‘Ora de Timis’ publica un interviu luat prin intermediul Internetului sculptorului Doru Covrig care traieste actualmente in Franta. Tema principala a interviului este fotografia, o pasiune din tinerete si o modalitate de exprimare artistica alternativa a unui artist multilateral: ‘Fotografia fiind o activitate vizuală excitantă, pentru mine ea poate să înlocuiască desenul şi, încet, încet, să devină o activitate artistică importantă, unde spiritul de spontaneitate este chiar opus spiritului greoi şi lent, obligatoriu disciplinat-artizanal şi tehnologic al sculpturii. Desigur că în munca de sculptor pot avea satisfacţii, dar cred că şi epoca se schimbă, poate chiar eu însumi simt această schimbare. Simt chiar o anumită saturaţie să fiu mai tot timpul tributar tehnologiei, cum este lucratul în bronz, iar lipsa de bune condiţii sau mijloace dă, câteodată, modeste realizări sau chiar insatisfacţii…Cred că fotografia, în epoca noastră actuală, marcată de noile tehnologii, are o evidentă facilitate, un limbaj accesibil, este o sursă de mesaje artistice pline de libertate, de originalitate… E un domeniu unde încerc să mă descopăr să fiu eu însumi.’
Tot aici Adrian Ionita scrie despre picturile lui Ioan Augustin Pop, artist care explora trecutul apropriat si spatiile si structurile ramase mostenire de la industrializarea accelerata a epocii comuniste: ‘Ioan Augustin Pop este un pictor care ne invită să explorăm o realitate care a transformat fostele spaţii industriale din perioada comunismului într-un subiect de reflexie şi meditaţie asupra istoriei. Dacă am presupune prin absurd că Google Earth ar fi existat cu o sută de ani în urmă, probabil că astăzi Ioan Augustin Pop ar fi avut în faţă o hartă mult mai complexă a fenomenului cu care este confruntată memoria noastră….Faţă de ţările dezvoltate din Occident, în România postcomunistă arhitecturile industriale abandonate par să facă parte dintr-o realitate care este supusă unui program sistematic de sancţionare a trecutului. Ioan Augustin Pop asistă la o degradare şi un abandon marcate mai mult de re-elaborarea lumii decât de avansul tehnologiei. Într-un statement-manifest, pe care îl găsesc ca pe un hering roşu adresat de artist celor care văd în el un campion nostalgic, pictorul declară: arheologia industrială este un proiect ce propune re-elabolarea lumii în legătură cu imaginea marcată de factorul politic, cu asimilarea politicului în estetică şi cu înţelesul transistoric al facerii şi desfacerii realităţii conduse de mecanismele şi obiectele ei din fier.’
In ‘Formula AS’ Adriana Bittel scrie despre ‘Cinematograful gol’, ultima aparitie editoriala (la Polirom) semnata de Daniel Cristea-Enache: ‘”Cinematograful gol” e o selectie drastica a textelor publicate timp de patru ani intr-o rubrica saptamanala pe teme libere de la „Suplimentul de cultura” din Iasi, plus cateva articole aparute in alte reviste. Nici autorul nu stie carui gen ii apartine volumul lui: „Nu stiu exact in ce categorie se includ paginile (…) Publicistica? Publicistica in regim confesiv? Memorialistica deghizata? Jurnal de formatie, dupa ce aceasta va fi fost considerata incheiata? Speranta autorului e ca ele formeaza intr-adevar o carte, ca au fost scrise in sensul unei carti, iar nu in logica unui volum de stransura si umplutura, cum sunt atatea”. De fapt, „Cinematograful gol” este autoportretul arcimboldesc sau „din farame” al unui tanar roman in timpul sau, cu varstele mici in anii ceausismului si cu adolescenta si tineretea dupa 1989. Autoportret in care se pot recunoaste colegii lui de generatie, „copiii de asfalt”, crescuti cu cheia de gat in cartiere de blocuri, tinerii din societatea de consum care nu-si mai concep viata fara net, mall si jocuri pe computer, microbistii, soferii, parintii de copii mici, turistii cu patanii prin strainatati, dar si „culturalii” bucurosi de carti, filme, spectacole de teatru.’
Marius Chivu face bilantul anului literar 2011 in ‘Dilema Veche’: ‘Trecînd la bilanţul literar propriu-zis, dacă aş fi exilat pe utopica insulă pustie, dintre cărţile publicate în 2011, şi pe care am apucat să le şi citesc, aş lua cu mine cinci romane: Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany (Editura Cartea Românească), Litera din scrisoarea misterioasă de Alex. Leo Şerban (traducere de Antoaneta Ralian, Editura Polirom), Oase migratoare de Iulian Tănase (Editura Nemira), Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici (Editura Polirom) şi O zi. Ultima de Călin Torsan (Casa de pariuri literare); cinci volume de poezie: instituţia moartă a poştei de Ionuţ Chiva (Casa de pariuri literare), Orice (uverturi & reziduuri) de Sorin Gherguţ (Editura Pandora M), pe datorie de t.s. khasis (Casa de pariuri literare), La două zile distanţă de Marin Mălaicu-Hondrari (Editura Charmides) şi Alte camere, alte glasuri de ieri de Alex. Leo Şerban (Editura Pandora M); şi cinci eseuri: Capcanele istoriei. Elita românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia (Editura Humanitas), Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii de Gabriela Gherghişor (Editura Muzeul Literaturii Române), Lumea ca ziar. A patra putere: CARAGIALE de Ioana Pârvulescu (Editura Humanitas), De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească de Marta Petreu (Editura Polirom) şi Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, vol. I de Mihai Zamfir (Editura Cartea Românească); plus două jurnale: Zen. Jurnal 2004-2010 de Mircea Cărtărescu (Editura Humanitas) şi Amintiri de Zoe Cămărăşescu (Editura Ponte).’
Si in aceasta saptamana am descoperit un nou blog, multumita unui interviu pe care Dilema Veche l-a luat lui Pierre Assouline, creatorul si moderatorul celui mai popular blog de limbă franceză din lume care este un blog este literar numit „La République des Livres” (adică „Republica Cărţilor”). Rasfoind paginile am dat cu cateva zile in urma de o recenzie a unei carti aparute in Franta care aduna corespondenta timp de aproape doua decenii dintre Paul Celan si Ingeborg Bachmann. poeta, prietena si iubita sa in primii ani dupa ce parasise Romania. ‘Comme tout recueil de lettres, celui-ci comporte son lot de banalités sur la vie comme elle va, rachetées par des vues très éclairantes sur l’art de la traduction ; c’est la loi du genre et nul n’y échappe, fût-il le plus génial des poètes, surtout s’il est amoureux, état qui ne conduit pas nécessairement à des sommets. Cette réunion de lettres est donc d’un intérêt forcément inégal (mais l’exceptionnelle correspondance de Flaubert l’est également, n’en déplaise aux inconditionnels). L’ensemble est animé par une pudeur rehaussée par la tension qui s’en dégage. Comment se dire ce qui est tû et importe plus que tout ? Les paroles de Celan ne sont pas seulement économes : elles sont souvent faites de silences.’
Rontziki de la ‘Evantaiul memoriei’ relateaza despre o prima intalnire cu proza lui Dino Buzzati, prilejuita de lectura volumului ‘O dragoste’: ‘După această primă întâlnire cu Dino Buzzati pot spune cu certitudine că vreau să citesc şi alte cărţi scrise de el. Povestea din O dragoste nu m-a impresionat în mod deosebit, dar stilul lui Buzzati, da. Pătrunde în toate cotloanele fiinţei umane şi nu omite niciun detaliu din acelea care, numai privite din perspectivă strict personală, sunt extrem de importante.’
Tot despre o lectura din Buzzati, romanul ‘Marele Portret’, scrie si Micawber de la ‘Ce am mai citit’: ‘Marele portret nu e, probabil, o mare capodoperă, dar oferă pe spaţii mici măsura artei lui Buzzati. Unora atmosfera de angoasă obţinută prin sugerare mai degrabă decât prin numire directă, caracteristică de altfel autorului, le poate părea datată şi învecinată cu un expresionism care şi-a cam trăit traiul. Iubitorii de SF ar putea obiecta că există tratamente mult mai reuşite ale temei. Mie tocmai caracterul puţin desuet mi s-a părut unul din atuurile cărţii, deşi e vorba de un efect involuntar, de un rezultat al transformărilor pe care le-au suferit înseşi imaginaţia şi aşteptările cititorului în ultima jumătate de secol.’
(Dan)
Pe blogul sau, Vladimir Tismaneanu spune ca “Unul din marile mele regrete este ca n-am cunoscut-o personal pe Mariana Şora, aceasta mare doamna a literelor romanesti, trecuta acum in lumea celor drepti. (…) Mariana si Mihai Şora sunt si vor ramane repere ale constiintei libertatii in cultura romaneasca, spirite pluraliste, ostile ingustimilor si reductionismelor de orice fel.” In continuarea articolului sau, Tismaneanu publica “frumoasele randuri dedicate de profesorul Aurelian Craiuţu de la Universitatea Indiana in memoria distinsei ganditoare care a fost Mariana Şora.”
Pe blogul sau “Istorioare bucurestene” dna. Silviei Colfescu ne atrage atentia ca “Bucureşti a ajuns în sfârşit, cu 40 de ani întârziere, la ora urbanismului prin nimicire.” Si ne explica: “Urbanismul prin nimicire a fost modern in Europa prin anii ’70. Atunci s-au distrus in capitalele europene multe monumente istorice („păduchelniţe” sau „magherniţe”, cum le spun la noi detractorii zestrei istorice a oraşelor) si au fost înlocuite cu blocuri moderne (moderne atunci).” Europa insa si-a revenit din aceste greseli: „Pentru că un oraş european, prin excelenţă un oraş vechi, are nevoie de aceste „documente” construite, care îi conferă identitatea inconfundabilă, îi atestă vechimea, unicitatea. Altfel, am ajunge cu toţii să trăim în copii palide şi neinteresante ale… Dubai-ului. În cel mai bun caz.” Si Romania este in Europa! Trezeste-te Romania!
Peste 20.000 de titluri de carti cu reduceri substantiale la “e-mag”, de la manuale scolare, la literatura universala, literatura romana si audiobooks.
Dan-Liviu Boeriu ne spune raspicat ca: “NU MI-A PLĂCUT Cartea de nisip a lui Borges (…)nu a fost o carte care să mă impresioneze. Cu mici excepţii.” Puteti sa ii cititi si cantariti impresiile la adresa de aici.
Si iata un blog numit “Cititor SF – stiri, opinii, discutii” la care am ajuns in cautarea unor impresii asupra unor autori si titluri din domeniul horror in principal. Si iata recenziile a doua romane apartinand lui Robert R. McCammon – Mine si Speaks the Nightbird.
Va indrum catre blogul lui Alex Stefanescu – Posta Redactiei, un exemplu de profesionalism impletit cu multa rabdare dublata de un fin umor!
(Delia)
Dragos-Chestii livresti isi pune o intrebare interesanta, „Ce spui unui intelectual roman?”, si tot el raspunde la aceasta, condimentand cu exemple din viata Social Media: „pornind de la camil petrescu, ofer aici un modus dicendi, în cazul întâlnirii cu un intelectual român (adică absolvent de facultate, inclusiv pe bani), pe care nu vrei să ţi-l faci duşman:
-în primul rând îţi vei ascunde studiile tale şi experienţa şi vei mărturisi că te consideri doar un diletant, adresându-i-te irefutabil cu Maestre;
-în al doilea rând, vei afla care sunt oamenii pe care nu-i suportă, sau care sunt mai celebri decât el – apoi vei declama cu tărie că tocmai ei nu-ţi plac, toţi sunt nişte rataţi şi nişte fraieri (indiferent dacă tu-i apreciezi sau nu);
-îi vei lăuda întotdeauna Opera, oricât de mediocră şi de necitibilă / necitită ar fi;” si etc.
Murakami nu este intotdeauna laudat in blogosfera de la noi. Iata ca cineva isi asuma curajul de a analiza la rece ultima sa carte (volumul III din 1Q84) si a-si spune parerile. Calauza ne scrie despre aceasta: „Pe total, un roman inegal, ca un gard viu neîngrijit, lăsat să crească aiurea, amestec deconcertant de dragoste și brutal (incest, sex cu copii, crime comise cu sânge rece, secte religioase). Murakami se copiază singur. Decât 1Q84 eu personal v-aș recomanda să citiți împreună alte două cărți ale lui: Cronica păsării arc și Pădurea norvegiană. Parcă tot originalul e mai frumos.”
„Critica literara a murit”, exclama Dragos, citand si doua dintre opiniile unor oameni care au scris pe aceeasi tema, Marius Chivu si Cristina Nemerovschi: „ceea ce ştiu însă este că acum cititorii – cel puţin cei tineri şi dezinhibaţi – au unde găsi, dacă sunt interesaţi, un loc unde îşi pot stabili, prin dialog, şi nu de-a gata, din partea unor „critici” opaci şi sastisiţi, propriile criterii estetice”.
(Jovi)
Contributori: Dan, Delia, Jovi
