“Marina, Marina, Marina. Marina Krilovici”, de Alice Năstase Buciuta
Editura Cărțile Tango, 2017
În urmă cu ceva timp scriam despre rendez-vous-ul magic pe care am avut-o cu Marina Krilovici, în cadrul întâlnirilor „Opera FANtastica”, realizate de Luminiţa Arvunescu. Vorbeam despre sentimente puternice şi complexe pe care mi le-a trezit descoperirea profundă a personalităţii copleşitoare care este Marina Krilovici, una din cele mai importante artiste lirice ale lumii. Astăzi îmi continui pledoaria pentru acest Om şi Artist care mi-a schimbat complet modul de a privi arta şi viaţa. Însă de această dată nu voi mai vorbi despre o întânire, ci despre o adevărată călătorie pe care am întreprins-o cu emoţie şi bucurie, în acelaşi timp, condus fiind de vorbele meşteşugite şi pline de căldură ale jurnalistului şi scriitorului-biograf care este Alice Năstase Buciuta.
Volumul apărut în cadrul colecţiei Tango – Marea Dragoste nu este o biografie convenţională. Şi asta pentru că nici protagonista ei nu este convenţională, sub nicio formă şi niciun aspect. Marina Krilovici s-a dovedit a avea încă din tinereţe un temperament vulcanic, a fi o personalitate care i-a marcat pozitiv pe toţi cei de care a fost înconjurată, un spirit care s-a revoltat în continuu împotriva nedreptăţilor societăţii şi a unor oameni meschini şi pur răi. Şi bine a făcut, căci astfel a reuşit să se impună atât din punct de vedere artistic, cât şi personal. Marina (pentru că astfel îi place să fie numită, simplu, scurt şi la obiect) este o persoană cât se poate de frustă, pragmatică, realistă şi nicidecum cu capul în nori, aşa cum umblă vorba că ar fi marii artişti. Totodată, ştie când şi cât să fie de modestă, cunoscându-şi, totodată, toate atuurile, calităţile şi adevărata valoare. De aici reiese că niciodată nu s-a lăsat călcată în picioare de nimeni, nici măcar de nişte aşa-numiţi pedagogi care au încercat să o distrugă, instigaţi fiind de propria lor neputinţă şi invidie. Cu alte cuvinte, Marina este un om care a înfruntat multe vitregii şi a ieşit din toate bătăliile morale cu capul sus, mândra de ea însăşi, de familia ei şi de tot ceea ce a realizat.
Un alt aspect pe care volumul „Marina, Marina, Marina” îl dezvăluie este acela al firii sale iubitoare. Pentru că da! Marina a iubit, iubeşte şi va iubi aşa cum puţini o fac. Şi-a iubit şi încă îşi iubeşte părinţii cu o dragoste unică (aşa cum ea însăşi afirmă, a existat perioada când îşi iubea genitorii mai mult decât proprii copii), şi din această dragoste a izvorât o o grijă sfântă pe care le-a purtat-o până în ultimele lor clipe. Şi-a iubit şi îşi iubeşte soţul, pe regretatul mare bariton Kostas Paskalis (un uriaş artist al marilor scene lirice internaţionale), în ciuda neînţelegerilor inevitabile din orice căsnicie, în ciuda divorţului care, deşi poate că i-a îndepărtat o perioadă, nu le-a rupt legătura profund afectivă ce se crease între ei şi care i-a readus împreună mai strâns decât niciodată în ultimii ani de viaţă ai artistului. Marina şi-a iubit şi îşi iubeşte copiii cu o dragoste furibundă aproape, pe care însă nu a lăsat-o să-i întunece judecata şi să-i ţină legaţi de ea, fără posibilitatea de a se dezvolta singuri. Dimpotrivă. Le-a dat încă de mici o libertate bine gândită şi proporţionată, pe care puţini părinţi ştiu s-o ofere, iar Alexandra şi Konstantin au ştiut exact ce să facă cu această independenţă bine-meritată. Mai mult, oferindu-le iubirea, deschiderea, înţelegerea şi libertatea, Marina şi-a adus copiii şi mai aproape de sufletul ei şi a creat o punte de nedărâmat ce va dura pentru tot restul vieţii lor. În aceeaşi măsură, Marina îşi iubeşte şi nepoatele care se pare că au primit acelaşi har artistic ca şi bunicii lor celebri şi pe care îl exploatează încă de la o vârstă fragedă.
Toate aceste lucruri şi încă multe altele le-am aflat parcurgând pe nerăsuflate, în câteva ore, cartea coordonată de Alice Năstase Buciuta. Aşa cum aminteam şi la început, tonul biografiei este impregnat de căldura, blândeţea şi eleganţa vocii acestui autor şi jurnalist de excepţie, care a ştiut cât şi ce să vorbească cu Marina Krilovici şi cu alţi prieteni apropiaţi ai domniei sale, pentru a afla exact detaliile interesante, frumoase ale vieţii acesteia şi pentru a crea cu măiestrie un portret fidel din cuvinte ale marii artiste. Şi se pare că atât Marina Krilovici, cât şi Alice Năstase Buicuta sunt plămădite din acelaşi aluat al iubirii şi al înţelegerii reciproce, căci volumul a ieşit impecabil şi a devenit, cel puţin pentru mine, o sursă inepuizabilă de inspiraţie artistică şi personală, la care apelez de fiecare dată când am nevoie de puterea de a învinge răul şi de a merge mai departe cu capul sus. Astfel, „Marina, Marina, Marina” s-a alăturat deja celor câteva (foarte puţine, de altfel) titluri pe care le consider cărţile mele de căpătâi, care m-au format şi mă formează în continuu.
Poate vă întrebaţi ce legătură are titlul cu tot ceea ce am scris. Ei bine, dacă vă va cădea în mâini cartea Alicei Năstase Buciuta despre Marina Krilovici, probabil că veţi înţelege. Căci parcurgând-o veţi avea senzaţia unui tren în care v-aţi urcat care devine când lenta, melancolica şi nostalgica Mocăniţă, permiţându-vă să priviţi ca pe gaura cheii în intimitatea unui mare Om şi Artist, când un rapid care duduie pe şinele vieţii şi care intră şi iese cu forţă din anumite gări prin care a fost menit doar să treacă, să schimbe ceva şi să plece mai departe. Este, aşadar, vorba despre o carte fermecată care se transformă într-o călătorie magică în care conductor este autorul Alice Năstase Buciuta, iar peisjaul mirific şi care vă va schimba perspectiva, este Marina Krilovici (care, în final, prin propria-i istorisire şi viziune a propriei vieţi, devine pentru scurt timp un ghid spiritual cum rar întâlneşti). Nu pot decât să închei spunând: „Toată lumea este poftită în vagoane! Pregătiţi-vă pentru călătoria literară a vieţii voastre!”
