”Un an de studiu”, de Anne Wiazemsky
Editura Nemira, Colecția Babel, București, 2016
Traducere din limba franceză de Doru Mareș
Pasionat fiind de biografii și de non-fiction, am găsit o deosebită plăcere în lectura cărții Annei Wiazemsky, ”Un an de studiu”, apărută recent în traducere românească la Editura Nemira. Autoarea franceză este destul de puțin cunoscută publicului român, dar vă las aici câteva amănunte: actriță cu relativ succes la finalul anilor ’60, apoi realizatoare de filme documentare și scriitoare, este mai cunoscută datorită legăturilor familiale (fiind nepoata scriitorului François Mauriac) și datorită căsniciei cu marele regizor Jean-Luc Godard, dintre anii 1967-1979 (chiar dacă legătura lor a durat mult mai puțin).
De altfel, subiectul principal al romanului ”Un an de studiu” este chiar această relație dintre ea și Godard, mai precis anul 1966-1967, cel în care s-a produs ”îndrăgostirea”, s-au cunoscut și și-au împărțit clipele de pasiune, s-au căsătorit, au călătorit și s-au mutat împreună. Avem de-a face cu o pasiune fulgerătoare din partea ambilor, clipe de neuitat (pentru că, iată!, romanul a fost publicat în Franța în 2012, la 45 de ani de la consumarea evenimentelor) și multe amănunte despre ceea ce însemna viața boemă (încă!) din Franța anilor ’60.
Romanul curge foarte frumos și aproape nu observi că el se structurează pe două planuri distincte și cred că acesta a fost și planul scriitoarei: pe de o parte, să ne descrie cum era viața lângă un mare regizor, cunoscut acum întregii lumi (deja avea ceva faimă în Europa acelei vremi), iar pe de altă parte, pentru cei care nu sunt interesați de Godard, să ne spună o frumoasă poveste de dragoste, plină de romantism și de veselie, de tinerețe și de hotărâre, chiar dacă Anne era încă adolescentă.
Jean-Luc Godard este acum un regizor cult recunoscut de toată lumea, iar amănuntele despre viața lui sunt disponibile doar celor care le caută prin arhive, care cunosc limba franceză și/sau care sunt, într-un fel, specialiști în ale cinematografiei. Tocmai de aceea, un roman ca ”Un an de studiu” poate aduce ceva informații inedite celor care îl citește, mai ales cu privire la împrejurările obișnuite ale vieții lui, cele în care se dezbrăca de ”haina de regizor” și gusta viața în cele mai mici amănunte ale sale. Din acest roman, se poate observa un pic din geniul acestui om de cinema (dar și a celor care îl înconjoară): Godard citește mult și dăruiește cărți prietenilor săi, dar și iubitei, merge la teatru și mai ales la film, pentru a-i observa pe marii regizori și actori, discută în contradictoriu cu prietenii pe aproape orice temă, este un mucalit și este plin de umor (câteodată și amar). Se vede, de asemenea, și transformarea sa dintr-un regizor inovator într-unul care va consacra următoarele filme marxismului, fiind un admirator al Chinei și al revoluției sale culturală, filmul făcut cu Wiazemsky fiind intitulat chiar ”Chinezoaica” (”Revoluția cultuală chinezească i se părea antidotul corect împotriva bătrânei culturi europene.” – pag. 99). Anna Wiazemsky îl observă și descoperă lumea prin intermediul lui:
”Cu Jean-Luc mergeam la cinema. Își dorea să mă facă să țin la filmele la care ținea și el, iar acestea erau tare numeroase: ale lui Murnau, Renoir, Kazan, Fritz Lang, Rossellini și încă multe altele, fără a-l uita pe Louis de Funes, al cărui comic irezistibil m-a ajutat să-l descopăr. Comenta cu rafinament fiecare film, iar eu realizam în ce măsură cinematografia era vitală pentru el. După fiecare film, într-o cafenea sau într-un restaurant, analiza talentul cutărui cineast sau frumusețea cutărei actrițe. Mai înainte, mă mulțumeam să apreciez toate filmele pe care le vedea, fără a face vreo diferență între ele. m-a învățat s-o fac și lucrul ăsta m-a încântat.” (pag. 63)
”Ascultându-l pe Jean-Luc discutând cu Truffaut, Rivette, Francis sau Michel Cournot, aveam sentimentul că descopăr lumea prin ochii, prin cuvintele lor, iar acest mod de a învăța despre viață mă împlinea.” (pag. 178)
Pe de altă parte, povestea de dragoste impresionează prin inocența și franchețea personajelor, care reușesc să rămână împreună (pentru cât timp, asta e altă întrebare) în ciuda tuturor. Familia ei este împotrivă, Godard este cu peste 10 ani mai în vârstă și nici nu este de o frumusețe extraordinară etc. Pe deasupra, conform legislației franceze din acele timpuri, ea este încă minoră, având doar 19 ani (de altfel, acest lucru se observă și din faptul că are nevoie de acordul părinților pentru orice mișcare, inclusiv pentru achiziționarea de anticoncepționale) și legătura este privită de aproape toată lumea ca fiind oarecum nenaturală. Cu toate acestea, dragostea aceasta aproape adolescentină din partea unuia, matură din partea celuilalt, este adevărată, se trăiește cu intensitate și sinceritate și povestea lor este o confirmare pentru cei care spun că dragostea poate învinge orice:
”Jean-Luc continua să se joace de-a copilul și eu de-a adultul, joc numai și numai al nostru. Joc pe care ni-l asumam în mod egal și care ne plăcea amândurora la fel de mult. Veselia mea îi dezamorsase tendința de a dramatiza orice lucru, tendință care constituia o parte importantă a personalității lui, după cum aveam să realizez nu peste multă vreme.” (pag. 37)
”Un an de studiu” este așadar un roman incitant, atât pentru iubitorii cinematografiei de calitate, cât și pentru amatorii de povești de dragoste. Anne Wiazemsky scrie bine, antrenant, cursiv, iar povestea te cucerește de la primele rânduri. În plus, pentru admiratorii filmelor bune, după această lectură, ți se face o poftă teribilă de Nouvelle Vague.
