Downsizing (2017)
Regia: Alexander Payne
Scenariul: Alexander Payne, Jim Taylor
Distributia: Matt Damon, Christoph Waltz, Hong Chau, Kristen Wiig, Ingjerd Egeberg
Viitorul apropiat. Savanții norvegieni au descoperit soluția ce poate preveni o catastrofă ecologică iminentă. Tehnologia propusă de ei a făcut posibilă micșorarea irevocabilă a oricărui corp terestru, inclusiv a organismului uman. Astfel, oamenii ajung să consume mai puține resurse, ceea ce reduce semnificativ volumul deșeurilor și respectiv nivelul poluării. Dar dacă scandinavii au apelat la acest „remediu” având intenții bune, atunci americanii l-au perceput ca un mod de a scăpa de joburile neplăcute și a deveni prosperi în „minunata lume nouă”. În cele din urmă, un simplu muncitor la abator (Matt Damon), dar în suflet – medic și tămăduitor, decide să aducă culoare în viața sa, apelând la serviciul respectiv.
Devenind faimos pentru simțul și abilitatea sa de a expune în mod original istoriile unor oameni obișnuiți, în noul său film, Alexander Payne a mers mult prea departe. Regizorul trece fără motiv dintr-un gen în altul, satira se transformă într-o elegie pompoasă despre umanism, pentru ca mai apoi, nejustificat, să capete aspectul unui epos eroic. Pe parcursul întregului film nu m-a părăsit sentimentul că ideea și personajele nu-i sunt deloc apropiate regizorului, spre deosebire de Woody Grant, personajul principal din filmul Nebraska. În aparență, în perioada în care scenariul a zăcut pe rafturi prăfuite (scriptul era gata de mult timp, dar filmul nu putea obține finanțare), Payne a pierdut vizibil interesul pentru acesta.
Încărcătura de probleme economice, politice și sociale cu care e saturat filmul denaturează stilul lejer și relaxat al regizorului. Senzația de destindere, specifică creațiilor sale, imprima acestora limpezime și prospețime, făcându-le pe înțelesul tuturor. În „Downsizing” însă, excesul de absurditate și de satiră caustică distrug acel ritm degajat. Subiectul stă pe loc, mestecându-se la infinit aceeași idee, adăugând din când în când câte ceva, aparent nou, dar în realitate absolut inutil. În consecință, o idee simplă și promițătoare, se transformă într-o încurcătură de dileme și întrebări fără răspuns. Începând într-o manieră îndrăzneață și energizantă, în mare parte datorită charismei lui Christoph Waltz, în a doua jumătate a filmului, Payne lasă prea multe întrebări, a căror răspuns, de fapt – nu mai interesează pe nimeni. În multitudinea de probleme pe care regizorul încearcă să le abordeze se pierde esența acestui film. Conceptul avea un potențial enorm pentru o comedie, trailerul, cu aproape 9 milioane de vizualizări, nu minte, însă încărcarea acestuia cu dileme sociale l-au făcut mult prea plictisitor. Pelicula e asemenea unei vecine din bloc, care vorbește în continuu și fără sens, astfel încât, după 5 minute de vorbă, nu-ți mai rămâne decât să mimezi atenția. Actorii sunt mai degrabă pentru decor, se creează senzația că până și ei sunt plictisiți de această idee. Eroul principal nu știe exact ce dorește și nici de ce are nevoie pentru a fi fericit, fiind foarte naiv și simplist.
Într-un final, unicul lucru pozitiv, ce merită a fi evidențiat, este partea vizuală a filmului, care e de-a dreptul fermecătoare, efectul micșorării, panoramele și munca operatorului sunt factorii care dau expresie peliculei și o salvează de la un colaps total.
