”Mămica la două albăstrele”, de Doina Ruști
Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, București, 2013
Felul in care este scrisa ‘Mamica la doua albastrele‘ are multe elemente din romanele ‘de tensiune’. Aproape ca as putea spune ca aceasta carte a Doinei Rusti aparuta in colectia „Ego.Proza” a editurii Polirom, 2013, si-ar putea gasi locul si in rafturile dedicate genurilor ‘horror’. Elementele determinante ale persoanelor si date cheie despre trecutul lor ne sunt descoperite treptat, modul in care sunt transmise cititorilor face ca atitudinea acestora fata de personaje sa se schimbe pe masura ce avanseaza in lectura, si este comisa la un moment dat o crima a carei autor este dezvaluit doar in ultima pagina a cartii. ‘Horror’-ul acestei carti este constituit insa dintr-o materie putin diferita de cea obisnuita a romanelor genului. El este mediul social corupt si vulgarizat al societatii romanesti din deceniile dinainte si de dupa 1989, degradarea relatiilor umane, pierderea valorilor si lipsa oricarei perspective reale de mai bine in viitor. Este somnul decentei care naste monstri.
Primele 10-15 din cele 80 de capitole scurte de 2-3 pagini care compun cartea introduc personajele principale, produse tipice ale clasei mijlocii bucurestene. None Bulgaru este operator de televiziune si traieste o viata tipic plafonata, cu ceva deasupra liniei de plutire, ca multi altii. Este casatorit cu Flori, asistenta medicala intr-un mare spital bucurestean, locuieste impreuna cu mama sa Geta, care aflam ca i-a crescut pe None si pe Iuliana (sora plecata de multi ani la munca in Spania si stabilita acolo fara sanse de intoarcere) ca mama singura dupa ce familia fusese abandonata de tata pe la inceputul anilor 80. Perechea are o fetita in pragul intrarii la scoala primara, despre care vom afla mai tarziu ca este adoptata si care pare a fi tipul copilului alintat din cauza neglijentei parintilor prea ocupati cu ei insisi si a limitarii acestora. O domnisoara Goe cu telefon mobil, laptop si cont fictiv pe Facebook. Chiar si legatura extraconjugala cu cantareata Li Zeta, pe care None o cunoaste in timpul filmarii unui interviu, este coplesita de aceeasi mediocritate, este mai mult o incercare de evadare din propria plictiseala si limitare, esuata si in comunicare, si sentimental, si sexual.
Doina Rusti a dorit sa-si implanteze romanul in stricta actualitate si, pentru a realiza acest efect, a inserat la fiecare cateva capitole ale naratiunii cate un episod care il descrie pe premierul Victor Ponta conversand internetic cu o sustinatoare anonima, care semneaza ‘mamica la doua albastrele‘, pe fundalul evenimentelor politice romanesti din a doua jumatate a anului 2012. Pentru mine, aceasta gaselnita scriitoriceasca a functionat destul de bine, ea largind contextul actiunii si dand celor ce se intampla in carte si o tenta politica, dar pariul s-ar putea sa devina riscant pe termen lung, caci in cativa ani probabil ca putina lume isi va mai aminti despre evenimentele anului 2012 si desigur nu cu aceeasi acuitate.
Dezvoltarea actiunii si a personajelor rezerva destul de multe surprize cititorilor. Niciunul dintre eroi nu este exact ceea ce pare la inceputul cartii si nici trecutul care se dezvaluie treptat nu numai cititorilor, ci si personajului principal, nu este cel care parea sa fie la prima relatare. Daca ar fi sa generalizam putin, ‘Mamica la doua albastrele’ poate fi citita si ca povestea imploziei unei celule familiale care era construita pe aparente si lipsita de liantul emotional care sa o poata sa faca fata presiunilor unei lumi, care din multe puncte de vedere a luat-o razna. Daca actiunea primei parti a cartii se desfasoara in mare parte in spatiul unui apartament de bloc bucurestean dintre cele mai banale, sfarsitul cartii nu ii va mai gasi pe niciunul dintre eroi in acelasi loc. Niciunul dintre eroii care supravietuiesc, vreau sa zic …
Comunicarea internetica pare sa fi luat in mare masura locul comunicarii umane in lumea in care traiesc personajele cartii Doinei Rusti. Acestea isi petrec o mare parte a timpului butonand telefoane inteligente si laptopuri, iar sentimentele se exprima nu atat prin dialog, cat prin SMS-uri sau postari pe Facebook si pe blogurile personale. Acest gen de comunicare este insotit de toate pericolele specifice mediei, de la mascaradele sau indrazneala extrema ascunse in spatele anonimitatii, trecand prin intelegerea gresita a mesajelor datorita distorsionarii cauzate de mesageria de text lipsita de limbajul insotitor al semnelor si gesturilor din comunicarea directa, si pana la accesul (interzis prin lege, dar cine controleaza …) al copiilor la continut indecent. Toate personajele sufera de pe urma acestei mis-comunicari internetice, de la prescolara Carina pana la primul-ministru. Este una dintre primele carti din literatura romana in care pericolele cauzate de comunicarea pe net sunt puse in evidenta in mod aproape explicit, si in mod sigur vor urma si altele.
Daca este un personaj putin neglijat in cartea Doinei Rusti, el este cel al fetitei adoptate de cuplul None-Flori. Cred ca prima intrebare pe care i-as pune-o autoarei daca as avea sansa sa o intalnesc sau sa-i pun intrebari pentru un interviu ar fi ‘Ce credeti ca se va intampla cu Carina dupa sfarsitul acestei carti?’. Aproape ca intr-un film al lui Polanski, fetita inocenta se dovedeste a fi aproape un monstru, dar cine este de vina pentru asta? Acesta ar putea fi subiectul unei viitoare carti a excelentei prozatoare.
1 comment