The Fabelmans (2022)
Regia: Steven Spielberg
Distribuția: Michelle Williams, Paul Dano, Seth Rogen, Gabriel LaBelle, Mateo Zoryan
Hollywoodului îi place să facă filme despre Hollywood. Câțiva dintre marii regizori (incluzându-i pe Truffaut și George Lucas, prieteni și colaboratori ai lui Spielberg) au avut în palmares filme autobiografice, inspirate din propria lor copilărie și adolescență. În ‘The Fabelmans’ (2022), Steven Spielberg combină cele doua genuri și rezultatul nu poate fi decât un film care place publicului dar și membrilor Academiei. În fapt este filmul care va trebui să fie învins în câteva dintre categoriile importante în competiția pentru Premiile Oscar din acest an. Nu cred însă că a fost un film ușor pentru Spielberg. Nu este ușor să faci un film în care eroii principali sunt părinții tai și tu însuti la vârstele copilăriei și adolescentei. Oricine a citit o biografie a lui Spielberg va recunoaște personajele, anii și datele principalelor evenimente descrise în film că aparținând primilor 19 ani ai vieții lui Spielberg. Fără a fi o capodoperă și chiar dacă readuce pe ecran unele dintre tarele și slăbiciunile filmelor precedente ale regizorului, ‘The Fabelmans’ este un film plin de emoție și mai ales de dragoste pentru cinema și de fascinație pentru puterea imaginii.
Scenele care deschid și care încheie ‘The Fabelmans’ sunt probabil sau ficțiune sau istorie mult îmbunătățită (scenariul este scris de Spielberg în colaborare cu Tony Kushner). În prima scenă un băiețel de vreo șase ani este luat de părinții sai pentru prima data la cinema. Se cam teme de ‘oamenii mari de pe ecran’. Tatăl îi explica științific cum se formează imaginile mișcătoare. Mama îi povestește despre emoții. Va vedea un film de Cecil B. DeMille în care are loc o catastrofă spectaculoasă – ciocnirea între două trenuri și un automobil prins la mijloc între ele. Impresia este puternică: teamă și fascinație. În scena finală din ‘The Fabelmans’ același personaj, acum un tânăr de 19 ani care nu dorește altceva în viață decât să facă filme, are privilegiul de a discuta câteva minute cu ‘cel mai mare regizor care a trăit vreodată’, John Ford (interpretat strălucit de David Lynch). În câteva fraze acesta îi dă o lecție care rezumă arta vizualului și care simbolizează totodată o trecere de ștafetă între generații și epoci ale cinematografiei americane. Între aceste două scene avem de-a face cu povestea copilăriei și adolescenței unui băiat care devine fascinat de aparatul de filmat și care învață treptat nu numai secretele mânuirii acestuia dar și puterea pe care o dobândește cel care filmează și montează – puterea de a spune povești, de a crea personaje și de a infrumuseța caractere reale, de a-și învălui spectatorii în vise și în coșmaruri, de a documenta adevărul sau de a-l ascunde prin tăiere la masa de montaj.
Ceea ce avem în cele două ore și jumătate dintre aceste două scene este povestea unei familii americane de după al doilea război mondial. Tatăl, mama, patru copii între care Sam Fabelman este cel mai mare și singurul băiat. Pare o familie model, dar în realitate este o familie nefericită în felul ei propriu ( (C) Tolstoi). Mama, tatăl și Sam sunt trei caractere puternice, cu aspirații în direcții diferite, care nu pot fi toți trei fericiți simultan. Tatăl este prezentat ca un savant strălucit, unul dintre cei ale căror viziune și talent tehnic au deschis era calculatoarelor numerice. Este un om extrem de bun dar absorbit de muncă. Își susține familia și nivelul de viață în continua creștere al acesteia, dar pentru a reuși totul trebuie sacrificat carierei sale – inclusiv căsnicia și viața de familie. Mama fusese o pianistă talentată, dar obligațiile susținerii unei case cu trei sau patru copii o obligaseră să renunțe la cariera de muziciană de profesie. În fine, Sam devine din ce în ce mai copleșit de pasiunea sa pentru cinema, încurajat fiind, uneori în secret de mama, în timp ce tatăl continuă pentru multa vreme să considere că este vorba doar despre un hobby. Aparatul de filmat va reprezenta pentru Sam sprijin moral, refugiu, mod de a-și exprima sentimentele și de a para loviturile cauzate de conflictele din lumea din afară: schimbările de domiciliu din ce în ce mai spre vestul Statelor Unite, până în California, urmând cariera tatălui, violența cu tentă antisemita pe care o suferă din partea unora dintre noii colegi și mai ales destrămarea căsniciei părinților.
Avem în acest film o versiune actualizata a acelui Spielberg din filmele în care se concentrează asupra personajelor cu dramele și melodramele lor și nu recurge la efecte spectaculoase. Alegerea actorilor este, ca întotdeauna excelentă, punând accent pe capacitatea de a crea emoție. Paul Dano în rolul tatălui este uluitor, unul dintre cele mai bine conturate personaje văzute de mine în ultima vreme în filme. Michelle Williams îngroașă și repetă uneori trăsături ale personajului mamei, dar nici pe ea, cred, nu o va ocoli cel puțin o candidatură la Oscar. Seth Rogers (aproape de nerecunoscut) și Judd Hirsch creionează două roluri secundare cheie. În rolul principal, al lui Sam, este distribuit Gabriel LaBelle pe care îl văd, cred, pentru prima dată. El este înconjurat de un grup de actori tineri și talentați, care îi interpretează pe colegii, prietenii, surorile și iubita eroului, toți la vârsta copilăriei și adolescenței. Spielberg este, ca totdeauna, excelent în a alege, și a îndruma actori copii, adolescenți sau tineri. Există câteva aspecte care sunt abordate mai puțin în profunzime – cum ar fi evreitatea eroului și a familiei sale. Poate că Spielberg va aborda aceasta temă într-unul dintre filmele sale viitoare. ‘The Fabelmans’ va rămâne în amintirea spectatorilor că o poveste de dragoste și de fascinație între un adolescent și aparatul de filmat. Sub ochii noștri se naște un regizor. Ultimul cadru, a la Chaplin sau Vrăjitorul din Oz, reprezintă de fapt doar începutul de drum.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://thehoneypop.com/2022/10/31/spielberg-is-at-it-again-the-fabelmans-is-for-the-artists-with-a-dream/)
