”Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană”, de Vintilă Mihăilescu
Editura Polirom, Iași, 2017
Am citit cu mare entuziasm cartea ”Cuba continuă”, de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, apărută în 2012. În același timp, citesc cu mare plăcere articolele lui Vintilă Mihăilescu din Dilema veche, la fel cum îi urmăresc volumele nou-apărute și evenimentele culturale, la care participă. Așa că am fost imediat interesat de cartea sa despre călătoria din Cuba, pe care am achiziționat-o la Gaudeamus 2017.
Subintitulată ”Scurt eseu de antropologie borgesiană”, cartea lui Vintilă Mihăilescu este, după părerea mea, împărțită în două mari părți, acestea întrepătrunzându-se în tot volumului, fără a exista o împărțire voluntară, distinctă: prima este o analiză a locului vizitat, Cuba, atât din punct de vedere turistic, cât și istoric, iar a doua parte este eseul de sorginte antropologică, în care autorul discută nenumărate teorii antropologice, entologice, fiind presărată cu definiții, teorii și citate.
Din primul punct de vedere, Vintilă Mihăilescu privește cu ochi de specialist concediul petrecut într-o țară considerată de mulți dintre noi ”exotică”, Cuba. Ajuns la Havana, la Hotelul Ambos Mundos (două lumi, veche și nouă), pentru ca apoi să lâncezească într-un resort all inclusive, el descoperă un ”mozaic pestriț” în societatea cubaneză, în primul rând datorită culorilor de orice fel, cum ar fi culoarea locuitorilor – există aici albii, descendenții cuceritorilor spanioli, portughezi, englezi americani; apoi există negrii, urmașii celor trei milioane de sclavi africani; există o categorie de metiși, dar și mulți chinezi, paradoxal (autorul spune că în Havana există unul dintre cele mai vechi China Town din lume). Apoi există mozaicul care separă cubanezii de turiști, fiecare trăind în lumea lor, până și moneda este diferită. Cele două lumi se întrepătrund, pentru că mulți locuitori au ajuns să spere și să trăiască doar din turism, poate cea mai importantă sursă de bani a națiunii după dispariția URSS, care le asigura mare parte de materiile prime, mai ales petrol.
Dar ce este așa de fascinant în Cuba? Ei bine, fascinația vine din dorința de a descoperi o epocă pe care nu mulți au cunoscut-o și anume comunismul în direct. Chiar dacă nu este unul totalitar (sau cel puțin nu pare în ochii turistului), fascinația de a vedea cozi, rații, sărăcie și ”revoluția continuă” există și va exista în rândul turiștilor occidentali. Pentru noi, care am cunoscut așa ceva, totul reprezintă o întoarcere în trecut, o plimbare spre Caraibe și, dacă am scoate din calcul costul drumului, costuri mici pentru plăceri exotice:
”Fascinația multor turiști europeni în Cuba este să trăiască spectacolul exotic al unui socialism still existing, de la bordul unui Chevrolet roz, de unde pot fotografia vestigiile vii ale acestuia. După gusturi și înclinații, vor spune apoi acasă fie ”câtă mizerie!”, fie ”am văzut cubanezi fericiți”. Dintre cei care nu au fost în Cuba, i-am auzit pe mulți spunând: ”Trebuie să ne grăbim să mergem și noi până nu se strică!…” În esență, în toate aceste cazuri, comunismul rămâne un spectacol de neratat.” (pag. 132)
În cartea lui Vintilă Mihăilescu vom descoperi multe alte lucruri despre Cuba, din perspectivă istorică și antropologică, lucruri pe care puțini dintre cititori le cunosc (cum ar fi istoria recentă, din secolului al XX-lea, despre dictaturi și dictatori, Che Guevara și Fidel Castro). În plus, sunt foarte atractive din punct de vedere cultural distincțiile pe care le face autorul cu privire la diferitele feluri de turiști, fie că vorbim despre cei care iubesc all inclusive-ul, fie de turiștii obișnuiți. Astfel, ca să amintesc doar câteva lucruri, Vintilă Mihăilescu vede mai multe categorii de turiști: în primul rând, turistul credincios sau credinciosul autenticității – respectiv turistul care dorește căutarea autenticității, așa că îl veți găsi peste tot și ”cumpără” aproapte tot, de la all inclusive la safari, de la excursii opționale la cumpărături în mall-uri. Dar și această categorie are subcategorii: credinciosul ortodox (cel care vizitează tot ce este pe lista de obiective), cu varianta habotnicul; preotul autenticității (el doar vizitează, pentru că a găsit deja autenticitatea); credinciosul novice (cel care călătorește pentru că toată lumea călătorește, așa că e în stare să facă împrumuturi la bancă în acest sens). Pentru celelalte două tipuri de turiști, dau cuvântul autorului:
”Al doilea mare tip de turist este așa-numitul authenticity atheist. Acesta refuză – sau crede că refuză – oferta de piață ca fiind o capcană, un fake, și își caută cât mai departe și cât mai altfel sursele sale de autenticitate. Pentru aceasta, va evita hotelurile all inclusiv și destinațiile din ghidurile turistice și va căuta sate pierdute, va pleca cu rulota pentru mai mult timp sau chiar la întâmplare, cu doar câțiva bani în buzunar. Depărtarea în timp și spațiu îi conferă, de regulă, sentimentul regăsirii autenticității pierdute: o comunitate îndepărtată, un obicei străvechi, o natură neatinsă etc., toate acestea îl fac să simtă că s-a (re)găsit, că îl împlinesc – ceea ce nu înseamnă că Piața nu i-a rezervat și lui un loc: o piață alternativă pe măsura sa.” (pag. 50)
”În sfârșit, authenticity agnostics sunt un fel de ”ecumenici”, de la cei care pur și simplu spun piua vieții lor profesionale și cotidiene și vor să se regăsească pe sine într-un loc liniștit, oricare ar fi acesta, la cei care profită de orice ocazie de a se împlini pe sine bucurându-se de alții și tot ceea ce li se întâmplă. Putem să-i întâlnim și într-o biserică medievală din Italia sau într-un templu budist din India, fără a căuta însă în aceasta vreo epifanie, dar și într-o tavernă populară din Grecia, fără a căuta acolo marea fiesta, ci doar profitând de toate aceste întâmplări ca să se simtă ei înșiși. De asemenea, nimeni nu-i împiedică să privească unele lucruri cu ochi de ”ateist”, fără ca acestea să devină o preocupare în sine. Probabil că nu vor fi însă niciodată ”habotnici”!” (pag. 51)
Celălalt punct de vedere nu m-a prins, pentru că perspectiva antropologică teoretică, cu referiri la marile studii ale genului, pare concepută în special pentru specialiști. Cum îmi place doar antropologia practică și nu mă împac prea mult nici cu eseurile, nici cu Borges, am citit cu atenție, dar am rămas cu puține idei despre această parte.
Așadar, ”Hotel Ambos Mundos” este o carte care interesează cititorii obișnuiți mai mult în calitatea ei de carte de călătorii și pentru analiza interesantă pe care o face asupra turismului și a unei țări exotice, pe care am dori cu toții s-o cunoaștem, Cuba.
