„Cele opt vieţi ale unui trickster de-o vârstă cu veacul”, de Mirinae Lee
Editura Trei, Colecţia Fiction Connection, Bucureşti, 2024
Traducere din limba engleză şi note de Mihaela Doagă
De-a lungul timpului, s-au scris şi s-au spus multe pentru a defini şi a elucida, pe cât posibil, eternul mister al doamnelor de pretutindeni. Dintre cei mai înţelepţi, unii au considerat că femeia este o întruchipare a înţelepciunii vieţii, în vreme ce alţii s-au raportat la ea ca la o posesoare a unei forţe nevăzute şi a unei voci pline de pasiune, care te face să devii prizonier al unui melos menit să te rătăcească prin labirintul deşertăciunilor.
Mai târziu, această categorisire a căpătat o şi mai mare însemnătate, în deplină armonie cu schimbările de natură socio-culturală, fapt adesea consemnat în diverse apariţii literare, încărcate cu detalii menite să ne deschidă ochii, îndemnându-ne să recunoaştem în femeile prezente în viaţa noastră nişte spirite deopotrivă sensibile şi înzestrate cu un deosebit curaj. Prin intermediul lor, se nasc poveşti deopotrivă tragice, provocatoare şi rafinate, în care femeia joacă de cele mai multe ori rolul principal, ca mesager al dragostei sau ca luptătoare îndârjită cu toate durerile, dezamăgirile, minciunile şi trădările care îi umbresc călătoria prin viaţă.
Şi aşa se face că, din anul 1938 şi până spre zilele noastre, spiritul unei anume doamne Mook bântuie prin lume, purtându-ne pe un tărâm aflat la graniţele dintre Japonia, Coreea de Nord şi Coreea de Sud, dar mai ales la cea care leagă faptele dăltuite în curgerea timpuri şi plăsmuirile minţii. Poveştile ei se scriu, fără îndoială, la fel ca multe altele pe care, la vremea rânduită, cei ce ne-au fost fost înaintaşi, le-au sădit în lumea lor pentru totdeauna. Căci în vreme ce jocurile haotice ale destinului se preschimbă într-un puzzle halucinant şi dezordonat, sub ochii noştri reprind viaţă scene dintr-o amplă frescă ale cărei crâmpeie ne înfăţişează o corolă de refrene ale aceluiaşi cânt răscolitor şi dureros al spiritului. Rând pe rând, femeia îmbracă veşmintele deopotrivă luminoase, cernite, extravagante şi ameninţătoare ale unui Trickster care, de dincolo de timp, reintră în arenă. Şi fiecare pas pare să fie impregnat de ecourile penetrante ale copilăriei, când liniştea şi veselia se lăsau punctate de nenumăratele lovituri sumbre şi aducătoare de moarte. Iar din acel moment, spiritul inocent tinde a se confunda cu statutul de criminal, iar mai apoi cu cel de sclav şi de spion, aflat într-o permanentă goană după viaţă, chiar dacă acest cuvânt pare să fie cu totul ieşit din contextul unei lumi guvernate de frici paroxistice şi de alegeri greu de cuprins cu mintea.
La început, fantomele evadate dintr-un trecut înţesat de traume dureroase preschimbă fiecare fărâmă de prezent într-o văl întunecat, din umbra căruia viaţa se vede, dar mai ales se simte, ca o inevitabilă scufundare în neant într-o lume blazată de moarte, un tărâm în care binele părea să se fi pierdut printre alte semne mai mult sau mai lizibile, încrustate cu un oarecare creion de ceară. Aici guvernează Marele Comandant, din faţa căruia nu ai scăpare, ci trebuie doar să alegi dacă vrei să fii luptător sau fugar, ştiind însă că adevărata libertate nu este decât un vis spulberat, iar sinuciderea nu diferă cu nimic de un alt act de punere în slujba taberei rivale.
Dar mai apoi, atunci când preţul iubirii se dovedeşte mult mai valoros decât goana haotică şi periculoasă printre identităţi, ţara în care domneşte paranoia devine, ca prin minune, un sălaş al cuvintelor purtătoare de speranţă. Iar din împletirea lor se nasc, de dincolo de timpuri, toate acele poveşti care, întreţesute cu vibraţiile unuia dintre acele ceasuri ridicate la rangul de prieten devotat, dar şi cu vocile pătrunse pe scena destinului devin, la vremea rânduită, preţioase lecţii de smerenie, chiar şi acolo unde ceea ce avea conotaţii religioase ştirbea din autoritatea Conducătorului Suprem şi, în consecinţă, trebuia redus la tăcere:
Rapid, credinţa mea literală în Dumnezeu s-a destrămat. Însă credinţa mea în Biserică, în comunitate, a dăinuit (…). Pasiunea mea pentru Biblie a dăinuit, de asemenea (…). Şi, deşi îmi pierdusem credinţa în sinea mea, încă îmi plăcea să mă rog, o deprindere care mă alina când alte metode dădeau greş (p.201).
Căci dacă a fi spion devine, poate, echivalentul statului de magician care jonglează, fără teamă, cu viclenia şi secretele dar şi al celui de călător neobosit prin diverse ţări considerate interzise, a fi mesager al dragostei nu este poate cu nimic mai prejos decât a descifra un limbaj necunsocut. Şi chiar şi acolo unde drogurile şi plonjarea printre himere au devenit, poate, antitoduri mult mai la îndemnână pentru a contracara efectele letale ale unei realităţi atroce, scrisul pune în ordine gândurile tulburate, adevărurile destăinuite vindecă, iar ceea ce a rămas în urmă, evadând din umbra morţii, rămâne încrustat în zgmotele timpului pentru totdeauna, la fel ca oricare altă hrănitoare lumină:
Când sfârşitul e la orizont, oamenii simt nevoia să lase o urmă, cât de mică, în lume. Iar scrierea propriului necrolog le confrimă că viaţa lor a contat – pentru ei, precum şi pentru cei de dragul cărora şi-au sacrificat de bunăvoie visurile. În mintea unui tânăr, un necrolog este un lucru trist şi solemn, dar bătrânii înţeleg că e, printre altele, un privilegiu. (…) Fiecare moarte şi fiecare viaţă, chiar şi cele mai obscure şi mai deranjante, au poveşti importante de spus (pp.10-11).
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://womensprize.com/, https://ro.linkedin.com/company/trei-publishing-house-editura-trei?trk=public_post_feed-actor-name.)
