”Sensul nopții”, de Michael Cox
Editura RAO, Colecția Biblioteca RAO, 2012, 608 pagini
Traducere din lb. engleză: Graal Soft
Acesta este romanul de debut al autorului Michael Cox, publicat în 2006 și ajuns printre finaliștii pentru Costa Book Awards. Este vorba despre un roman între crime și thriller, a cărui acțiune se petrece în Anglia victoriană. Deschiderea este extrem de alertă și lasă cititorul într-o stare de confuzie, fiindcă protagonistul-narator urmărește, încă din primele pagini, o persoană necunoscută într-un gang, și o ucide. Edward Glyver este numele ucigașului tăcut, iar povestea se desfășoară în ordine invers cronologică, explicându-i motivația și evoluția.
În esență, povestea este clasică, învârtindu-se în jurul conceptelor de rivalitate și gelozie. Încă de la războiul troian încoace, cherchez la femme a fost expresia potrivită; aici, ea se numește Emily Carteret, o femme fatale a epocii, pentru favorurile căreia se întrec doi tineri: Phoebus Rainsford Daunt, poet, și Edward Glaphtorn (pseudonim al lui Edward Glyver), om cu o istorie de familie atât de complicată, încât nu este de mirare că a fost nevoie de 600 de pagini pentru a o descâlci.
Deși romanul a fost considerat un succesor demn de admirație al Numelui trandafirului (Umberto Eco), de exemplu, parțial datorită misterelor și atmosferei sumbre, dar, parțial, și pentru erudiția sa, fiind împânzit cu citate în limba latină și beneficiind de un aport copios al notelor de subsol, este, totuși, remarcabil în special pentru caracterizarea personajelor.
Protagonistul ar fi, desigur, cel mai evident și mai interesant ”caz”, unul dintre acele personaje pe care le regăsim, în literatura autohtonă, la Liviu Rebreanu. Suma acțiunilor sale greu de înțeles apasă greu conștiința generală, însă există undeva motive și explicații care aproape îi justifică reacția, fără a i-o scuza.
Ce a fost mai atractiv pentru mine, șoarece de bibliotecă recunoscut și calificat, a fost dragostea pentru cărți împărtășită de mai toate personajele importante. După cum precizam, Phoebus Daunt scrie poezii, pe lângă faptul că este liderul unei găști de răufăcători. Tatăl său, la fel ca și Glahphtorn/Glyver, sunt iubitori de cărți împătimiți, iar cărțile în sine figurează în pasaje cheie ale acțiunii, ajutând de multe ori la lămurirea unor mistere.
Singurul lucru trist este că autorul, Michael Cox, a avut un destin tragic și nu a putut să se bucure în întregime de succesul înregistrat de cartea sa. Suferind de o boală incurabilă, el a murit în 2009, reușind să mai scrie un singur roman – The Glass of Time – despre care afirma că este despre natura identității, puterea trecutului și efectele corozive ale ascunderii secretelor vinovate.
1 comment
O recenzie interesanta, care te indeamna sa nu mai zabovesti: aceasta carte trebuie citita cat mai repede, pentru ca are in ea doza cea mai potrivita de suspans, iubire, traditie, istorie, trecut si prezent, pe care nu o poti ignora.
Cu siguranta, pe ine m-au atars mai mult atat comparatiile cu stilul altor autori apreciati (care creeaza o anume perceptie asupra cartii si a intregii ei atmosfere, mai ales pentru cititorul avizat), cat si aprecierea legata de promovarea cartilor, de catre autor (o pledoarie pentru cultura, pe care un impatimit iubitor al acestora nu o poate trece cu vederea).
Iulia reuseste (ca de atatea alte ori, de altfel), sa deschida, cu doar cateva fraze, poarta catre universul spiritual al autorului, pe care abia astepti sa o deschizi, odata cu prima pagina a cartii!