniţi la filmele pe care le-am iubit, filme că ‘Days of Heaven’ şi ‘The Red Thin Line’.
