”1793. În umbra morții”, de Niklas Natt och Dag
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2018
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
1793, Suedia. Un cadavru mutilat este pescuit de un ”străjer” din apele mirositoare ale unuia din râurile ce străbat capitala Stockholm. Chiar dacă suntem în 1793 și vremurile, chiar în Suedia, nu sunt așa de strălucitoare, găsirea unui cadavru căruia i-au fost tăiate mâinile și picioarele, limba, i-au fost scoși ochii este complet neobișnuită și, în ciuda conflictelor politice și a amenințării aduse de Revoluția franceză, autoritățile trebuie să investigheze cazul:
”Crima de care ne ocupăm e foarte neobișnuită. Nu-i lucrarea unui făptuitor de rând. De câte lucruri este nevoie ca să ții un om închis destul timp ca să-i tai membrele și să nu te știe nimeni? Gândește-te și cât de mare e voința pe care o implică asta. hotărârea. Cine știe ce se va târî afară dacă răsturnăm bolovanul ăsta? Cu fiecare bănuț pe care-l câștigi crește primejdia să te pomenești cu un dușman cumplit, poate chiar din amândouă părțile cazului. Pomenesc asta deoarece primejdia pentru tine e mai mare decât pentru mine.” (pag. 67)
Autorul danez Niklas Natt och Dag, în această carte de debut, își construiește acțiunea de reconstituire a acestei crime cumplite pe mai multe paliere, care se unesc aproape invizibil spre finalul volumului. În primul rând, avem o acțiune pur polițienească, în care doi slujbași ai legii, doi oameni complet diferiți, caută să descopere indicii privind acest cadavru fără nume și cu un chip necunoscut. Primul dintre ei este chiar străjerul care l-a descoperit, Mickel Cardell, un pseudo-om al legii, de vreme ce și-a păstrat doar uniforma și este angajat vremelnic la diferite crâșme, pentru a stăpâni, cu brațul său de lemn, mușterii care fac scandal.
Sărac, alcoolic, face o echipă neobișnuită și ciudată cu taciturnul Cecil Winge, un fel de intermediar al Poliției, un om al legii prea evoluat pentru timpurile sale (mereu caută adevărul și discută ore întregi cu infractorii, pentru a le descoperi motivațiile), pus să facă treburile ”murdare” (în sensul de dificile) ale autorităților. La fel este și descoperirea torționarului și criminalului din acest caz, propuse spre rezolvare lui Cecil, pentru că este foarte inteligent și care nu are, pe deasupra, ce pierde, de vreme ce este foarte suferind de ftizie, aproape de moarte.
Într-un alt plan al romanului, aparent fără nicio legătură cu crima propriu-zisă, o descoperim pe Anna Stina, o tânără care trebuie să suporte toate suferințele epocii, după un simplu refuz nevinovat față de un bărbat ce o dorea. Ea este trimisă, ca prostituată, la o casă de corecție, unde trebuie să suporte și chinul de a fi înfometată și pedepsită, și munca nemăsurată și fără sens, și lipsa de încredere în ceea ce era în jurul său. Este clar că, indiferent cum privim acum Suedia, acum 200 și ceva de ani, lipsa de tolerență, violența, atmosfera abrutizată dominau ca și în alte locuri, iar exemplul cel mai dur este chiar acea casă de corecție descrisă pe larg în carte:
”Ce-i drept, prizonierele sunte eliberate când roțile lor de tors au dat numărul de bobine la care au fost condamnate, însă foarte puține dintre ele părăsesc Langholmen în adevăratul înțeles al cuvântului. Toate mor pe dinăuntru, în vreme ce trupul merge mai departe poticnit, schimbat într-un fel care se potrivește cu viața din fabricile din afară. Poate că oțelirea pe care a simțit-o în since când Balaurul era biciuită a fost prima fază a procesului. Ar putea s-o ajute să supraviețuiască, însă cu un preț pe care nimeni n-ar trebui să-l plătească.” (pag. 270)
În această parte a romanului, dar nu numai, ni se dezvăluie Suedia istorică (deși se discută deseori și despre Revoluția franceză, cu un rol destul de important în poveste), felul în care oamenii supraviețuiau cu greu în acea epocă, doborâți de violență și de mizerie, de boli care nu puteau fi vindecate, cu experiențe medicale foarte discutabile. Nu toată lumea o ducea rău, exista și mult lux, și multă apetență spre extravaganță, și ”băieți răi”, care conduceau locuri lugubre sau bordeluri în care cei bogați își satisfăceau cele mai dubioase gusturi. Toată această atmosferă cu parfum de autenticitate, dublată de numeroase referințe la străzi, râuri, lacuri, cartiere și personalități, nu dovedește decât că autorul a studiat foarte bine istoria timpului, locului și a moravurilor. Iată un exemplu de superstiție din 1793:
”Însoțit de țipătul de durere al osânditului, unul dintre ajutoare ridică mâna retezată din mocirlă și o aruncă în mulțime. Degetele și mâna unui osândit executat aduc noroc – mai ales degetul mare promite să apere de lege când e vorba de o hoție, iar hoții sunt mulți și superstițioși. Mâna o să fie tăiată în bucăți și vândută de copilul vagabond care a izbutit s-o smulgă din ghearele celorlalți.” (pag. 96)
Nu mai aduc vorba despre acele capitole care îl privesc pe torționar, pe criminal, pentru că nu vreau să dai spoilere și să descriu înfățișarea rece a acestuia, motivațiile lui, felul în care și-a construit crima și felul în care oamenii legii, calculați, dar aflați deseori și în impas, au încercat să descopere adevărul și să înlăture firele false. Toate acestea fac din ”1793. În umbra morții” un roman polițist foarte bun și coerent, plin de suspans și de descrieri meșteșugite ale atmosferei epocii. Cam așa trebuie să arate o carte care îmbină istoria cu misterul, scrierea de calitate cu un subiect pe măsură.
