Regia: Destin Daniel Cretton
Producător: Kevin Feige, Jonathan Schwartz
Scenariu: David Callaham, Destin Daniel Cretton, Andrew Lanham
Cu: Simu Liu, Tony Leung, Meng’er Zhang, Fala Chen, Michelle Yeoh, Florin Munteanu
Daniel Destin Cretton creează odată cu Shang-Chi și legenda celor Zece inele o dramă familială camuflată într-o poveste cu super-eroi. Pelicula nu se deschide brusc, ci apelează la un prolog în care aflăm câteva lucruri despre ascensiunea lui Wenwu (Tony Leung), un cuceritor nemilos care deține puterea celor Zece Inele, artefacte mistice capabile de distrugere în masă. După ce a cucerit aproape tot ce și-ar fi putut imagina, Wenwu are în vedere ținutul Ta Lo, satul de baștină al soției sale decedate, unde se presupune că ar exista o civilizație protejată, plină de magie.
Dacă prima parte a filmului prezintă o serie de cadre idilice, pline de romantism, momentele în care Wenwu se îndrăgostește de Jiang Li (Fala Chen), protectoarea satului Ta Lo, prima lor întâlnire – și luptă – asemănătoare cu un dans, printre cele mai pasionate pe care le-am văzut într-un decor Marvel, ulterior sunt adăugate straturi de violență, mixuri de culturi pentru a construi intriga și personajele care mai intră în scenă. De multe ori efectele sunt contrare așteptărilor, însă e vorba totuși despre combinații inedite, care trebuie apreciate tocmai datorită acestei caracteristici.
Wenwu și Jiang Li renunță la superputeri pentru a-și crea o familie, însă cei doi sunt loviți de o tragedie peste câțiva ani, iar Wenwu deschide din nou cutia în care depozitase cele Zece Inele și își reia planurile malefice. Încearcă să își antreneze fiul, pe Shang-Chi (Simu Liu), pentru a fi un asasin feroce și moștenitor al puterii celor Zece Inele, însă acesta refuză o astfel de misiune. Filmul se desfășoară de aici încolo folosind când trecutul, când prezentul ca timp al acțiunii; ni se prezintă noua identitate pe care Shang-Chi și-a creat-o după fuga din armata tatălui, iar apoi întâlnirea cu sora sa, de asemenea fugară. Partea aceasta culminează cu momentul în care cei doi sunt prinși de asasinii din armata tatălui, trimiși să recupereze odraslele nerecunoscătoare. Tatăl are un nou plan malefic, pe care cei doi tineri vor trebui să îl contracareze.
Filmul atacă în subsidiar problema multora dintre tinerii asiatici, confruntați permanent cu lupta dintre așteptările părinților și propriile dorințe, de cele mai multe ori diferite de cele dintâi. Identitatea asiatică americană este firul roșu care insuflă viață întregii pelicule. Dincolo de acest aspect, totuși, Shang-Chi și Legenda celor zece inele este o epopee a artelor marțiale, suntem de multe ori martorii unui spectacol fermecător, mai ales al lui Simu Liu în scenele de luptă, însă savoarea lipsește. Per total însă multe scene par saturate de combinația dintre elemente și/sau efecte, astfel încât se pierde cu totul empatia, uneori chiar firele narative pe câteva segmente. De asemenea, personaje principale devin curând secundare, aici mă refer la Xialing, de exemplu, sora lui Shang-Chi, construcția lor este redată minimal și redusă pe parcurs la câteva cadre cheie, care nu pot oferi nuanțe personajului. De asemenea, dialogurile sunt extrem de sărace, glumele prezente în tot scenariul nereușind să contrabalanseze acest neajuns.
Mixul de elemente noi și vechi, dragoni, monștri, săli moderne în care au loc lupte aranjate, mașini de ultimă generație, alături de susurul izovoarelor din Ta Lo, conflictele emoționale dintre generații, alternanța dintre calmul primelor scene și grotescul unora dintre luptele din poveste fac din Shang-Chi un blockbuster destul de energic, în care regizorul nu ezită să folosească romantismul, tragedia și drama de familie, chiar cu riscul de a destabiliza construcția de ansamblu a unei povești clasice cu super eroi.
În cinematografele din România, distribuit de Film Forum.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, cineforum.ro)
