Vladimir Tismaneanu ia pozitie in polemica starnita de atacurile ‘Antenei 3’ contra lui Andrei Plesu: ‘Nu exista doua tabere echivalente moral, intelectual, valoric. Exista o tabara a demnitatii si una a lipsei de rusine, a insolentei agresive, a calcarii in picioare a valorilor. Cel putin asa privesc eu lucrurile. Cititi lista semnatarilor Apelului si veti vedea ca sunt persoane cu puncte de vedere diferite, uneori chiar opuse, in ceea ce priveste bilantulul presedintiei Basescu si nu numai asupra acestei teme. Exista insa un numar de valori ireductibile care i-au motivat pe toti sa semneze. Semnand, toti spun ca agresiunea contra lui Andrei Plesu este si una impotriva lor. Nu e o vorba fara noima. Daca nu credeau acest lucru, nu semnau. Andrei Plesu insusi a avut adeseori puncte de vedere critice in privinta lui Traian Basescu. La fel, a scris critic si despre Emil Constantinescu, ca sa nu mai vorbesc de Ion Iliescu, Victor Ponta si Crin Antonescu. A spus lucruri care nu au facut placere clasei politice. Andrei Plesu este un moralist, iar moralistii stingheresc, deranjeaza, adeseori irita. Se cunoaste refrenul: “Cine mai e si asta sa ne dea noua lectii?” In lipsa argumentelor, se recurge la ocara, la injurie, la cuvinte gen “suflete de slugi”…’
Interesanta reactia lui Laszlo Alexandru legata de acelasi eveniment si de reactiile pe care le-a starnit si folosirea in context a verbului ‘a linşa’: ‘Tot azi am remarcat în revista Dilema Veche un text sarcastic al celui care tocmai a fost linşat. Andrei Pleşu se plînge, cu zeflemeaua lui cunoscută, că toată lumea îl asaltează cu solicitările, îi confiscă timpul de scris şi de citit, îl trage cu anasîna spre diverse cauze patetice. Deh, ce să mai zic? Îi doresc s-o ţină tot aşa. // Rămîne doar ciudăţenia că o revistă civică agită şi aţîţă mulţimea, pentru a o determina să vină în piaţă spre a veghea la onoarea nereperată a gazetarului linşat. Trăim vremuri bizare, cînd cuvintele şi-au pierdut sensul de odinioară, iar militantismul rescrie dicţionarele.’
Stelian Tanase rememoreaza povestea ‘Printesei X’ a lui Brancusi: ‘Iată un falus! a zis Matisse, folosind un cuvînt mult mai frust. Suntem în 1920 la Salonul independenţilor, la trecerea în revista a lucrarile expuse, cînd Matisse, comisarul şef al expozitiei, a exclamat ce am notat mai sus. Afirmaţia sa a provocat un imens scandal. Unii zic că nu Matisse, ci Picasso ar fi spus aşa. Nu prea cred. Era vorba de o sculptură de Brancuşi, intitulată “Prinţesa X”. Opera a fost scoasă din expoziţie, s-a spus întîi că numai pentru vernisaj, ca să nu supere nişte priviri simandicoase şi bigote. Apoi “Printesa X”, cf. unui ordin al prefectului de Paris, a fost înlăturată definitiv din expoziţie.’
Am retinut din marturisirile Laviniei Braniste publicate la BookMag: ‘Nu am disciplina autorilor profesionişti, nu mă aşez la masă la o anumită oră şi nu mă mutilez impunându-mi să nu mă mişc de acolo până când n-am scris x sute de cuvinte. Mai notez pe bileţele câte un cuvânt sau două sau zece, ca să nu zboare, dar după aceea zboară bileţelul.’
Silvia Dumitrache publica la bookaholic.ro un interviu cu scriitoarea catalana Care Santos: ‘SD: Vă raporaţi la Încăperi ferecate ca la romanul dvs. cel mai ambiţios – care au fost provocările cele mai mari în construirea unei acţiuni care se întinde de la sfârşitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XXI-lea, analizând patru generaţii extrem de diferite, cu personaje excentrice şi misterioase? CS: A fost romanul cel mai ambiţios când l-am scris şi, chiar şi acum, continuă să fie romanul care s-a schimbat total. Nu vorbesc despre ce s-a întâmplat când a fost citit de alţii, ci de ce mi s-a întâmplat mie, scriindu-l: simţeam că mă copleşise, că mizasem totul pe el şi că dădusem ce era mai bun din mine. Cam cum simte un atlet când, dintr-odată, bate un record. Lucrul cel mai dificil – aşa cum se întâmplă mereu când scrii ficţiune – a fost să găsesc vocea care trebuia să spună povestea. Am aruncat o versiune aproape gata pentru că nu-mi plăcea naratorul. Şi dacă nu ar fi fost alţi oameni din jurul meu care să insiste, nici nu aş mai fi făcut altă încercare. Noroc cu ei, că m-au motivat să continuu. Le datorez mult.’
Introducerea de pe pagina de intrare ‘Confluente lirice’ incepe asa: ‘Reţeaua Confluențe lirice este un site care promovează literatura şi scriitorii indiferent de recunoaşterea lor publicǎ. Acest site încurajează relaţionarea şi socializarea membrilor săi în cultul prieteniei şi al comunicării, în limitele unui comportament civilizat.‘ Iata un fragment din poemul ‘Salamanca’ semnat de Adrian Grauenfels:
îmi aduci aminte de universitatea din Salamanca
mai veche decât cea mai veche dantelă
pereţi surpaţi, locuiţi de vietăţi ca umbrele
şi freamătul oraşului plutea peste trupuri
(Dan)
Adriana Gionea scrie pe Bookmag.eu despre cartea de proze scurte a lui Augustin Cupșa, despre care am scris si eu pe Filme-carti.ro: ”Cele unsprezece povestiri din Marile bucurii şi marile tristeţi pornesc de la un fapt divers, banal, de cele mai multe ori trecut cu vederea. Augustin Cupşa este genul de scriitor ce nu are nevoie de spectaculosul din exterior. Interiorul fiinţei umane, încrengătura unui gând revenit obsesiv, tăcerea însingurării sau o simplă întâlnire dintre o poştăriţă şi o bătrână prea curioasă îi sunt arhisuficiente pentru a te convinge să nu laşi cartea din mână, chiar dacă eşti genul de cititor impresionat mai mult de naraţiuni abundente şi de răsturnări neaşteptate.”
Despre cartea “Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara“, urmata de marturia lui Cornel Dragoi scrie Raluca-Gabriela Costea pe blogul Bookcritics: ”“Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara“, urmata de marturia lui Cornel Dragoi, este cartea ce invie amintirile dureroase a doi oameni simpli, care au dus o lupta cruciala impotriva comunismului. Irina Nicolau si Theodor Nitu, etnologi la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, au reusit sa surprinda esenta relatarilor culese in filele cartii aparute in cadrul editurii Humanitas. Aflata la a treia editie, cartea apare pe rafturile librariilor in anul 2012 in colectia “Memorii Jurnale”.”
Dragos de la Chestii Livresti a fost la o lectura publica Mircea Cartarescu si ne impartaseste impresiile sale: ”prima povestire mi-a plăcut însă mai mult. poate pentru că nu era propriu-zis literatură, ci mai degrabă despre „sensul“ acesteia. cu alte cuvinte, dacă prin literatură nu te cauți pe tine însuți, nu-ți cauți acea „a patra persoană care este eul“, dacă nu-ți cauți răspunsul adevărat, literatura nu e de nici un folos. prilej pentru cărtărescu să-i prefere nu pe marii scriitori care umplu podiumurile și istoriile literare, ci pe scriitorii necunoscuți care și-au scris cu sânge, pe întreaga piele – exterioară sau interioară – cărțile, căutându-se pe ei înșiși și secretele lumii dimprejur. ”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Escapada”, de Lavinia Braniște
-”Îndrăgostit de Tarkovski”, de Mihai Vacariu
–”Mirajul fericirii”, de Walker Percy
–”12 ani de sclavie”, de Solomon Northup
