Prietenul rim – Radu Ilarion Munteanu – l-a citit pe Yuval Harari intr-o versiune românească, datorată lui Călin Uioreanu a cursului online bazat pe prima sa carte, sub titlul O istorie prescurtată a omenirii: ‘În genere, istoria nu se poate preda liniar. Strict cronologic. Căci istoria, desi în linii mari un fluviu, are nenumărate turbioane. Profesorul Harari foloseşte cu abilitate şi eficienţă educativă structura conceptuală a capitolelor. Calitatea lucrării întrece cu mult inerentele lipsuri, omisiuni şi erori. Obiectivitatea cu care reuşeşte să trateze noţiuni şi chiar prejudecăţi dă o notă bună lucrării. La nivel epidermic, însă. Formal. Cititorul atent spre foarte atent sesizează nuanţele subtextului. Pe care nu le voi comenta. Inclusiv cele determinate, aproape insesizabil, de conditia personală de gay şi vegan. Nu voi da exemplul altfel perfect argumentat în sine. Dar în lectura căruia se simte freamătul unei discrete tensiuni. Una peste alta, o lucrare admirailă. Chiar dacă raportul de lectură se referă doar la versiunea românească a cursului online pe baza volumului tipărit. Recomand, deşi încă n-am citit-o, versiunea românească a întregii trilogii, editată de Polirom în 2018.’
Multe bloguri ne ofera in aceste zile recomandari de lectura acasa, in perioada de izolare sociala. Iata de pilda prima carte pe lista recomandata de ‘blogul Carturesti’, carte aparuta in Editura Humanitas Fiction: ‘Iată-mă, de Jonathan Safran Foer – E una dintre cele mai amuzante cărți ale lui Foer, una care te face să admiri conflictele din familie numai pentru felul în care sunt povestite. Dar și să le consideri o bună modalitate terapeutică, în legătura cu familia și cu trecutul. Autorul te duce, fără să îți dai seama, acolo de unde ai crezut că ai plecat demult – acasă. Ce e foarte atrăgător la romanul lui Foer este energia din fiecare predicat al dialogurilor, totul se schimbă de la o secvență la alta, iar apropo de secvențe, romanul are o notă cinematografică.’
Lista de recomandari de lectura a Adrianei Gionea de la PostModern pentru luna aprilie contine 20 de carti. Iata o carte aparuta in editura ALL pe care voi cauta sa o citesc: ‘Horaţiu Mălăele te invită într-o lume plină de personaje expresive, în care drama și hazul își dau mâna. Tehomir pleacă de la amintirile din casa bunicii, aflată chiar în localitatea care dă și numele cărţii. Acţiunea se petrece în Oltenia anului 1957, un an în care plutea ameninţarea tuberculozei. Personajul cărţii fusese obligat să rămână în carantină, preventiv, după ce boala îi răpise colegul de bancă. Nu lipsesc din această carte nici paginile în care se strecoară fantasticul, realismul magic.’
‘Jurnalul de lectura’ al Nicoletei Munteanu de la Alecart se ocupa de ‘Trilogia fiordurilor‘ a scriitorului islandez Jon Kalman Stefanson aparuta in traducere la editura Polirom: ‘Mărturisesc că nu știam la ce să mă aștept înainte de a parcurge cele trei volume apărute la Polirom între 2014 și 2018, deși autorul islandez fusese invitat la Filit, pe scena mare a Naționalului ieșean și de atunci am tot auzit opinii favorabile despre cărțile lui. Știam că e unul dintre cei mai apreciați scriitori nordici contemporani, dar nu găsisem timpul necesar în vara lui 2018, înaintea venirii lui la Filit, să parcurg trilogia, așa că ea a așteptat cuminte un timp mai binevoitor. Mă uitam cu o anumită îndârjire spre cele trei volume, fiindcă nu mi se întâmplă prea des să ratez un invitat al festivalului. Încă o dată, m-am convins săptămâna aceasta că fiecare carte are un timp al ei să ajungă la noi. Pentru că trilogia islandeză s-a așezat cuminte în mine, exact în locul rostuit să fie al ei, după o perioadă în care am tot citit cărți bune, cărți puternice din spații culturale diferite. Și am căutat câteva motive pentru a pleda (și eu) pentru lumea pe care o propune Jón Kalman Stefánson. Fiindcă nu am regretat niciun moment această tulburătoare călătorie în viața unui Băiat, al cărui nume nu îl vom afla nicicând, îndrăgostit de poezie și de viață, luptând pentru a-i descoperi frumusețea și sensul, înconjurat de moarte și de oameni de tot felul a căror existență aspră se derulează după legi vechi, într-un secol XIX în care a ieși cu barca la pescuit pentru a prinde codul ce îți aduce supraviețuirea poate însemna oricând a nu te mai întoarce acasă la ai tăi, în care a traversa o landă între munți e la fel de periculos ca a face o călătorie până la capătul lumii, în care viforul sau ninsoarea sau frigul pot fi cei mai cumpliți dușmani ai tăi.’
Victoria Diaconescu scrie la BookHub despre ‘Eseu despre luciditate’ a lui Jose Saramago publicata de editura Polirom: ‘Așa cum mi-am permis să interpretez în cronica la Eseu despre orbire, albul este păstrat și în acest roman ca simbol al rațiunii, de data aceasta, însă, nu a celei care ne orbește, ci a celei care ne ajută să vedem limpede lucrurile, o rațiune revelatoare de care sunt cuprinși aproape toți locuitorii capitalei, care își exprimă neîncrederea față de orice opțiune politică, ba chiar, după cum vom observa din comportamentul lor, după ce sunt părăsiți de autorități, față de orice formă de guvernământ. Saramago, prin acest personaj colectiv, își permite să ia în zeflemea însă și sfânta democrație, mai bine zis fisurile acesteia sau, ca să fim încă mai (politic) corecți, flexibilitatea acesteia de care pot profita, cu rea intenție, mai marii acestei lumi. Fără îndoială, virtutea sistemului democratic tocmai în versatilitatea lui stă și nu trebuie să ne îndoim de faptul că, la moment, e cel mai bun sistem la îndemână, iar critica autorului este îndreptată nu spre acesta, ci spre utilizarea defectuoasă a lui de către cei care sunt împuterniciți să-l manevreze. Deși nu putem ști cu siguranță dacă critica nu se referă chiar la stat ca instituție, căci nu putem neglija aluzia autorului la o formă de organizare în lipsa statului, un fel de autoguvernare, poate anarho-capitalism, apologeții acestuia n-ar fi puțini (Murray Rothbard, David Friedman, Bruce Benson), dar să nu mergem prea departe cu presupunerile. Cert este că statul (ne referim aici la cei care-l conduc), așa cum mulți îl vedem sau, cel puțin, cum ni-l arată Saramago, este un interpret oportunist al noțiunilor democratice.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:
-”Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul”, de Florin Bican
–”Trei secole de gastronomie românească de la Muhalebiu şi Schembea la Volovan şi Galatina”, de Daniela Ulieriu si Doina Popescu
–”Glasul de taină”, de Geraldine Brooks
–”O lungă petală de mare”, de Isabel Allende
–”Masoni sub judecata comunistă. Grupul Bellu”, de Diana Mandache
–”Bird Box. Orbește”, de Josh Malerman
(Sursă fotografii: Carturesti.ro, PostModern.ro, Bookhub.ro)
1 comment
Mulţumim frumos <3