”Smintiții”, de Dan Bălănescu
Editura Allfa, Colecția Strada Ficțiunii Contemporan, București, 2012
219 pagini – 21 capitole 🙂
Ori la bal, ori la spital. Era o sintagmă des folosită pe când mă jucam încă ”în fața blocului” cu alții de seama mea, făcând săgeți de hârtie cărora le umezeam vârful, le vâram în tuburi de plastic și le suflam în direcția inamicilor, fie ei alți puști, vecini de la alte scări, sau pisici naive. Pare să fie un comentariu potrivit și pentru cartea lui Dan Bălănescu; o carte despre – citez din titlu! – smintiți.
Aici se cade, consider eu, o scurtă deviere de la subiect. Întrebarea mea nu este ”Cine sunt smintiții?”, ci ce sunt ei. Fiindcă sminteală nu înseamnă, neapărat, nebunie. Nici măcar aiureală. În trecut, un lucru smintit era un lucru greșit, făcut anapoda. – Unde-i ciubărul cu lapte? – Nu știi că l-a smintit vaca acu-s două seri?! Cam așa.
Așa sunt și personajele acestei cărți: greșite. Pentru a încheia analogiile familia(l)re, am un văr care spune despre oamenii care-i plac că sunt așa, greșiți. Sau despre oamenii care nu-i plac. De fapt, statistica sa personală dă la iveală că noi toți suntem greșiți. Adică, un soi de normali, așa.
Dan Bălănescu a creat patru personaje mai mult sau mai puțin stereotipice și le-a adus împreună, pe căi firești, într-un cadru nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cei patru (precum evangheliștii!) se numesc Benone Burb (de profesie casier convertit în agent de pază), Andronic Regina (comic pe cale de a-și rata cariera), Pompilodor Dumitrov (în esență, ”Cristos”) și Vescoviu Puntelată (viitor fost ambasador). Aici îmi permit o paranteză și precizez că am aflat, după lectură, că autorul este, el însuși, ambasador, și că a publicat și Ambasada veselă. Aștept cu interes să o citesc, să văd dacă se mai ascund și alți puntelați între paginile sale.
Deja din numele personajelor se evidențiază caracterul pamfletic, sarcastic chiar, al scrierii. Am urmărit cartea, mai degrabă, ca pe un sitcom, sau așa cum îmi imaginez că s-o fi urmărind un sitcom românesc. Personajele caricaturale sunt înconjurate de secunzi și secunde (sic!) mult mai stereotipici(-e), ceea ce vine în sprijinul ideii că tocmai cei patru sunt deosebiți. Premisa este simplă: comicul Regina dă, dintr-un capriciu al sorții și din voia agentului de pază Burb, peste o potențială mină de aur pentru emisiunea sa scăpătată. Convenind să colaboreze, cei doi nici nu-și imaginează ce întorsături de situație îi așteaptă.
În paralel, avocatul Dumitrov (zis Cristos) alege să mântuie doi presupuși teroriști, căsătoriți cu două fete de la țară, în timp ce ambasadorul Puntelată scrie un articol letal despre terorism per se.
Cei patru se întâlnesc și se despart, însă sfârșesc cu toții în același loc: un loc care unora li se pare Raiul, iar altora… o eternă vacanță. Dacă li se va mai întâmpla ceva neprevăzut după aceea, rămâne de văzut, sau de citit într-o continuare.
Cartea lui Dan Bălănescu nu este o carte obișnuită, pe care s-o citești în tramvai – altă expresie care datează de pe vremea din ”fața blocului”. Dincolo de comicul evident, de limbaj, de nume și de situație, acest Caragiale modern abordează teme serioase și chiar dureroase. Recomand atenție maximă în timpul lecturii, fiindcă diavolul se ascunde în detalii, iar exprimarea-mi plină de proverbe se datorează, cu siguranță, stilului lejer, însă haios și unic, al autorului abia amintit.
1 comment