”Lovituri de geniu. Federer, Nadal și cel mai mare meci din istoria tenisului”, de L. Jon Wertheim
Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2016
Traducere din engleză de Florin Tudose
”Federer versus Nadal înseamnă dreptaci contra stângaci. Tehnică clasică versus tehnică ultramodernă. Agerime de felină versus forța taurului. Reținerea și meticulozitatea discretă a jucătorului originar din Europa Centrală versus pasiunea și bravada ibericului. Forța demnă versus brutalitatea decisivă, nemiloasă. Zeus versus Hercule. Genialiatate neobosită versus voință de oțel. Rafinament versus asperitate. Metrosexualitate versus hipermasculinitate hipermusculară. Un cetățean poliglot al planetei versus băiatul arogant de provincie. Omul care călătorește cu avionul personal versus pasagerul de la clasa a doua. Cel care conduce un Mercedes versus cel care conduce un Kia.” (pag. 12)
Parcă niciodată pasionații de tenis nu au fost atât de împărțiți decât în 10-15 ani, în cele două tabere ce compun această rivalitate, Nadal vs. Federer. E drept, a apărut acum Djokovic, Murray devine din ce în ce mai periculos, iar cei doi titani despre care vorbeam la început par din ce în ce mai obosiți, vor intra în curând în categoria old-boys. Cu toate acestea, Nadal contra lui Federer a devenit înfruntarea clasică, pentru că au dominat atâția ani tenisul mondial, pentru că sunt atât de diferiți, pentru că și-au construit faima nu numai prin tenis, ci și prin expunerea lor în media, prin atragerea unei largi categorii de fani (spre deosebire de Djokovic, de exemplu, care încă suferă la acest capitol).
Meciul din finala de Wimbledon din 2008 este unul dintre acele meciuri memorabile ale tenisului: unii îl consideră cel mai bun meci de tenis al tuturor timpurilor, alții nu, dar acest meci nu lipsește din niciun top rezonabil. Unul dintre motive este acela că, la ora meciului, care a durat 4 ore și 48 de minute, cei doi jucători erau în cel mai bun moment al carierei, se aflau pe locul 1 și 2 în topul ATP (Federer primul, Nadal trecând pe primul loc după acest meci), jucau perfect și erau rivali de mai mulți ani. În plus, Nadal era considerat specialist al zgurei și dorea să facă uitată această categorisire, în vreme ce Federer era ”zeul ierbii” și câștigase cinci titluri consecutive la Wimbeldon:
”Apoi a apărut binomul Federer-Nadal, care, cel puțin aparent, are toate ingredientele unei rivalități interesante:
-reprezintă țări, culturi și sisteme de valori diferite;
-se întâlnesc frecvent în teren;
-când se confruntă, își exprimă adevăratul sine;
-jocul lor este profund diferit; doi oameni cu instrumente diferite încercând să atingă același obiectiv;
-sunt amândoi în plină carieră;
-sunt cei mai buni în sportul lor. Cei doi compun o oligarhie care a ajuns să descompună restul contingentului. Nadal este pe locul doi, deși, atipic, a câștigat majoritatea confruntărilor cu Federer, creând o situație ciudată în care numărul doi îl bate pe numărul unu: jucătorul considerat GOAT nu-l poate învinge pe următorul clasat.” (pag. 157)
L. Jon Wertheim, ziarist la Sports Illustrated, scrie aici o carte atipică, până și pentru domeniul cărților despre tenis, încercând (și reușind) să ne ofere o descriere detaliată a acestui meci istoric, amânat din cauza ploii, întrerupt apoi de două ori din aceleași motive, care a ținut, așa cum spuneam, mai mult de 4 ore și jumătate; o confruntare între doi titani, în care Nadal a condus cu 2-0, apoi Federer a câștigat două seturi la tiebreak, iar decisivul nu se termina tot la tiebreak, ci la două ghemuri distanță. A fost o cumplită încleștare fizică și psihică, iar principalul merit lui Wertheim a fost acela că nu plictisește deloc: un meci atât de discutat, al cărui rezultat final îl cunoaștem de atâția ani, nu prea mai este vizionat. Oare câți dintre pasionații de tenis se uită la reluări, de vreme ce abia avem timp să ne uităm la partidele în direct? Ei bine, în privința cărții, parcă este altceva. Autorul a reușit să ne prezinte alert și momentele fierbinți ale meciului (nimic nu este uitat), în timp ce a încercat să descrie felul în care fiecare jucător și-a construit cariera, felul în care joacă, se antrenează și a evoluat de-a lungul timpului.
Desigur, ”Lovituri de geniu. Federer, Nadal și cel mai mare meci din istoria tenisului” este o carte specială pentru pasionații de tenis, fie că au fost fanii unuia sau altuia dintre jucători. Fanii lui Nadal o vor găsi excepțională, deși câteodată autorul pare a-l favoriza pe Federer. Fanii elvețianului, printre care mă număr și eu, consideră că meciul de față a fost unul dintre cele mai cumplite văzute vreodată (la mine, la concurență mare cu meciul Simonei Halep cu Sharapova, din finala Roland Garros). Dacă meciul m-a enervat la timpul lui, cartea a fost un bun prilej de rememorare, de aducere aminte a unor vremuri când Federer era încă pe val și meciurile dintre cei doi produceau scântei (deși, să recunoaștem, aproape mereu elvețianul a avut de furcă cu Nadal, iar cel din urmă știa deja rețeta de a-l învinge mai mereu pe Roger). Fani tenis, nu ratați!
