”Grădinarul din Oceakov”, de Andrei Kurkov
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2019
Traducere: Antoaneta Olteanu
Grădinarul din Oceakov, a doua mea incursiune în opera lui Andrei Kurkov, propune cititorului o călătorie între două lumi. Acțiunea se petrece în Ucraina contemporană și parțial în cea sovietică. Volumul apelează la o doză de fantastic, mai concret la călătoria în timp. Protagonistul poveștii, Igor, face salturi în trecut într-un anumit timp și loc – orașul Ochakov, în 1957, cu ajutorul unei uniforme primite de la un grădinar misterios care a poposit în gospodăria sa și a mamei sale.
Mama lui Igor, Elena Andreevna, l-a angajat pe Stefan, grădinarul cu un tatuaj misterios să îi ajute la treburile zilnice, iar acesta va locui în șopronul lor. Igor încearcă să descifreze tatuajul acestuia cu ajutorul unui prieten hacker. Astfel, Igor și Stepan vor vizita o casă din Ochakov, în care se presupune că a locuit tatăl lui Stefan, iar acolo se găsesc mărfuri ascunse în interiorul unui perete, inclusiv o uniformă de polițist sovietic vechi și un teanc de ruble, acum inutilizabile. Dar într-o noapte Igor decide să poarte uniforma la o petrecere și ajunge inexplicabil în trecut. Acolo se va întâlni cu un contrabandist de vinuri și se va îndrăgosti de o femeie cu părul roșu, căsătorită. Foarte interesantă este aici schimbarea perspectivei mentalității, care transformă personajul principal cu fiecare nouă incursiune pe care o face în Oceakov 1957.
”Dar Igor nu era milițian, deși avea senzația că era un fel de păzitor al ordinii de drept sau pur și simplu de păzitor al dreptății. Poate din cauza faptului că îi plăcea așa de mult cum arăta în oglindă când își punea uniforma veche de milițian. Când te simți plăcut în uniformă, începi să îi corespunzi și pe dinăuntru.” (pg. 109)
Deși avem multiple călătorii în timp, chiar dacă în același loc, romanul lui Kurkov nu face parte din genul science fiction. Autorul încearcă să ofere o imagine a Ucrainei în două epoci și în această constă una dintre valorile semnificative ale acestui text. Fie că este vorba despre modul de viață sau posturile de radio ale vremii, restricții și permisiuni ale Ucrainei moderne, margini întunecate ale istoriei se lasă întrevăzute prin pagini. Finalul este total imprevizibil, iar acesta este un alt punct forte al romanului Grădinarul din Oceakov.
”Piața vuia ca o insulă invizibilă a păsărilor, numai că păsările de pe această insulă dispunea de voci acute de tenor, alto și bariton […]
Nimeni nu-l băga în seamă pe Igor și asta îi plăcu. Ca un spion talentat, se delecta cu pătrunderea sa totală, cum i se părea, în mediul străin. Prindea cu nasul mirosuri ciudate care erau ciudate numai pentru el. Remarca ciudățenii amuzante în hainele oamenilor, gulere ale paltoanelor de o formă ciudată, chiar și țesături ciudate ale acestor paltoane și impermeabile. Dar, lucrul cel mai important, în ochii oamenilor vedea o strălucire deosebită, aproape veselă, o pasiune pentru viață pe care nu o mai remarcase niciodată nici la Kiev, nici la Irpeni.” (pg. 122)
Tânărul Igor – un șomer care trăiește pe spezele mamei sale, îl ajută pe grădinarul misterios să își recapete viața și identitatea. Vânătoarea de comori, care transportă purtătorul până în 1957 în Oceakov, îl face pe Igor nepăsător de posibile paradoxuri, să deguste seară de seară vinul de contrabandă și să ducă obiecte din viitor în trecut și invers. Cele mai importante vor fi o serie de fotografii de epocă, pe baza cărora va face ulterior și o expoziție spectaculoasă și, desigur inedită, tocmai pentru că a avut acces la o perioadă în care acestea erau o raritate și nu există multe resurse cu care să rivalizeze. Paralelele acestea mi-au amintit de unele dintre romanele lui Murakami, unde protagoniștii pendulează în timpuri diferite sau paralele, iar umorul straniu de scriitura lui Bulgakov cu care de altfel a și fost comparat în nenumărate rânduri scriitorul ucrainean.
”În vitrine erau fotografii elegante și mari, alb-negru. Igor se uită la ele entuziasmat: fiecare detaliu mărunt se vedea extrem de clar […] Fotografia alb-negru sublinia atemporalitatea celor înfățișate, îl făcea pe Igor să caute în fotografii un alt sens, suplimentar sau principal, puțin ascuns însă. Fotografiile color pur și simplu amuză și bucură, rareori te fac să te gândești.” (pg. 136)
Kurkov satirizează nostalgia unora pentru zilele în care se puteau cumpăra produse ca borșul și pâinea cu hrișcă, dar și peștele proaspăt pentru doar câteva ruble, pentru o țară care a rămas doar în povești sau manuale. Cel mai bun prieten al lui Igor, Kolyan, îl invită la o petrecere vestimentară la Petrovich cu tematică retro unde Igor va saltul cuantic prima dată către lumea din trecut, iar apoi va merge regulat acolo nu numai pentru femeia de care se va îndrăgosti, ci și pentru pentru vodcă, salam, vin, castraveți murați, și mai ales pentru ritmul vieții de acolo, care i se pare mult mai ispititor decât lumea din care provine el.
Elemente ca magazinul de fotografie, călătoria în timp, umorul, Valya cea cu părul roșu, scandalul de hacking, trezirea și mahmureal din urma vinului băut în Oceakov sunt cele care dau savoare romanului lui Kurkov, însă faptul că o serie de personaje rămân în umbră, Stefan de exemplu, Vania Samohin sau Kolyan, și ies la final cu o viață nouă, rupând firul poveștii, Fima Ceaghin, insuficient exploatat, sunt aspecte la care Kurkov ar mai fi putut zăbovi. O parte din final, neașteptată, este binevenită, însă și acolo sunt câteva elemente nefiltrate prin restul textului. Un roman interesant și distractiv, care reușește să transpună cititorul rapid în poveste și să îl mențină ancorat aproape trei sute de pagini. Traducerea îi aparține Antoanetei Olteanu, ceea ce reprezintă o asigurare că avem cea mai bună variantă a textului în română a romanului.
În loc de final:
”Uniforma asta, și cizmele împreună cu ea, sunt trecutul. Iar trecutul își schimbă dimensiunile în funcție de cel care îl probează.” (pg. 289)
