Mientras dure la guerra (2019) – While at War
Regia: Alejandro Amenábar
Distribuția: Karra Elejalde, Eduard Fernández, Santi Prego
Războiul civil din Spania a fost unul dintre primele conflicte armate intens mediatizate și a avut parte de numeroase relatări reportericesti și de ficțiune, unele dintre ele scrise și publicate chiar în perioada desfășurării sale, între 1936 și 1939. ‘While at War’ (titlul în limba spaniolă este ‘Mientras dure la guerra’), filmul regizorului Alejandro Amenabar, realizat cu opt decenii mai târziu, aduce în primul plan figura scriitorului, lingvistului și filosofului Miguel de Unamuno, poate cel mai celebru intelectual spaniol al acelei perioade, și atitudinea sa față de evenimentele legate de declanșarea războiului civil. Este un film biografic și istoric cu multe calități. Este și un film actual. Poate că cel mai surprinzător aspect pentru spectatori este faptul că și astăzi disputele și ideile pe care le ridică filmul sunt actuale, în ciuda tematicii sale istorice. Când alunecă activismul care favorizează ‘ordinea’ în dictatură? Care este rolul intelectualului și când devine inevitabilă angajarea politică? Tăcerea înseamnă complicitate?
Evenimentele descrise în film s-au petrecut în realitate, ceea ce nu înseamnă că ele nu sunt până astăzi controversate. Faptele și interpretările lor au și in Spania contemporană un răsunet politic. Două fire de acțiune se petrec în paralel. Primul descrie începutul rebeliunii militare condusă de junta de generali și preluarea conducerii acesteia de către Franco în drum spre puterea absolută pe care avea să o dețină în Spania până în 1975. Pe parcurs are loc o redefinire a scopurilor rebeliunii – de la ‘restabilirea ordinii’ la o ideologie absolutistă care combină revenirea la monarhie, supremația catolicismului și un naționalism cu tente fanatice, inclusiv cultul morții. A doua temă paralelă se referă la traseul ideologic al lui Unamuno, de la o susținere moderată a juntei combinată cu evitarea escapistă a angajării politice la început, până la clarificare propriei conștiințe și luarea curajoasă de poziție in apărarea diversității de idei și religioase, a libertății de exprimare și împotriva fanatismului și a extremismelor.
Recuperarea faptelor istorice și a atmosferei vremii este făcută în mod profesionist și cu claritate. Scenariul nu reușește să evite câteva locuri comune cum ar fi flash-back-urile melodramatice și scenele de familie legate de Unamuno, dar în majoritatea timpului reinviu pe ecran în mod expresiv personajele istorice ale vremii. Karra Elejalde crează un Miguel de Unamuno uman și complex, demn dar supus presiunilor, care, ajuns din urmă de vârstă și luptându-se cu propria tendința de echilibru și compromis și cu ambivalența să intelectuală înăscuta, reușește în cele din urmă să-și adune forțele fizice și intelectuale pentru a lua atitudine de partea dreptății istorice. Santi Prego nu numai că arată fizic exact cum îl cunoaștem pe Franco din cărțile de istorie și jurnalele de actualități ale vremii, dar și crează un profil psihologic al acestei figuri istorice în care mediocritatea intelectuală se întâlnesc cu talentul politic susținut de oportunism și lipsa de scrupule. Eduard Fernandez joacă rolul celuilalt general, Millan Astray, un fel de Goebbels sau Beria spaniol, ideologul sistemului în devenire, figură mult mai sinistră prin fanatism și prin incitarea violenței maselor fascinate. Vremelnic generalii îl vor învinge și reduce la tăcere pe filosof. În perspectiva istoriei însă, filosoful este cel care învinge.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Salamanca24horas.com)
