Dogman (2023)
Regia: Luc Besson
Distribuția: Caleb Landry Jones, Jojo T. Gibbs, Christopher Denham, Clemens Schick, John Charles Aguilar
‘DogMan’, primul film al lui Luc Besson după patru ani de tăcere, este unul dintre acele filme care polarizează spectatorii din start, și nu neapărat datorită filmului însuși, ci și sau mai ales din cauza personalității realizatorului sau. Nu îmi este nici mie ușor să fac complet abstracție de circumstanțele nelegate de film, mai ales că eroul straniu și singuratic, victimă a unei societăți fanatizate și violente, împrumută – poate – ceva din simțămintele scenaristului și regizorului din ultimii ani. În același timp, nu pot să nu apreciez că ‘DogMan’ este un film impresionant și foarte bine făcut, unul dintre cele mai bune dacă nu cel mai bun dintre cele realizate de Luc Besson în ultimele două decenii.
Viața a fost crudă cu Douglas Munrow, eroul filmului. Victimă a cruzimii unui tată abuziv, este aruncat în copilărie – la propriu – în țarcul cu câini. Acolo învață neîncrederea în oameni și comunicarea cu singurii prieteni adevărați – câinii. Violențele din familie îl lasă invalid dar îi și dau ocazia să ajungă să stăpânească mulțimile de câini din jurul său, devenindu-le salvator și protector. Societatea nu oferă însă multe șanse unui om cu dizabilități, singura relație omenească pe care o cunoaște se dovedește a fi o iluzie, și confruntările cu legea și cu cei din afara legii escaladează. Nici credința în Dumnezeu nu îi oferă o cale de salvare.
Narațiunea este compusă din flash-back-uri care reconstituie – în prezența psiholoagei poliției – profilul unui presupus criminal și trecutul său. Interpretul principal este Caleb Landry Jones, și rolul său extraordinar mi-a amintit Joker-ul lui Joaquin Phoenix. Comparația se susține la toate nivelurile. Ar fi o nedreptate, cred, ca pe actor să-l ocolească măcar o nominalizare pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Scenele în care Jones este înconjurat de câini sunt sensibile și expresive vizual. Nu vă așteptați să vedeți un manual de comunicare și dresare canină, nu acesta este scopul. Relația dintre eroul principal, câini și restul lumii nu este realistă ci simbolică. Povestea are ritm și tensiune și captivează. Finalul va fi și el disputat, ca și întregul film și-și va avea adepții și criticii săi. Pe mine m-a impresionat. Recomand vizionarea filmului, cu avertismentele necesare – nu va place tuturor.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
