”Umbrele lui Anastasios”, de Carmen Oancea
Editura Casa de pariuri literare, București, 2017
Seria Zgubirilic – colecția Povești Magice
Povestea lui Carmen Oancea, Umbrele lui Anastasios, apărută la Casa de pariuri literare, cu ilustrații de Anca Smărăndache, îi este dedicată lui Tudor, izvorul de inspirație al autoarei, dar a fost scrisă pentru fiecare copil în parte. Acțiunea se petrece într-un loc magic, Undeva, cândva, departe, demult și are în centru un atelier de umbrele magice și colorate, gata să ia forme și nuanțe speciale, în funcție de personalitatea oamenilor care îi trec pragul.
Anastasios, făuritorul de umbrele, punea mult suflet în orice obiect și probabil că de aici venea și magia lucrurilor inexplicabile care se petreceau acolo. Spre deosebire de ce se întâmplă de obicei într-un atelier de umbrele, aici cele din urmă își alegeau proprietarul, și nu invers. Odată intrat în încăpere, umbrela se desprindea din locul său și zbura către el, colorând-se diferit pentru fiecare în parte.
”De fapt, umbrelele se preschimbau în spiritul oamenilor pe care îi alegea.”
Magia atelierului este întreruptă însă în ziua în care la Anastasios vine o fetiță de vreo șapte ani cu rochiță din frunze galbene, uscate, cu săndăluțe din crenguțe împletite și un ciuline în păr. Micuța prințesă a ciulinilor, cea care aducea seceta. A venit cu încredere, atrasă de povestea umbrelelor magice. Recunoscută pentru furia sa atunci când se supăra, micuța era pe cale să se dezlănțuie pentru că nicio umbrelă nu se desprinsese din locul ei când a intrat.
”Pesemne că nicio umbrelă nu a venit la ea pentru că ea aduce seceta, nu ploaia, își spune Anastacios în sinea lui. Ce trist!”
Lucrurile iau o întorsătură grozavă atunci când maestrul umbrelelor, aproape uitând întâmplarea ciudată legată de prințesă, este chemat de Norul Norilor, alarmat datorită faptului că prințesa întristată plângea continuu, iar norii urmau să dispară dacă ea nu înceta. Tot încercând să găsească o soluție pentru această problemă, lui Anastasios îi vine ideea unei rochițe din flori proaspete. Astfel fetița avea nevoie din când în când de ploaie și umbrelele trebuiau sa reacționeze. Însă acum făurarul avea nevoie de ajutor, trebuia să apeleze la meșterul Croitor. Auzind de comanda specială, acesta spuse că rochița trebuie cusută doar noaptea, căci altfel soarele va usca florile imediat. Ceea ce însemna multe nopți de lucru, iar timpul devenise foarte, foarte puțin.
Anastasios a umblat prin tot satul și a adunat oameni dornici să ajute. Astfel, Croitorul putea coase cu iarbă argintie, de găsit doar în nopțile cu lună plină, iar oamenii vor culege florile și vor coase alături de el.
”Împreună au croit cea mai frumoasă rochie de panseluțe violet văzută vreodată. Era amplă, cu trenă din mătase albă, brodată cu fir de iarbă argintie, cu mâneci largi din petale catifelate, o splendoare!”
”Prințesă, am venit la tine cu un dar! Îți mai amintești de mine?
Cum aș putea să uit? Fiecare lacrimă a mea îmi amintește de tine, de atelierul tău, de faptul că nu am și eu o umbrelă magică.
Am ceva pentru tine care cred că te va face fericită… Și Anastacios despacheta în fața ei rochia.
Ce este minunăţia aceasta? Întrebă, într-un final, prințesa.
Este rochie din panseluțe violet, cusută special pentru tine, nu mai există alta la fel în toată lumea!
Vrăjită de rochie și de cuvintele frumoase ale lui Anastacios, Prințesa a îmbrăcat rochia și ca prin farmec, cu un zâmbet cald, spuse:
E minunată! Absolut superbă! Ai avut dreptate, pot fi fericită din nou!”
Reîntoarsă în atelierul lui Anastasios, prințesa va avea parte de o altă surpriză, poate chiar mai frumoasă decât cea cu rochia. Despre ce este însă vorba vă las pe voi să descoperiți.
”De atunci, niciun nor nu a mai dispărut de pe cer, și ploaia a înviorat, ori de câte ori a fost nevoie, copacii și florile. Pe Câmpul ciulinilor au apărut cele mai frumoase flori violet, flori care noaptea strălucesc argintii.”
Cu un text bogat imaginat și desene pe măsură, îmbinând elegant desenul cu tușă modernă și o serie de elemente vintage, Umbrelele lui Anastasios mi-a plăcut de la prima pagină. Culorile sunt pale și calde, inclusiv pe paginile unde trebuie ilustrată supărarea prințesei sau panica norilor. Există mesaj și el poate fi identificat rapid, iar acesta este un alt mare element pozitiv al lucrării. Povestea nu are clișee, textul nu are repetiții inutile, nici cuvinte greu de citit sau înțeles pentru cei mai mici dintre cititori. Și pentru că am cerut și părerea unuia dintre aceștia, pot spune fără rezerve că o recomandăm cu mare drag spre citire!
