”Căderea unui sombrero”, de Richard Brautigan
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2019
Traducere din limba engleză de Cosmin Perța
Am citit acum mulți ani ”În zahăr de pepene” și m-am împrietenit cumva cu Richard Brautigan, dar cea mai recentă traducere din cărțile sale, ”Căderea unui sombrero”, în frumoasa Colecție Ficțiune fără frontiere de la Editura Paralela 45, m-a năucit pur și simplu și o consider, deși ne aflăm doar la jumătatea anului 2019, una dintre cele mai bune cărți citite anul ăsta. Publicat inițial în 1976, cu subtitlul ”A Japanese Novel”, romanul este exemplul perfect al literaturii care nu îmbătrânește, nu își pierde prospețimea și surprinde la fiecare pas cititorul.
Autorul american a construit această carte pe mai multe planuri: într-unul dintre ele, un scriitor încearcă să scrie un text, în timp ce suferă după iubirea pierdută. Acel ”roman japonez” este tocmai această poveste de dragoste dintre un scriitor cumva lipsit de succes și fata japoneză pe care a întâlnit-o cândva într-un bar, s-au apropiat și s-au iubit (nebunește?) timp de doi ani. Acum, nu au mai rămas decât amintiri, plăcute și neplăcute, și senzația că iubirea s-ar putea întoarce în orice clipă. Până la urmă, printre cele mai cunoscute fantezii erotice exotice ale bărbaților, pe lângă cea cu gemenele, se numără și femeile de origine asiatică, mai ales japonezele:
”Pentru anumiți bărbați, cea mai frumoasă imagine din lume este aceea a unei japoneze dormind. Vederea părului ei lung și negru, plutind lângă ea ca o încrengătură de crini negri, îi face să își dorească să moară și să fie transportați într-un paradis plin de japoneze dormind, care nu se trezesc niciodată, ci dorm încontinuu, visând vise minunate.” (pag. 55)
Brautigan propune însă adevărata nebunie atunci când dezvoltă romanul pe al doilea plan, cel al ficțiunii în ficțiune, atunci când eroul nostru scriitor crează un text aiuritor, despre un sombrero care cade din cer, într-un orășel american de graniță, iar primarul localității este de față:
”Ăsta e cumva un sombrero? a întrebat primarul. Primarii vorbesc întotdeauna primii, mai ales în cazul în care le este imposibil să obțină vreo altă funcție politică mai importantă decât aceea de primar al unui orășel oarecare.” (pag. 5)
Un simplu sombrero, un orășel obișnuit, câteva personaje normale și obișnuite, o acțiune care, în mod normal, ar fi ușor de explicat și de tranșat. Mai ales că scriitorul rupe pagina după ce scrie primele pagini, așa că povestea scapă de sub controlul acestuia și evoluează admirabil de… ciudat și de complex. Brautigan era, desigur, expert în astfel de povești cu alură distopică, dar putem spune că povestea a scăpat și de sub controlul lui, rămânând ca el să construiască atent doar… trecutul și prezentul.
Ei bine, a ieșit o nebunie: un sombrero a apărut din neant, este intangibil și foarte rece, cele trei personaje inițiale – primarul, vărul lui (care voia să fie primar) și un om fără slujbă – își multiplică la nesfârșit ranchiuna și nepriceperea, astfel încât, curând, întreg orășelul este prins într-o cavalcadă de întâmplări și conflicte, ajunse în atenția întregii Americi, lucru care a determinat armata să intervină. Scenele sunt pe alocuri sângeroase, dar mai mereu amuzante, neverosimile, dar excelent imaginate și construite:
”Te urăsc!” i-a urlat o femeie de șaptezeci și unu de ani unui necunoscut, cuiva pe care nu îl mai văzuse niciodată în viață, și apoi l-a pocnit pe bărbat, un om în vârstă și el, direct în testicule. A căzut ca un bolovan pe asfalt, dar a apucat să deschidă punga ce o avea și să scoată din ea o plăcintă cu cremă de lămâie pe care tocmai o cumpărase și să o strivească de genunchiul femeii.
”Perversule!” a urlat ea, în timp ce el strivea plăcinta de genunchiul ei. Genunchiul ei arăta ciudat acoperit de cocă și cremă gălbuie, care i se scurgea pe picior și începea să îi intre în pantof.
Unde era poliția?” (pag. 71)
Există atâtea lucruri de urmărit în romanul aiuritor al lui Brautigan, încât e prea puțin să vorbești doar despre dragoste, relații între oameni de rase și trecuturi diferite, despre disoluția sau incompetența autorității, despre haz de necaz sau despre tristețea pierderii perechii perfecte. Mai bine să spunem doar atât: este un roman pe care trebuie neapărat să-l citiți pentru a descoperi fiecare povestea și planul preferat sau, măcar, pentru a descoperi cum poate fi un text scăpat de sub control de către scriitorul său.
