”Humphrey Bogart”, de Bernard Eisenschitz
Editura Meridiane, București, 1972
Traducere de Ileana Vasilescu-Someșan
Moto: ”Bogart este marcant, într-adevăr, numai în măsura în care-și ilustrează epoca sa: nu există nici unul dintre filmele sale care să nu fie în actualitate, care să nu vorbească despre epoca sa.”
Parcă nu se mai publică în vremea de astăzi biografii precum aceasta și probabil voi face un efort de a citi cărți vechi în acest domeniu în perioada următoare (cărți comandate de la prietenii de la Magazinul de carte), pentru că m-am cam săturat de biografiile pompoase și ultra-laudative ale momentului, în care nu se spune nimic rău despre o personalitate și se încearcă aducerea la suprafață doar a momentelor sclipitoare și ascunderea tarelor de caracter, se discută unilateral, fără a se informa, fără a se aduce în discuție și celălalt punct de vedere. Aici, cartea despre Humphrey Bogart, un actor iubit mult și la noi, este o împletire de stiluri și de mărturii, conține atât o biografie propriu-zisă și enumerarea, cu mici recenzii, a tuturor filmelor sale, cât și discuții și confesiuni ale oamenilor care l-au cunoscut și au lucrat cu el. Unii dintre ei, complet ofensivi și sinceri, așa că avem parte de o imagine întreagă.
Putem discuta despre Bogart pe mai multe paliere, dar eu mă voi strădui să vă spun câteva despre omul care a stat în spatele actorului, despre adevărata sa personalitate. Probabil că cei mai mulți dintre noi știu despre el că a fost soțul lui Lauren Bacall și că a fost actorul principal în câteva dintre filmele care au rămas în memoria tuturor cinefililor, precum Casablanca, Sabrina, The African Queen (Regina africană) sau The Maltese Falcon (Șoimul maltez). Putem să trecem repede peste biografie și la filmele sale cele mai cunoscute (pe care oricum trebuie să le vedem sau să le revedem cât mai des) și vom descoperi în această carte scrisă de Bernard Eisenschitz, un reputat critic de film francez, lumea din spatele scenelor.
Bogart a început cariera la New York, în teatrele din oraș, a avut puțin succes, dar a reușit, după o primă tentativă ratată, să ajungă la Hollywood și să joace câțiva ani buni în celebrele filme de categoria B, întruchipând de cele mai multe ori eroi negativi, gangsteri, detectivi particulari sau răufăcători, care sfârșeau uciși spre final de către Poliție. Considerat de unii prea liniar, mereu același, încruntat și rece, a avut noroc cu o retragere a lui George Raft din rolul principal al filmului ”The Maltese Falcon” pentru a-și construi o carieră durabilă și de succes. Să nu uităm că americanii l-au considerat în 1999 cel mai important actor din istoria propriei cinematografii, dar faima lui s-a construit încă din timpul vieții.
Cum era însă omul Humphrey Bogart, cum era actorul în viața de zi cu zi, departe de agitația de pe platourile de filmare? Ei bine, aflăm multe din această carte, mai ales noi, cei care suntem împătimiți de cinema, dar care nu suntem contemporani decât cu viața scandaloasă a pseudo-vedetelor de azi. Ei bine, Peter Bogdanovich (dacă nu știți cine e, atunci e grav 😀 ) îl caracterizează foarte bine, spunând despre Bogart că ”era un om care se străduia să fie rău, deoarece credea că în felul acesta te poți descurca mai bine în viață. Dădea însă întotdeauna greș, din cauza unei bunătăți înnăscute, care cu siguranță că-l dezgusta.”
Cam de aici pleacă toate caracterizările sale: un om destul de rece și aparent distant, poate chiar arogant, dar totul fiind o mască pe care și-a impus-o în legătura sa cu lumea înconjurătoare. Prietenii însă îl cunosc și îl simt aproape, dar aproape oricine din afara cercului său (iar în ultimii ani ai vieții și-a construit o adevărată gașcă de prieteni care îl vizitau zilnic) îl vedeau doar rău, mereu ranchiunos și în căutare de scandal. Să vă dau un alt exemplu despre Bogart în afara scenei, în viața de societate, destul de puternic frecventată în anii 1940-1950. Iată ce spune Martin Rackin, scenarist și producător la Paramount:
”Pseudo-super-masculinitatea lui nu era, după părerea mea, decât o formulă de apărare împotriva unei vieți tihnite și a unei bune educații, a prea multor bani și a faptului că fusese răsfățat în copilărie de mama sa. Cu cât putea să pară mai ”dur”, cu atât i se părea că este. Era un prefăcut.”
Sau un altul, despre Bogart și relația sa cu cei cu care lucra. (Trebuie spus că, în anii de maturitate profesională a lui Bogart, condițiile de lucru erau mult mai drastice, supuse unor reguli care acum pot părea medievale. Bogart a avut ani de zile contract de muncă cu studiourile Warner, fiind obligat să joace în mai multe producții pe an și, de cele mai multe ori, fără posibilitatea de a-și alege rolul, filmul sau colegii de platou.) Îi dau cuvântul lui Vincent Sherman, scenarist și regizor la Warner:
”Unii regizori îl iubeau mult pe Bogart, iar alții deloc. Mulți îl considerau un actor limitat și destul de dezagreabil în timpul lucrului. În ceea ce mă privește, l-am găsit agreabil și dispus să colaboreze, deși găsea întotdeauna motive să se plângă de rolurile și scenariile care i se încredințau; și, de cele mai multe ori, avea dreptate. Trebuie să spun că bombănea mult, însă încerca mereu să-și îmbunătățească rolul și întregul film.”
Sper că v-ați făcut o mică idee despre cel care a fost Humphrey Bogart din prezentarea mea de mai sus. Am lăsat deoparte cele câteva căsnicii (a iubit fiecare femeie cu care a fost căsătorit, spune el), iubirea sa pentru Bacall și fidelitatea lui pentru ea, pasiunile sale pentru arta fină sau șah, dar și cele mai nocive pentru scandal și băutură („Nu am încredere în cineva care nu bea.”). Vă invit, în schimb, să citim mai multe despre personalitățile adevărate ale cinematografiei și să vizionăm filmele lor cu mai multă atenție și cu deschidere pentru autenticul filmului clasic.
