Aflu de pe Facebook despre incetarea din viata a lui Oliver Lustig. Poate ca numele lui este putin cunoscut astazi, si asta este nemeritat. Oliver Lustig a fost unul dintre primii care au scris despre Holocaust inca din perioada comunista. Cartile sale si rubrica sa de la ‘Flacara’ din anii 70 au adus pentru prima data publicului larg din Romania informatii despre Holocaust, o pagina din istoria Europei, Ungariei si a Romaniei care era trecuta sub tacere in acea vreme. Fie-i amintirea binecuvantata.
Cătălina Miciu scrie la blogul Carturesti despre cartea de memorii a lui Peggy Gugenheim, colectionara despre care citisem multe si diverse, in contextul relatiilor ei cu marii artisti ai primei jumatati a secolului trecut de la Picasso la Brancusi: ‘Confesiunile unei dependente de artă e-o carte de delectat într-o după-amiază. Din păcate, Peggy Guggenheim nu este o mare povestitoare – îmi imaginez că nici Andre Agassi nu este, dar l-a avut pe J.R. Moehringer să îl ajute cu memoriile. Cartea e o înșiruire de evenimente, abundă de nume cunoscute, dar și de multe nume necunoscute neinițiaților, dar nu reușește să transmită emoție. Citind-o, pare că asiști la un spectacol de teatru în care naratorul spune o poveste despre niște personaje pe care le perindă prin fața noastră. Nu a reușit în nici un moment să mă facă să empatizez cu autoarea, nici măcar când ea ne enumeră cele șapte tragedii din viața ei de colecționară – pierderea unei lucrări de Delauney, faptul că nu a cumpărat un Miró și un Picasso, vânzarea unui Kandinsky, vânzarea laolaltă a unei sculpturi de Henri Laurens și a unei acuarele de Paul Klee, faptul că a pierdut toate lucrările de Klee din prima galerie și că a dăruit 18 lucrări de Pollock.’
Adriana Gionea a citit volumul de povestiri Bărbatul care nu voia să se dea jos din pat al lui David Lodge si scrie despre el la Postmodern: ‘David Lodge are calităţile unui scriitor capabil să ofere acea privire satirică necruţătoare care să curprindă toate straturile societăţii din care face parte, în mai puţin de 30 de pagini, fără a face rabat de la profunzime sau mesaje care să incite la nişte reflecţii incisive în rândul cititorilor. Totodată, poate gestiona tentaţiile care îl atrag pe autorul caustic, atenuând remarcile necruţătoare prin acea prospeţime elegantă a ironiei britanice. Are simţul proporţiei şi al ritmului narativ ce asigură succesul unei poze scurte, deşi te face să ţi-l imaginezi aruncându-se asupra foii de scris cu spontaneitatea nonşalantului care scrie ce şi cum vrea, fără a se sinchisi de canoane, opinii şi reacţii şi fără a şlefui finalul care devine vârful plăcerii oferite de ironie.’
Andreea Tanase de la SemneBune urmareste traseul scriitoricesc al lui Cornel George Popa cu o recenzie la ‘Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar’: ‘Mai țineți minte că v-am povestit despre criza mea de râs în metrou, cauzată de Ura lui Cornel George Popa? Ei bine, între timp mi-am luat mașină, și, prin urmare, probabilitatea ca eu să fac o nouă criză de râs în metrou a scăzut drastic. Sau cel puțin așa credeam. În plus, nu părea nimic de râs în ultimul roman al aceluiași autor, publicat în 2016 la Polirom, și despre care vreau să vă povestesc mai jos: Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar. Ba chiar, vreme de câteva zeci de pagini, m-am întrebat dacă romanul nu este mai degrabă un eseu despre bătrânețe și moarte. Prin urmare, Universul a avut ceva de complotat pentru a mă aduce înapoi în situația de a chicoti printre călătorii din metrou cu o carte de-a lui Cornel Geoge Popa în mână. A început prin a-mi scoate în cale o fătucă începătoare pe niște serpentine periculoase, în munții patriei. Fătuca nu și-a ținut banda, Universul m-a mânat (pe banda mea, ce-i drept!) cu viteza și unghiul potrivit pentru o coliziune care să necesite tractarea mașinii către un service și lăsarea ei acolo pe termen nedeterminat, și iată cum am redevenit pieton și călător cu metroul către birou dimineața, cu Aventurile unui bibliotecar în geantă.’
Sever Gulea scrie la libris despre ‘Parada de Paste’ a lui Richard Yates: ‘O poveste de familie dar și o poveste despre transformările Americii, Parada de Paște a lui Richard Yates se dovedește o nouă incursiune în cotloanele inconfortabile ale psihologiei asociate unor perioade care au promis, in felul lor, specii de fericire iluzorie.’
Bertrand Russell, unul dintre filozofii si activistii politici prolifici si controversati ai secolului trecut continua sa fie publicat in Romania. Despre ‘In cautarea fericirii’ a scris la BookHub Victoria Diaconescu: ‘Deși sună banal și insipid, calea de mijloc este soluția spre o viață mai frumoasă, echilibrul este suportul înțelepciunii lui Bertrand Russell, inclusiv atunci cînd e vorba de fericire. Autojertfirea, altruismul debordant, simțământul susținut al vinovăției și păcatului, modestia excesivă, pe cât de nobile n-ar părea, nu sunt de nici un folos celor din jur, cu atât mai puțin posesorului. Acestea nici măcar nu-și îndeplinesc rolul care li se atribuie în mod eronat – purificarea și moralizarea persoanei, contribuind, în schimb, la acumularea unor frustrări stânjenitoare și erozive, a căror explozie este periculoasă. Ele sunt bune până în clipa când tind să devină exagerate, același lucru fiind valabil și pentru suita de simțăminte și comportamente de la polul opus: invidia, competiția, autoadmirația. Adoptarea unor atitudini mai intelectualizate, filozofice, de genul izolării și contemplării excesive a propriului eu sunt la fel de nechibzuite și bolnăvicioase ca și lipsa totală a deprinderii de a reflecta și analiza. Deci, echilibrul este piedestalul de pe care să privești spre toate întreprinderile la care pornești.’
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Dilema omnivorului”, de Michael Pollan
-”Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989)”, de Bogdan Suditu
-”Coach-ul”, de Patrick Mouratoglou
-”Manșonica”, de Dumitru Gâtlan-Peța
–Ce-am învățat despre literatură de pe Goodreads.com (I): Percepție vs. realitate
