Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
Regia: Cătălin Mitulescu
Distribuția: Dorotheea Petre, Timotei Duma, Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Jean Constantin
Guest post by Andreea-Movies as Mentors.
Cătălin Mitulescu, regizorul, coscenaristul (scenariu scris împreună cu soția sa, Andreea Vălean) și producătorul lungmetrajului Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, a dat startul unui val de premii în 2004, când a câștigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes pentru scurtmetrajul Trafic. A continuat în 2006 cu o dramă despre un posibil ”sfârșit al lumii”, o întoarcere în trecut, “o tragi-comedie cu nuanțe de absurd și sublim “, așa cum însuși regizorul afirma despre film. Ca regizor, Mitulescu își neagă apartenența la ceea ce reprezintă Noul Val Romanesc, însă păstrează totuși elemente comune acestui grup de regizori: predispoziția spre realism, tematica națională – efectul istoriei asupra individului.
Filmul vrea să ofere o perspectivă a vieții de la marginea Bucureștiului în perioada comunistă. Povestea se conturează în jurul unui băiat de 7 ani, Lalalilu, și a surorii acestuia, Eva, care sunt legați de sentimente puternice de prietenie dar, care nu reușesc să-și trăiască viata în deplină libertate din cauza regimului “Ceaușescu”. Filmul nu lasă spectatorul în expectativă prea mult; încă din prima secventă, veți observa că acțiunea are loc în timpul comunismului din România, mai sigur în anul 1989, chiar înainte de Revoluție. Intriga nu întârzie să apară, căci Eva și Vomică (Alexandru), fiu de securist, coleg de scoală al Evei și admirator înfocat, reușesc destul de repede să răstoarne aparența de calm ce-i înconjoară pe protagoniști. Și, obișnuita furtună, care urmează de obicei stării de calm, își face prezența cunoscută în momentul în care statuia lui Ceaușescu este zdrobită, pradă a unui joc nevinovat de tineri îndrăgostiți.
Din acest moment, cursul evenimentelor devine alert: cei doi iubiți sunt despărțiți, Eva este trimisă la o școală profesională deoarece refuză să aibă o atitudine umilă față de sistem, Lalalilu suferă atât sufletește, cât și din punct de vedere fizic, Vomică ia bătaie de la tatăl lui. Singura sclipire de speranță este oferită de noul vecin, Andrei, care vrea să fugă din țară și care-i propune Evei să meargă cu el. Finalul are valențe optimiste, dar, ca în orice victorie, există și victime. Important este totuși că eroii rămân în memoria celor dragi și că viitorul pare să fie o imensitate albastră.
Citisem scenariul scris de Mitulescu și Vălean înainte de a vedea filmul; imaginația mea îmi prezentase o lume în care acțiunile personajelor păreau sa aibă o credibilitate și o claritate mai mari decât pe marele ecran. Greutatea ce a fost așezată pe umerii micuțului Lalalilu mi s-a părut prea mare, chiar dacă el, de fapt, reprezintă tineretul ce a luptat pentru a răsturna un sistem. Titlul filmului este o metaforă, căci revoluția din iarna lui ‘89 este văzută ca sfârșitul unei lumi, a celei comuniste, iar dârzenia lui Lalalilu și sacrificiul suprem pe care-l face este cel al unei întregi țări. Mitulescu afirma că, prin acest film, a dorit transpunerea propriilor amintiri despre perioada comunistă și despre Bucureștiul dinainte de 1989. Însă impresia generală este că veridicitatea poveștii este anulată de faptul că mințile protagoniștilor sunt invadate de prezența lui Ceaușescu.
La capitolul interpretare, trebuie amintiți Dorotheea Petre și Timotei Duma. Dorotheea este înzestrată cu o frumusețe aparte, o frumusețe ce inspiră ingenuitate și iți oferă o imagine clară a durerii interioare ce o poartă fără a avea puterea de a i se opune. Dorotheea a fost și premiată la Cannes pentru cea mai bună actriță în secțiunea Un Certain Regard. Timotei Duma, copilul ce îl interpretează pe Lalalilu, reușește să țină pasul cu Dorotheea, mai ales dacă ținem cont de „mărimea” și complexitatea personajului, fiind o prezență revigorantă în multele cadre sumbre și gri.
Așa cum afirmă Cătălin Mitulescu, „filmul nu este un exercițiu de stil, este diferit, este o exprimare personală și are o parte de entertainment, care trebuie să te îmbogățească, care-ți oferă o energie specială” (Sursa: Gandul.info). Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii prezintă până la urmă viziunea unui cineast despre viața Bucureștiului de dinainte de 1989, care a dorit să arate că decăderea comunismului s-a datorat superiorității spiritului unor oameni care nu au renunțat niciodată la ideea de libertate. Această tematică națională a fost prelucrată de mulți regizori din țara noastră, dar a început în cele din urmă să fie ocolită, deoarece cineaștii au înțeles că un astfel de subiect poate avea priză doar la festivalurile internaționale și mai puțin la publicul românesc.
Nota: 7.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=FfoKkIYYKx8′]
