”Visătorul”, de Ian McEwan
The Daydreamer
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Junior”, Iași, 2013
Traducere din limba engleza si note de Daria Craciun
“Ceea ce ne atrage la cartile pentru copii e placerea pe care le-o ofera ele copiilor nostri, iar asta nu tine de literatura, cat de dragoste.” (Ian McEwan, 1995 – Prefata la volum).
Volumul de fata debuteaza cu capitolul “Sa-l cunoastem pe Peter”, unde facem cunostinta cu baietelul in varsta de zece ani, Peter Fortune. El este acela care se prezinta si dezvaluindu-se pe sine, ne impartaseste si viziunea lui asupra lumii din jur si a maturilor care o populeaza. “Ii placea sa fie singur si sa-si gandeasca gandurile.”… “ De fapt, credea el, daca oamenii ar petrece mai putin timp alaturandu-se altora sau convingandu-i pe altii sa li se alature si, in schimb, ar petrece un pic de timp in fiecare zi amintindu-si cine sunt sau cine ar putea fi, atunci lumea ar fi un loc mai fericit si poate ca nu s-ar mai porni nici razboaie.”
Si Peter se autodefineste drept un visator, debordand de imaginatie, dar posedand si o doza importanta de realism in interconexiunea cu ceilalti: “Cand esti un visator care nu spune prea multe, problema e ca profesorii de la scoala, mai ales cei care nu te cunosc prea bine, sunt tentati sa creada ca esti cam prost. Sau, daca nu prost, cam plictisitor. Nimeni nu poate sa vada lucrurile minunate care se petrec la tine in cap.”… “Peter a invatat si el ca, din moment ce lumea n-are cum sa vada ce-ti trece prin cap, cel mai bine e sa le spui tu daca vrei sa le inteleaga. Asa ca a inceput sa scrie despre unele din lucrurile care i se intamplau cand privea pe geam sau statea intins pe spate, uitandu-se la cer. Cand s-a facut mare, a devenit inventator si scriitor de povesti si a avut o viata fericita. In aceasta carte veti afla unele din ciudatele aventuri care s-au petrecut in mintea lui Peter, scrise intocmai cum s-au intamplat.”
Cele sapte capitole insumand experientele speciale ale “visatorului” Peter reprezinta de fapt – in mare – experientele prin care trec multi copii in viata – izvorate din imaginatia lor sau incumbate de lecturi specifice. Scrieri ale unor autori care au pastrat in suflet si in mintea lor acele stari si simtiri speciale ale copilariei (cum este si cazul lui Ian McEwan – care dovedeste o subtila inteligenta copilaresc-matura si o stare emotionala nealterata de varsta “marilor raspunsuri”).
Aceasta cartea trebuie citita de fiecare copil, de fiecare tanar, de fiecare matur si de fiecare varstnic, pentru ca in nici doua sute de pagini si putine ore de lectura, ne vom reaminti – daca am uitat pana la acest moment – cine am fost, cine am ajuns, la ce am visat si cum de am incetat sa mai visam (unii dintre noi). Si cum trebuie sa ii intelegem pe copii si nevoia lor de visare!
Si pentru ca multi dintre copii isi imagineaza diverse metamorfoze, intrarea in pielea diverselor personaje sau lucruri inconjuratoare, ca si trairile specifice acestor transbordari – si tot asa, pentru ca multi dintre copii isi imagineaza diverse creme/pomezi/adjuvante capabile sa le confere invizibilitatea sau alte calitati fantastice si mai ales pentru ca unii dintre maturi nu uita aceste meandre imaginative, ba chiar le cultiva in continuare, Peter exceleaza si el in aceste directii. Astfel incat cele mai captivante capitole sunt, dupa gustul meu, cele numite “Motanul” si “Crema invizibila”.
“Motanul” este un cumul de duiosie si tristete, devotament si prietenie, intelegere si intelepciune.
Printr-un straniu transfer de personalitate (fizica si psihologica), intre baiat si batranul motan William, are loc o experienta de viata incarcata de mister si de adanci intelegeri intelepte.
William, in pragul unei batraneti conturate a fi din ce in ce mai neajutorate, isi recastiga respectul de sine si pozitia pisiceasca, iar baiatul intelege ca viata poate fi oricand o aventura in care sa ii cunosti pe ceilalti, o aventura care se continua cu o noua aventura … oricat de dureros ar fi sa te desparti de o lume si sa o iei de la capat in alta.
Modul in care Ian McEwan ne spune aceasta poveste prin gura celor doua personaje este extrem de emotionant si dovedeste o adanca si tandra cunoastere a puritatii gandirii si simtirii copilariei (si de ce nu … deopotriva si a batranetii, cu ultimele ei dorinte si visuri)
Aflam despre William ca: “Motanul era mai putin nebunatic… La scurt timp dupa ce a implinit varsta de paisprezece ani, a renuntat sa mai lupte si nu si-a mai aparat cu mandrie teritoriul.”
Aflam despre despre comuniunea creata intre baiat si motan, un motan care “ridica uneori capul, privindu-te in continuare, mieuna doar o data si tu stiai ca ii spune ceva important si intelept, ceva ce n-aveai cum sa intelegi vreodata.”
Si intelegem ca tocmai aceasta comuniune empatica face posibil fenomenul magic care are loc intre cele doua personaje … Peter intra in pielea motanului (ca intr-o salopeta paroasa cu fermoar), motanul intra in pielea neteda si curata a lui Peter. Si amandoi isi traiesc aventura vietii.
“Pe masura ce placerea de a fi pisica i se intetea, ii crestea inima si furnicatura din adancul gatului deveni atat de puternica, incat putu chiar sa se auda. Peter torcea. Devenise Peter Motanul, iar alaturi se afla William Baiatul. … In noaptea aceea Peter a fost prea nelinistit, prea agitat, prea pisica pentru a dormi.”
Ce fericire sa iti aperi demnitatea pe cale de a fi strivita. William motanul-baiat – plin de forta plenitudinii tineretii lupta si isi recucereste teritoriul:
“Ce senzatie splendida sa poata scuipa acum aceste insulte!” (“Sobolan balonat ce esti! Asta-i zidul meu, m-ai inteles? Iar tu nu esti decat un rahat moale de caine bolnav!”
Dar pentru ca ceasul ticaie … tic-tac-tic-tac … biologic … fantastica aventura are un sfarsit … poate nu chiar un sfarsit … poate un nou inceput … o noua aventura:
« Motanul-baiat si baiatul-motan se intinsera impreuna in fata focului din camera de zi. »…“Pret de o clipa, cele doua spirite, pisica si om au stat fata in fata, suspendate deasupra covorasului. Dedesubt, trupurile lor asteptau linistite, ca niste taxiuri gata s-o porneasca la drum cu pasagerii lor. O oarecare tristete plutea in aer.”
Cateva cuvinte sfasietoare de final, ale motanului recunoscator:
“Trebuie s-o pornesc intr-o alta aventura. Iti multumesc ca m-ai lasat sa fiu baiat. Am invatat multe lucruri care-mi vor fi de folos in timpul ce va sa vina. Dar cel mei mult iti multumesc ca ai purtat ultima batalie pentru mine. “
Amuzanta si plina de invataminte moralizatoare este, cum spuneam si “Crema invizibila”. Acolo unde Peter, defulandu-si dorinta de a fi liber, stapan pe sine, pe casa, pe timp, isi doreste ca, ungandu-i pe membrii familie sale cu miraculoasa crema gasita in fundul unui sertar, sa ramana singur. Spre buna intelegere insa, Peter isi iubeste tatal, isi iubeste mama, isi iubeste chiar si sora agasanta uneori, insa vrea, pur si simplu, sa ramana singur, sa faca orice ii trece prin cap, orice nu are voie in mod obisnuit … orice i se acorda doar cu portia masurata. “Acum putea in sfarsit sa inceapa sa-si inventeze inventiile” 🙂
Insa Peter incepe sa inteleaga ca nu este nicio fericire aceasta libertate-singuratate pe care si-o dorise si ca ea este populata de primejdii si monstrii. Intunericul singuratatii aduce monstrii. Noroc insa ca efectul “cremei invizibile” nu este permanent. Efectul a tinut doar atata timp cat a fost necesar ca Peter – in urma “dezinvizibilizarii” tuturor celor “invizibilizati” sa inteleaga cat de important este sa ii ai alaturi de tine pe toti cei dragi. Si sa apreciezi viata asa cum iti este data, cu familia alaturi si cu obligatiile zilnice firesti, de bun simt si de buna crestere.
Va propun sa va aplecati si asupra capitolului “Hotul”, plin de savoare, scris intr-un stil aproape thriller, plin de imaginatie si cu un parcurs palpitant. Si dincolo de toate acestea, inca o experienta fantastica a lui Peter, inca o experienta pe muchea fictiunii, dar posibila a fi reala, inca o morala privind existenta capcanelor si a aparentelor …
Cartea aceasta a fost pentru minte ca o pilula magica, care a reusit sa ma spele pe dinauntru de funinginea cotidiana asezata peste copilul visator din mine.
Pacat ca editia romaneasca nu beneficiaza si de o ilustratie pe masura, asa cum am vazut in cazul unor aparitii din afara tarii.
Peter Fortune trebuie sa devina eroul copiilor nostri si sa-i ajute ca visand, sa invete cate ceva despre viata pe care o traiesc si care ii asteapta.
1 comment