”Singur în Berlin”, de Hans Fallada
Jeder Stirbt Für Sich Allein
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Proza XX”, Iași, 2012
Traducere din limba germana si note de Gabriela Eftimie
Un scriitor cu o viata destul de scurta si impovarata inca din copilarie cu boli care l-au marcat cu sechele, printre care si dependenta de analgezice, mergand pana la droguri. De altfel, chiar si sfarsitul sau prematur in 1947, la nici 54 de ani, se datoreaza dependentei de morfina.
Un scriitor insa care si-a marcat cariera literara cu cateva romane apreciate, culminand cu acest “Singur in Berlin”, scris pe parcursul a numai 24 de zile ale anului 1946 si aparut postum, in 1947, la putin timp dupa moartea sa. Semnat cu acelasi pesudonim, Hans Fallada (numele sau real este Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen), pseudonim literar inspirat de doua dintre povestile fratilor Grimm, acest roman este una dintre primele opere literare aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, care construieste in fata cititorului un tablou amplu al germanilor si a vietii lor in Berlinul anului 1940. De la oamenii simpli, obligati sa plece capul si sa se inregimenteze in partidul unic si atotputernic, la victimele fara de scapare, la scursorile societatii, care isi gasesc in noile uniforme si organizatii un debuseu pentru pornirile lor perverse si atavice, de la cetatenii care aspira si incearca sa-si pastreze demnitatea si moralitatea, ba chiar sa si actioneze impotriva agresiunilor civile, la functionarii birocratiei si la gradatii diverselor organizatii paramilitare sau militare, veghind la aplicarea regulamentelor menite sa asigure invincibilitatea Germaniei in frunte cu Fuhrerul atotputernic.
Am citit cartea aceasta la putina vreme dupa ce am revazut, in cadrul Festivalului One World Romania 2013, in cele 9 ore de proiectie, filmul Shoah, realizat in 1986 de catre Claude Lanzman. Grele ore… o desfasurare de cosmar, depasind cele mai cumplite atrocitati imaginate si puse in aplicare vreodata de “oameni”… Grele ore, dominate insa de maniera speciala abordata de catre regizor… fara imagini de arhiva (fotografii sau filmari), numai realitatea anilor ’90, realitatea momentului filmarilor, viata si natura care au izbucnit si s-au asezat deasupra ororilor… marturiile indurerate, dar detasate in timp, ale supravietuitorilor si ale celor implicati. Si ajung la cei implicati… grade inalte ale masinariei naziste… atat de… detasati… de “nevinovati”…, ba chiar dornici sa sporovaiasca, impartasindu-si experientele… Si m-am intrebat… din ce plamada au fost construiti acesti oameni ?
Ei bine, aceasta carte, la fel si cu nu demult cititul si comentatul aici roman “Hotul de carti” de Markus Zusak, vine sa detalieze cate ceva despre natura umana si despre diversitatea caracterelor si comportamentelor acelora care, in calitate etnica de germani, au fost prinsi direct, la ei acasa, sub tavalugul nazismului.
Din acest punct de vedere, romanul “Singur in Berlin” este o marturie extrem de amanuntita, plina de realism, dar si dureros de emotionanta despre puterea oamenilor simpli: de a intelege si de a se impotrivi, actionand. Modest, in tacere, dar hotarat.
Pentru ca cuvinte simple precum: “Mama! Fuhrerul mi-a omorat fiul. Fuhrerul o sa-i omoare si pe fii tai si n-o sa se opreasca pana cand n-o sa vada doliu la fiecare poarta...” asternute pe carti postale distribuite prin Berlin, pot trezi constiinte, pot actiona si obtine rezultate ca si o bomba bine plasata la radacina raului.
Pentru ca “Viata fiecaruia e in pericol. Toti se tem … Dar continua sa fabrice sicrie.” Asa ca sotii Otto si Anna Quangel, muncitori tacuti si modesti, loviti de moartea fiului-soldat pe frontul cuceririi Frantei, pornesc propriul lor razboi impotriva masinariei naziste. Cuplul Quangel ii reprezinta pe sotii Otto si Elise Hampel, personajele reale berlineze care au raspandit 200 de carti postale si scrisori cu continut antifascist.
Punctul de pornire al actiunii romanului este blocul si curtea de la numarul 55 de pe strada Jablonski, din Berlin. Numarul 55, o pepiniera in care traiesc si cresc laolalta si buruieni si copaci sanatosi, numai ca in vremuri de restriste, buruienile se inmultesc si inabusa rezistenta plantelor drepte. Pentru ca stim ca “majoritatea oamenilor se tem de fapt, toti se tem, fiindca undeva, cumva, fiecare a facut un lucru interzis si ii e groaza ca altul stie”. Delatiunea, hotia, crima, e religia majoritatii locuitorilor de pe Jablonska, dar nu numai, din tot Berlinul… si din toata Germania … si din multe tari cotropite … Cu atat mai greu este sa te ascunzi si sa actionezi impotriva curentului.
Sotii Quangel actioneaza. “Anna Quangel s-a linistit si ea. Se gandeste ca lupta asta o sa dureze foarte mult. Sufletul ei e impacat; Otto s-a gandit la toate, de acum se poate bizui pe le, oricat ar dura. Cat de bine a pregatit totul! Prima carte postala din razboiul asta e inspirata de moartea fiului lor, e inchinata lui. Candva au avut un fiu. Fuhrerul l-a ucis, acum ei scriu carti postale. Un capitol nou de viata. Aparent, nu s-a schimbat nimic. Pe dinafara, sotii Quangel par linistiti. Pe dinauntru insa, totul e diferit pentru ei. A venit razboiul...”
Gestapoul vegheaza, turnatori la tot pasul, functionari zelosi cu duiumul, o multime de personaje, o lume pestrita, o lume in cautare de avantaje, de rafuiala, de onoruri .. comisari mustind de ura pura si prostie cat cuprinde, oameni sireti, oameni razbunatori …
“Fuhrerul comanda si noi il urmam! Da, am ajuns o turma de oi care se lasa manata la abator de catrea Fuhrer. Am renuntat sa mai gandim singuri… “
Masinaria insa e bine unsa … inchisoarea, celulele celor doi soti …… “mai mult decat sa-l omoram n-avem ce sa-i facem …”, Otto Quangel este ghilotinat, Anna inca mai asteapta sa il revada, tricoteaza in celula ei, lunile trec, anotimpurile trec …viseaza la reintalnirea cu Otto, in timp ce o bomba “preface aripa inchisorii in scrum si moloz”….
Speranta renasterii unui tineret eliberat stapaneste ultimele pagini ale romanului. Un an 1946, unde recoltele incep sa apara pe campurile semanate, … “pentru ca cine seamana culege, iar baiatul semanase soi bun”.
Cum spuneam, romanul este scris simplu, dar patrunde profund in sufletul si conditia umana in vreme de razboi. Dramaticul fiecarui moment prezentat, galeria bogata si reprezentativa de personaje, mediile in care se petrece actiunea (de la cel casnic la cel industrial sau la cel militar), au condus de cateva ori si la realizarea unor filme pe baza acestui roman, dar niciuna dintre pelicule nu s-a ridicat la valoarea materialului scris de Fallada. Un material marturie sobra si zguduitoare a razboiului vazut din inima Berlinului si trait in onoare de acei oameni simpli, care au lasat o urma luminoasa pe cenusiul terifiant al anilor nazismului.
Acest roman al lui Hans Fallada a mai fost tradus si publicat in Romania, in anul 1951 sub titlul “Fiecare moare singur”.
