”Puhoaiele primăverii”, de Ernest Hemingway
Editura Polirom, Seria de autor „Ernest Hemingway”, Iași, 2014
Traducere din limba engleză de Dan Sociu
O scriere romantică în onoarea stingerii unei rase mărețe
„Ceea ce incintă la Puhoaiele primăverii este comicul de mare forță, o săgeată satirică la adresa anumitor forme de afectare din literatură. Ținta travestiului absurd și grav al lui Hemingway e plasată întru câtva în zona intelectuală înaltă. În ultimă instanță, scopul acestei cărți este acela de a amuza. Și asta reușește din plin.” (The New York Times). Într-adevăr din carte izvorăște satira, totuși momentele comice nu au abundat sau cel puțin nu le-am sesizat eu.
Cartea de față se află printre primele lucrări ale lui Ernest, publicată în 1926, când autorul se afla în Parisul magic și în cercul intelectualilor americani expatriați ce va fi cunoscut ulterior sub numele de „Generația pierdută”, și este o parodie a romanului editat în 1925, cu titlul Dark Laughter, al scriitorului american Sherwood Anderson, carte în care autorul explorează libertatea sexuală a anilor 1920. Mentorul lui Hemingway din acea vreme, Gertrude Stein, a criticat gestul lui Hemingway de a parodia lucrarea unui om care l-a ajutat să-și publice primele lucrări. Însă Hemingway era doritor de succes, era inteligent și sclipitor și profita de orice îi ieșea în cale. Respectarea unui coleg de branșă nu părea să fie parte a îndatoririlor lui.
Puhoaiele primăverii reprezintă o lectură ușoară și scurtă și în același timp alambicată și plină de mesaje parcă de neînțeles pentru cititorii care nu cunosc America anilor 1920. Acțiunea micro-romanului este setată în Michiganul anilor 1920 și aduce în prim plan povestea a doi bărbați, unul mai ciudat decât celălalt, veteranul de război Yogi Johnson și scriitorul Scripps O’Neill, ambii lucrători la o fabrică de pompe. Firul narativ începe într-un moment în care cei doi se cunoscuseră deja, pentru ca apoi cititorul să fie trimis pe urmele lui Scripps, omul cu două neveste, una trăia în Mancelona, cealaltă în Petoskey. Părăsit fiind de către prima soție, acesta începe o călătorie spre Chicago, pe o vreme dură dar se oprește în Petoskey unde își găsește o nouă soție, care-l cucerește într-o primă fază pentru ca apoi să piardă în fața barmaniței mai tinere, Mandy, care-l cucerește cu anecdotele ei. În același timp Yogi are parte de o aventură împreună cu doi indieni, care-l poartă prin locuri obscure până ajung la Taverna lui Brown, bucate pe-ncercate, locul în care acesta scapă de frica ce-l urmărea încă de pe vremea războiului și se îndrăgostește de o frumoasă indiancă ce dă buzna în tavernă goală, în plin viscol. Toate acestea se petrec pe fondul unui vânt chinook care anunță venirea primăverii.
Scrisă în 10 zile, cartea de față este o satiră la adresa scriitorilor cu un stil pretențios, rândurile oferite de Hemingway fiind cât se poate de simple, oferite într-un stil direct, clar, fără prea multe mijloace artistice, un puhoi de cuvinte eliberat înainte de venirea primăverii, ce reprezintă metaforic succesul lui viitor. Cartea nu este considerată un succes de către critici, majoritatea fiind nemulțumită de atitudinea scriitorului față de restul colegilor de breaslă, adepți ai stilului judecat de Hemingway. Alte surse susțin că opera de față ar fi fost scrisă doar pentru ca Hemingway să scape de contractul pe care îl avea cu editura Boni & Liveright, însă autorul a negat acest lucru. Un alt scriitor recunoscut atât pentru calitatea operei sale, cât și pentru excentricitatea sa, și anume F. Scott Fitzgerald, considera romanul de față o capodoperă.
Indiferent de părerile altora, eu nu am fost atrasă de stilul lui Hemingway, cel puțin nu prin prisma lecturii Puhoaielor primăverii, un titlu pentru care autorul folosește oximoronul tocmai pentru a evidenția și mai tare ideea de satiră. Totuși mi-au plăcut referințele făcute pe parcursul romanului la un dramaturg englez al secolului XVIII Henry Fielding, cunoscut pentru opera Tom Jones, care este de părere că unica sursă a Ridicolului autentic (după părerea mea) este afectarea.
1 comment