”Scurtă istorie a vieții mele”, de Stephen W. Hawking
Editura Humanitas, București, 2015
Traducere din engleză și note de Liliana Donose Samuelsson
Moto: ”Dacă înțelegi cum funcționează universul, într-un fel îl și controlezi.”
Nu sunt un pasionat de fizică, astronomie sau cosmologie, ci sunt un căutător de memorii și jurnale, mai ales ale unor oameni pe care îi apreciez și despre care am auzit sau aflat lucruri frumoase. Nu înseamnă că sunt un admirator al lui Stephen W. Hawking, până la urmă aceasta este prima carte a lui pe care am citit-o, deși mi-au trecut prin mâini cărți celebre precum Scurtă istorie a timpului sau Universul într-o coajă de nucă. Dar, să recunoaștem, filmul ”The Theory of Everything” ne-a apropiat destul de personajul Stephen Hawking, încât să îi dăm și lui dreptul la cuvânt (pentru că filmul sus-amintit este ecranizarea cărții primei sale soții, Jane).
”Scurta istorie a vieții mele” este chiar așa cum îi spune numele, o carte scurtă, subțirică, făcută, se pare, tocmai pentru a-și populariza cumva viața și cele mai importante cercetări științifice. Nu este locul aici să vă povestesc viața lui Stephen Hawking, filmul pe care îl aminteam este o bună bază de pornire, așa cum este și această carte: copilăria într-o Mare Britanie prinsă în vâltoarea războiului, primele mutări de domiciliu și de școală, pasiunea crescândă pentru fizică, primele prietenii și prima dragoste, călătoriile în Orient.
Sunt doar aspecte pe care se pune accentul în această carte și de la care cititorul pleacă în călătoria magnifică reprezentată de viața (miraculoasă, pentru că puțini i-au dat speranțe de viață) a acestui om: în primul rând, boala care a venit pe neașteptate atunci când simțea că este încă un june și dorea să se apuce de cercetare. Student fiind, într-o perioadă boemă, primul doctor care l-a consultat, după căderile sale fără explicații pe scări, a crezut că acestea sunt determinate de consumul de bere. Aflăm explicații și despre scaunele sale electrice sau nu, dar și despre acel program celebru care îi permite să vorbească.
În al doilea rând, pasiunea sa pentru cosmologie, fizică, astronomie, diverse teorii pe care nu le pot aici nici rezuma, nici diferenția, pentru că nu mă pricep și nici nu încerc să cercetez. E adevărat că Stephen Hawking descrie fiecare teorie, în unele cazuri, pe înțelesul oamenilor nepregătiți, dar și în aceste cazuri, chiar în majoritatea, un om simplu se pierde printre cuvinte și teorii, printre explicații și experimente, fără a înțelege mare lucru, fapt ce mi s-a întâmplat și mie atunci când citeam despre găurile negre, undele gravitaționale sau călătoria în timp. Asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să fie așa de ignorantă sau neatentă precum mine.
Desigur, cele două planuri se întrepătrund, pentru că viața și opera, mai ales în cazul unei persoane cu handicap, se împletesc până la identitate și există mai multe rânduri pe care Stephen Hawking le dedică dificultăților, dar și avantajelor, determinate de situația sa medicală. La final, un singur lucru contează, sper ca acesta să fie un gând sincer:
„Sunt fericit că am contribuit cu ceva la înțelegerea universului.”
