„Și se făcu întuneric”, de Ciprian Măceșaru
Editura Next Page, București, 2018
Povestirile adunate în volumul „Și se făcu întuneric” vorbesc cu rafinament și spirit ludic despre impasuri de tot felul pe care personajele se străduiesc să le depășească. În efortul lor de găsire a unor soluții, dar și de (re)descoperire a propriei identități, oamenii ce populeaza această carte trec prin întâmplări care le pun la grea încercare forța și principiile după care se ghidează.
Întunericul din titlul cărții stă mereu la pândă, nedând răgaz personajelor să se bucure cu adevărat de viață. Sentimentul unei bezne care inundă gradual totul și care îi transformă pe oamenii obișuiți în perdanți este omniprezent. Spaime, trădări și apăsări sufletești concură la întunecarea orizontului la nivelul individului, dar și al societății. Realitatea pare să o ia razna, strivind fără milă aspirațiile personajelor create de Ciprian Măceșaru…
Proza care dă titlul cărții tratează într-o manieră extrem de originală subiectul protestelor din Piața Victoriei. Teama de dictatură se amestecă cu teama de singurătate, în timp ce luciditatea se bate pe viață și pe moarte cu disperarea. Este abordată în acest context și tema lipsei de acoperire a cuvintelor aruncate cu prea multă ușurință în spațiul public. Necesitatea de a te impune utilizând vorbele drept arme pune în umbra nevoia esențială de a înțelege ce se întâmplă, de a pătrunde în adâncul lucrurilor.
„Vorbele! Cum vin ele şi se duc, cum ne storc inima, cum aleargă ca nişte spiriduşi sau tropăie ca nişte elefanţi prin minţile noastre, multe, multe vorbe, curg mereu, bune, stricate, murdare, translucide, grase, slabe, tăioase, fărâmicioase, obscure, plângăcioase, curg la nesfârşit şi ne îmbată […]. Dăm din gură, clefăim, clămpănim. Aruncăm uneori în ceaun numele unor flecari notorii şi amestecăm, amestecăm, vorbele lor au greutate, vorbele lor au savoare, facem ghiveciul gustos. Dar omul trebuie să asculte mai mult, trebuie să se îmblânzească, să înveţe reţinerea extatică, să-şi pună urechea pe celălalt şi să tacă, să coboare în luminişul fiinţei. Avem nevoie de o societate a ascezei contemplative. Fiinţa, şi nu omul, trebuie să stea în centru. Umanismul care nu ţine cont de acest lucru va sfârşi întotdeauna în totalitarism, căci omul este fundamental ticălos şi nu adevărul îl interesează, ci impunerea binelui propriu.”
Dacă o altă carte a lui Ciprian Măceșaru se intitulează inspirat ”Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, volumul de povestiri apărut în 2018 zugrăvește într-un mod subtil un întuneric aflat mai mereu cu (cel puțin) un pas înaintea personajelor. Lupta cu acest întuneric nu este nici coerentă, nici ușoară, dar oferă cititorului prilejul atât de binevenit de a reflecta asupra logicii sau sensului lucrurilor ce ni se întâmplă în viața de zi cu zi.
Un personaj din povestirea “Și, deodată, cineva bate la ușă” de Etgar Keret îi spune scriitorului: “Nu descărca peste noi realitatea aşa, ca pe-un camion cu gunoi. Pune-ţi imaginaţia la treabă, frate, inventează […]”. Ciprian Măceșaru, precum Keret, refuză însă categoric să ignore realitatea imediată, punând-o în pagină cu tot cu latura sa întunecată…
Puteți comanda cartea de pe blogul editurii Next Page.
