Après le silence – After the Silence (2012) – Dupa tacere
Titlu original: Après le silence / ce qui n’est pas dit n’existe pas?
Romania/Franta
Regia: Vanina Vignal
One World Romania 6 – Youth: Handle with Care – Romanul adolescentei
Aceasta noua sectiune de filme documentare a Festivalului ne vorbeste despre problemele si necazurile adolescentilor si tinerilor.
Deja v-am prezentat ieri impresiile noastre despre filmul “Girl Model”. Azi vorbim despre alte doua filme, ingemanate ca tematica: “After Silence” si “Anatomy of Departure”.
“Ceea ce nu e rostit, nu exista?”. Aceasta este sintagma sub care isi construieste Vanina Vignal recursul la memorie.
Memoria colectiva este compusa din micile memorii personale. Istoria la dimensiuni macro se compune din micro-hologramele personale.
Sosita in Romania in 1991 pentru studii postuniversitare si asimilata cu inima larga de colega/prietena sa Ioana si familia acesteia, regizoarea franceza, pe langa faptul ca isi insuseste o limba vorbita bogat si nuantat, se familiarizeaza cu realitatile unei tari abia iesita faptic dintr-o dictatura indelungata. Faptic, pentru ca in fond, procesul este indelungat, dureros si uneori imposibil. Arc peste timp, construind ideea unei “trilogii romanesti”, din care, in anul 2007, Vanina Vignal a realizat filmul “Stella”, a venit si momentul acestui “Dupa tacere”, proiectul urmand a se incheia cu o productie reflectand persecutarea elitei intelectuale romanesti dupa 1948.
Spre deosebire de verbajul strident al unei parti din societatea romaneasca, care intr-un abur de nostalgie deliranta ridica in slavi binefacerile si avantajele “societatii socialiste multilateral-dezvoltate” si ale arhitectului sau sef Nicolae Ceausescu, spre deosebire de glasurile hotarate ale celor care au vorbit/vorbesc si au scris si scriu despre adevarata fata si despre crimele dictaturii comuniste in Romania, exista un segment de populatie care a ales tacerea. Insa memoria are puterea ei proprie. Nu poate fi stearsa precum o baza de date de pe un hard-disk (si chiar si in aceste cazuri exista procedee de recuperare).
Astfel ca, prin puterea persuasiva a intrebarilor sale concise si la obiect, Vanina Vignal reuseste sa aduca la suprafata “memoria tacuta” si mai ales sensurile acesteia, a celor patru generatii din familia prietenei sale Ioana. Reuseste sa sparga “clopotul de sticla” (n-aude/n-a vede/n-a spune) sub care preferase sa se abandoneze Ioana si reuseste sa demonteze mecanismul tacerii si al lipsei de comunicare care articulase ani de zile viata bunicilor si parintilor. Un mecanism nascut din durere, din nevoia instinctiva de uitare si de autoaparare. Dar vindecarea este posibila astfel? Nu cumva este periculos pentru propria sanatate mentala sa lasi tumora sa se cronicizeze anihilandu-ti constiinta si responsabilitatea personala si sociala? Cu ce drept sa-ti ascunzi propria istorie sub “un clopot de sticla”? Sa-ti obligi mecanismul creierul si imboldul inimii doar la minimum efort de supravietuire! Cui prodest? Nimanui, ba din contra, este afectata si generatia frageda, in formare, lipsita atat de datele de pornire determinante ale ancestorilor, cat si de perspectiva justa a istoriei.
Cei trei “F” ai “iepocii de aur”, “Frigul, Foamea, Frica” sunt instrumentele opresiunii unui intreg popor. Filmuletele de propaganda … Soimii patriei, cravata rosie de pionier, legumele de Scornicesti, marile santiere ale patriei … o jumatate din viata multora dintre noi …”falsuri, absurduri, paradoxuri” … Orwell… Vanina Vignal isi conduce personajele, prin interviurile sale fruste in spatii domestice intime, catre “dincolo de aparente”, catre sondarea sensurilor istoriei traite, catre implicare, catre ideea ca “schimbarea trebuie sa vina din interiorul fiecaruia” si catre amarul adevar ca “pentru vindecare”, e nevoie de sacrificiul mai multor generatii. Si din pacate, tanara generatie (partial), se ascunde de realitate, nu este “inca” interesata de istoria atat de apropiata, ai caror supravietuitori sunt martori identificabili si credibili. Adolescenta Teona, fiica Ioanei, reediteaza, ca si mama ei, lumea paralela dintre doua generatii. Cand va veni momentul convergentei acestor lumi paralele? Un paradox, dar pe care trebuie sa il transformam in posibilitate, pentru a realiza transferul de memorie dintre generatii si pentru a umple toate zonele albe de pe harta acestui popor.
Vanina Vignal ne atrage atentia, cu inteligenta bine calculata, raul pe care il produce “tacerea” si lipsa de comunicare si azi, ca si ieri, printre oamenii care trebuie sa devina cetateni constienti de istoria din care isi trag radacinile.
Un film care trebuie “aratat” elevilor, studentilor, dar si maturilor nematurizati, nu ca o tema propagandistica, ci ca o lectie de reflectie constructiva.
“Dupa mai bine de douazeci de ani de post-comunism, ne reamintim ca <<nu e suficient sa omori dictatorul ca sa omori dictatura>>” (Catalog One World Romania 2013)
Interviu cu Vanina Vignal aici.
Nota: 10/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=19ppihvLEtc’]
1 comment