”Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu
Editura Polirom, Colecția ”Fiction Ltd”, Iași, 2013
Moto: ”Și atunci Driș se gândi din nou că, poate, Dumnezeu era totuși o bombă. Sau dacă nu era, Dumnezeu ar fi trebuit să fie o bombă și să explodeze cumva, undeva, cândva. Și să-i facă praf pe toți, diavoli și îngeri la un loc.”
Așa cum am mai afirmat de câteva ori, în recenzii la cărți sau în prezentări de filme, tinerii noștri au nevoie de un reper de unde pot să înceapă studierea comunismului și a mentalităților din acea epocă: cei născuți după 1989, nu mai au nici nostalgie, nu au avut niciodată amintiri, iar cuvintele pe care le folosesc cu privire la perioada comunistă sunt obișnuințe, reflexe și au de cele mai multe ori înțelesuri necunoscute, ambigue sau desemnează cu totul altceva decât realitatea unor timpuri care, nu demult, au existat aievea. În acest demers de fixare a unor impresii, de aprofundare a unor personalități și mentalități, se înscrie și romanul Ruxandrei Cesereanu, ”Un singur cer deasupra lor”.
Nu pot să fiu decât de acord cu foștii studenți de la Jurnalism și de la Litere, care, spune Ruxandra Cesereanu, au convins-o și încurajată să înceapă acest roman în urmă cu un deceniu, o carte de proză realistă extrem de bine documentată ce cuprinde o serie întreagă de povestiri despre oameni, mentalități și obiceiuri, majoritatea din perioada comunistă, dar și răsfrângerile acestuia de după 1989. O culegere în care găsim de toate, de la reliefări magico-hazlii ale personalităților comuniste până la imagini sumbre și întunecate ale închisorilor terorii, de la dragostea pe furate din perioada camerelor subțiri din blocuri până la pionieri și al lor ”Noi în anii 2000”.
Fiecare povestire poate fi citită individual, dar romanul este, cu mici excepții cronologic și urmărește destinul unui popor spus atât din perspectiva omului obișnuit (sunt destule povestiri despre studenți, pionieri sau învățători, despre iubiți sau ascultători de Europa Liberă, despre domnul Ionescu, cel care nu este de acord să își părăsească locul numit ”acasă”, în pericol să fie demolat, despre minerul aflat la prima ”mineriadă” cu dorința de a devenit bodyguard-ul președintelui, etc.), dar și din perspectiva protejaților regimului comunist și post-neo-comunist, de la torționarul fioros din Experimentul Pitești până la Ceaușescu și Iliescu. Dacă tușele tragediilor epocii sunt grave și întunecată, reliefarea conducătorilor comuniști (în care îl includem și pe Iliescu, nu?) este plină de fantezie umoristico-ironică, o savoare pentru cei care au trăit în epoca în care aceștia au condus țara, dar și un mijloc onest (și real) de informare pentru cei tineri, despre adevăratelor evenimente și fapte ale anilor trecuți.
Vă aduc în prim-plan două astfel de exemple ale savorii scenelor imaginate (realist) de Ruxandra Cesereanu, despre doi conducători ”fictivi” ai României din perioada contemporană, Șoșescu și Ilișoi:
–”Ceaușescu, numai că el însuși își pronunța numele Șoșescu, se trezi dis-de-dimineață și se privi în oglinda din baie: era un bărbat matur, în vigoare, era stăpânul unei țări și nu trebuia să își iasă din pepeni. Fiindcă era Mosio Lio Prezido, așa îi spuneau franțujii, iar lui îi plăcea. Îl distra grozav. Șoșescu ori mai degrabă Șoșesco suna parcă și mai franțuzește. Indiferent ce ar fi guițat ăștia pe care avea să îi scuture azi, el nu trebuia să își iasă din pepeni. Își clăti gura cu apă moscată și pronunță întru câtva bâlbâit: Mo-Mosio Lio Prezi-zido.” (pag. 126-”Șoșescu”)
–”De un singur lucru mai avea nevoie Ilișoi: de armata lui personală, de niște voinici prezidențiali. Oare din cine să fie făcută armata lui? Destul de repede însă, surâsul îi reveni pe buze: soldățeii lui de plumb din Valea Jiului! După ce se îmbracă și o luă spre birou, Ilișoi le ordonă gărzilor de corp să îi cumpere de urgență, de la magazinul Bucuria Copiilor, mai multe jocuri cu soldați de plumb. Iar când acestea sosiră într-o dubă care achiziționase toate garniturile aflate în magazin, Ilișoi amână ședințele până la prânz și se închise în sala de bal de la palatul Cotroceni ca să rânduiască în poziție de luptă soldățeii de plumb. Soldățeii lui din mină, chemați în capitală, trebuiau lăsați să facă exact ce vor. Dii, căluților, hai la tata, dii, vă dau niște zahăr candel! Vă dau băuturică, niște bănuți, tot ce vreți. Vă dau ceasuri și țigări: parc-ați fi rușii la sfârșitul războiului cu nemții! Hai, la tătica! Dar toate astea se petrecuseră ieri, iar acum era azi.” (pag. 198-”Ilișoi”)
Dacă adăugăm la acestea imaginea lui Pantiușa Bodnarenco și cuvintele lui despre ”scula” necesară bunului mers la Securității, putem spune că suntem, în același timp, în fața unei cărți ce îmbină hazul de necaz specific sufletului românesc, mai cu seamă în descrierile de personaje, cu o frescă amplă a societății comuniste, cu povestiri mai triste, pentru că triste erau vremurile. De la băiețelul cu cheia de gât până la copiii uitați în orfelinate, de la muzica lui Gică Petrescu până la cozile de unde iei mâncare pe cartelă, fără să uite tentația mandarinei, primită în plus și văzută/mâncată pentru prima oară, aproape nimic nu este bagatelizat, fiecare detaliu al comunismului fiind descris cu atenție, constituind un tot unitar, ce reprezintă în ansamblu tristețea unei societăți.
De undeva trebuie să începem discuțiile despre ce a reprezentat comunismul, trecând peste paradoxul lâncezelii românești și peste sondajele de opinie care ”valorizează” această perioadă tristă a istoriei noastre. Unii oameni nu au cunoscut pe propria piele ”binefacerile” acestei perioade, fie pentru că acum sunt prea tineri și nu au trăit-o, fie pentru că au fost protejații comunismului. Pentru primii dintre ei, este necesar să le explicăm totul în cărți precum cea a Ruxandrei Cesereanu, pentru ceilalți, este poate prea târziu. Dar putem încerca, reamintindu-le cum au fost românii uciși, torturați, internați în spitale de psihiatrie sau închiși cu anii în temutele închisori, munciți până la epuizare fizică sau psihică la Canal sau deportați în bordeiele din Bărăgan. De aici, una dintre cele mai importante valori aduse de ”Un singur cer deasupra lor”, o carte care trebuie citită și studiată obligatoriu, la o posibilă viitoare materie din școli, ”Istoria comunismului”.
4 comments