„Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție”, de Gabor Maté
Editura Herald, București, 2021
Cuvânt înainte de Conf.univ.dr. Diana Lucia Vasile
Traducere din limba engleză: Walter Fotescu
”ADD se definește prin trei caracteristici majore, oricare două dintre ele fiind suficiente pentru diagnosticare: slaba capacitate de concentrare, un slab control al impulsurilor și hiperactivitate. Semnul distinctiv al tulburării de deficit de atenție este o deconectare automată, nedorită, o frustrantă stare de non-prezență a minții (…) nu tulburarea se dezvoltă, ce se întâmplă este că anumite circuite importante ale creierului nu se dezvoltă. Interferența cu condițiile necesare pentru dezvoltarea sănătoasă a cortexului prefrontal, cred eu, explică aproape toate cazurile de ADD” (Gabor Maté)
Conf.univ.dr. DIANA LUCIA VASILE, în Cuvânt-înainte la volumul de față, ne atenționează de la primele sale cuvinte că ”fiecare carte scrisă de el (Gabor Maté) este o sursă de idei stimulative pentru a înțelege ce se întâmplă cu tine, pentru dezvoltarea ta și a celor din jurul tău!” și că ”această carte este o carte pentru fiecare și despre fiecare dintre noi”.
Urmează Nota Autorului, unde acesta face o succintă relatare a organizării pe capitole a volumului, pentru a-și invita in final cititorii să îi adreseze eventualele întrebări pe site-ul său. Și apoi, în Introducere aflăm că însuși autorul ni se adresează de pe poziția și simțirile unei persoane cu ADD, dar și de pe poziția pregătirii și experienței sale ca psihoterapeut – profesionist în materie.
Prin urmare, acest volum este o istorisire personală – și de aceea, emoționantă – a aspectelor legate de fizionomia, procesele chimice ale creierului uman și dezvoltarea acestuia, despre posibilele cauze ale ADD – rădăcinile din familie și din societate, semnificațiile și trăsăturile ADD, manifestările la copil și la adult, terapii, medicații, viața și autocontrolul ADD-iștilor, vindecări…
Emoționantă carte pentru mine și sub aspectul faptului că pot urmări chiar în familie, de la primii anișori și până acum la adolescență, un ”posesor” de AD(H)D și pot observa că multe dintre caracteristicile relevate de Gabor Maté nu se potrivesc în descrierea particulară a acestui caz, fiind prezente însă și alte caracterici care modifică substanțial și pozitiv profilul. Stări de spirit capricioase… zâmbete fericite… încruntări… dezamăgire… zile bune și zile rele…
Ceea ce adeverește, dacă mai era cazul că fiecare ființă umană este un unicat și fiecare valență a creierului are propriul chimism în conformitate cu care se manifestă. Cu ani în urmă și nu mulți, când nu se cunoștea mare lucru despre ADD, copiii care nu se puteau concentra în clasă, la pupitrele lor, erau certați, pedepsiți, făcuți de rușine în fața colegilor lor… Cu timpul însă, științele au avansat, științele de orice fel, pentru că medicina, de exemplu (și nu numai) cumulează informații complexe, necesare a fi studiate și înțelese în mecanismul lor de interacționare, pentru a judeca corect și concluziona asupra unui diagnostic. De altfel, chiar autorul ne spune că:
”Scepticismul în legătură cu prevalența efectivă a ADD este alimentat de faptul că nicio caracteristică a sa nu este atât de unică, încât să nu poată fi găsită, într-un grad sau altul, în varii forme, la oameni fără ADD. A îngrămadi laolaltă, într-un manual de psihiatrie un grup de caracteristici de personalitate nu stabilește în mod automat o patologie.”
Pagină cu pagină, autorul ne introduce în lumea aceasta specială, a ADD. Și ceea ce aflăm – sunt lucruri pline de bun simț și comunicate într-un limbaj simplu, pe înțelesul fiecaruia, fără un nivel înalt de studii de specialitate.
Despre faptul că ”Satisfacerea nevoilor emoționale este esențială la orie vârstă”, indiferent dacă vorbim despre un ADD sau nu, despre un copil sau despre un adult.
Sau ”Ce lipsește cu desăvârșire din mintea ADD este un tipar de ordine, un model mintal despre cum se face ordine… (pentru că altfel) legea entropiei domină: ordinea este efemeră, haosul este absolut”.
Sau ”Atenția pasivă permite minții să activeze automat, fără să solicite creierului să depună efort. Atenția activă, în care mintea este pe deplin angajată și creierul lucrează, este convocată numai în împrejurări speciale extrem de motivante. Atenția activă este o capacitate care lipsește creierului cu ADD ori de câte ori trebuie îndreptată către ceva care reprezintă un interes scăzut.”
Sau, cum spuneam mai sus, în cazul pe care îl cunosc îndeaproape – ”Deși aptitudinile sociale reduse însoțesc în general ADD, caracteristica nu este universală. Un tip de copil cu ADD poate fi competent social și extrem de popular”. Ca și faptul că un tip de copil sau de adult cu ADD poate dezvolta o inteligență deosebită, creativă și concentrată, în scopul autodepășirii personale.
Sau – în cazul adulților – rolul autoeducării … urmare a autoînțelegerii și autoacceptării – adultul care vrea să își susțină propria sa dezvoltare:
”Condițiile de mediu necesare pentru dezvoltare: 1. Spațiul fizic, 2. Igiena somnului, 3. Nutriția, 4. Exercițiul fizic, 5. Natura, 6. Sarcini în afara programului, 7. Recreere, 8. Exprimare creativă, 9. Meditație și mindfulness.”
Apare și problema dependențelor, care se dovedesc a fi doar anestezice! Care apasă greu, însă dependența se dovedește că ”nu este o cale către sine care să ocolească durerea”!
Aflăm despre problema medicației – ”Copiilor li se administrează medicamente doar pentru comoditatea adulților? Unii argumentează că diagnosticul nu este decât o altă eschivă medicală concepută pentru liniștea mentală a părinților incompetenți și a profesorilor leneși – și a adulților care își plâng singuri de milă fiind prea imaturi ca să facă față cerințelor vieții”, apoi informațiile vin să susțină necesitatea unor medicamente cu rol de borne de orientare – de jalonare a unui concentrări și a unor comportamente în sprijinul integrării procesului de studiu și asimilare a noilor cunoștințe.
În capitolul care se referă la medicație aflăm ”Ce pot și ce nu pot face medicamentele”… rezultate pozitive impresionante în unele cazuri sau ”în multe alte cazuri rezultatele nu sunt atât de impresionante”. Și este ”imposibil de prevăzut cum va reacționa un anumit individ la un anumit medicament” pentru că ”fiecare creier omenesc are propria sa chimie: nu se poate ști cum va fi ea afectată”.
De aceea, ”Cel care prescrie medicamentele trebuie să fie bine informat / Scopul medicației nu este să controleze comportamentul, ci să-i ajute pe copii să se concentreze / Adulții trebuie să aibă așteptări clare și limitate despre ce pot face medicamentele pentru ei / Adultul trebuie să fie conștient de starea sa emoțională, când își propune să ia medicamente pentru ADD / Niciodată medicamentele nu trebuie să fie singurul tratament, nici măcar prima opțiune / Luați în considerare implicațiile pe termen lung ale folosirii medicamentelor, nu numai beneficiile lor pe termen scurt / Nu acordați efectelor medicației mai multă importanță decât merită.”
Lecția acestui volum este aceea exprimată prin trei concluzii: ”în primul rând, viziunea medicală despre lume tinde să nu aibă mare încredere în natură. În al doilea rând, există lucruri pe lume care sunt adevărate, chiar dacă nu se predau în școlile de medicină. În al treilea rând, medicii trebuie uneori educați de către public – sub constrângere, dacă este necesar.”
De aceea, ”va trebui ca oamenii să ceară ajutorul de care au nevoie și să-i inițieze în realitățile vieții lor pe profesioniștii de la care așteaptă ajutor. Părinții, precum și adulții cu tulburare de deficit de atenție trebuie să insiste ca lumea să acorde mai multă atenție nevoilor lor, în timp ce ei învață cum să-și acorde atenție lor înșiși, dar și copiilor lor.”
Ca metodă terapeutică, aș mai adăuga aici importanța mișcării, în special a sporturilor de echipă în aer liber sau în săli. Nu știu de ce autorul nu abordează și acest traseu în discursul său, pentru că am observat cum an de an, practicarea organizată a unui sport (vorbesc despre polo pe apă în cazul special despre care am pomenit), a dus la rezultate pozitive.
Gabor Mate insistă mult asupra sentimentului de iubire, care își produce reacția chimică pozitivă la nivelul creierului, o credință pe care a aplicat-o și asupra propriei persoane, la nivelul familiei și al societății.
” <A iubi înseamnă să te extinzi către un altul sau către tine însuți> (…) și dacă putem iubi activ, nu va exista deficit de atenție, nici tulburare”.
Biografia lui Gabor Maté este emoționantă și este dovada unei lupte zilnice cu sine a unui om puternic, care pune în slujba celorlalți experiența și expertiza sa de ADD-ist, de soț, de tată (trei copii cu diagnostic ADD), de medic, de autor, de vorbitor, de comunicator în domenii importante la nivel socio-medical și aflate încă în cercetare și cunoaștere… de om care iubește oamenii. Un om curajos, vizionar și plin de speranță într-un viitor mai bun pentru omenire, prin efortul omenirii.
Fapte pentru care ”dr. Maté a fost răsplătit în țara sa cu cea mai înaltă distincție pentru un civil, Order of Canada”.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herald/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: EdituraHerald.ro, Libris.ro, Wikipedia.org, drgabormate.com)
